Comunica experienta
AgroRomania.ro


Email Facebook
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Ordin nr. 694/2008 privind conditiile de recunoastere a organizatiilor de producatori si a grupurilor de producatori recunoscute preliminar in sectorul fructe si legume, precum si modul de accesare a

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 796 din 27/11/2008 Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale In baza Hotararii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si a Legii nr. 1/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Referatului de aprobare nr. 125.142 din 17 martie 2008 al Directiei politici de piata in sectorul culturi horticole, in temeiul art. 8 din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producatori recunoscute preliminar si organizatiilor de producatori in sectorul fructe si legume, ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale emite urmatorul ordin:


Capitolul I


Sectiunea 1 - Dispozitii generale


Art. 1

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu"   Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...

Oferta Speciala
valabila 48h

(1) Prezentul ordin creeaza cadrul juridic si organizatoric pentru punerea in aplicare a urmatoarelor regulamente comunitare:
a) Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului de instituire a unei organizari comune a pietelor agricole si privind dispozitii specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP). si
b) Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentelor (CE) nr. 2.200/96, (CE) nr. 2.201/96 si (CE) nr. 1.182/2007 ale Consiliului in sectorul fructelor si legumelor, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 2
Prezentul ordin stabileste modalitatea de calcul al valorii productiei comercializate (VPC), conditiile de recunoastere a organizatiilor de producatori si a grupurilor de producatori recunoscute preliminar, lista investitiilor eligibile in cadrul planului de recunoastere si a cheltuielilor neeligibile in cadrul programului operational, procedura de acordare a sprijinului financiar, aprobarea si finantarea programelor operationale si a planurilor de recunoastere, tipurile de sanctiuni, modalitatile de aplicare a acestora si aspecte privind recuperarea sprijinului acordat in mod nejustificat.

Art. 3
In sensul prezentului ordin, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) producator - o persoana fizica sau juridica ori un grup de persoane fizice sau juridice, ale caror exploatatii se afla pe teritoriul Comunitatii, asa cum este definit in art. 299 din Tratatul de instituire a CEE, si care cultiva unul sau mai multe dintre produsele specifice sectorului de fructe si legume conform legislatiei in vigoare sau doar produsele de genul respectiv destinate exclusiv procesarii;
b) parte clar definita a unei persoane juridice - o filiala sau o sucursala a unei persoanei juridice;
c) valoarea productiei comercializate (VPC) - valoarea productiei comercializate, calculata conform sectiunii a 2-a.
d) asociatie de organizatii de producatori - orice persoana juridica constituita la initiativa organizatiilor de producatori, recunoscuta conform prezentului ordin;
e) organizatie de producatori transnationala - orice organizatie de producatori in cadrul careia cel putin o exploatatie a unui membru se afla intr-un stat membru diferit de cel in care este stabilit sediul social al organizatiei de producatori;
f) asociatie transnationala de organizatii de producatori - orice asociatie de organizatii de producatori in cadrul careia cel putin una dintre organizatiile membre are sediul intr-un stat membru diferit de cel in care este stabilit sediul social al asociatiei;
g) filiala - orice persoana juridica in cadrul careia una sau mai multe organizatii de producatori ori asociatii ale acestora detin actiuni si care prin activitatea desfasurata contribuie la indeplinirea obiectivelor organizatiei/organizatiilor de producatori sau ale asociatiei/asociatiilor de organizatii de producatori;
h) aviz de recunoastere preliminara - documentul eliberat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), care certifica indeplinirea de catre persoana juridica in cauza a conditiilor de recunoastere preliminara si care asigura titularului toate drepturile conferite de lege;
i) aviz de recunoastere - documentul eliberat de MADR, care certifica indeplinirea de catre persoana juridica in cauza a conditiilor de recunoastere ca organizatie de producatori si care asigura titularului toate drepturile conferite de lege;
j) decizie de retragere a recunoasterii preliminare documentul eliberat de MADR, care are ca scop revocarea avizului de recunoastere preliminara;
k) decizie de retragere a recunoasterii - documentul eliberat de MADR, care are ca scop revocarea avizului de recunoastere;
l) masura reprezinta:
1. actiuni care au drept obiectiv planificarea productiei, inclusiv achizitia de active imobilizate;
2. actiuni care au drept obiectiv mentinerea calitatii productiei, inclusiv achizitionarea de active imobilizate;
3. actiuni care au drept obiectiv imbunatatirea comercializarii, inclusiv achizitionarea de active imobilizate, precum si activitatile de promovare si de comunicare, altele decat activitatile de promovare si de comunicare prevazute la pct. 6;
4. cercetare si productie experimentala, inclusiv cumpararea de active imobilizate;
5. actiuni de formare profesionala, diferite de formarea profesionala prevazuta la pct. 6, precum si actiuni care au drept obiectiv promovarea accesului la servicii de consultanta;
6. oricare dintre cele 3 instrumente de prevenire si de gestionare a situatiilor de criza enumerate la art. 18 alin. (3);
7. actiunile de protectie a mediului prevazute la art. 103c alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului, inclusiv cumpararea de active imobilizate;
8. alte actiuni, inclusiv cumpararea de active imobilizate, altele decat cele prevazute la pct. 1, 2, 3, 4 si 7, care contribuie la realizarea unuia sau mai multora dintre obiectivele prevazute la art. 18 alin. (2);
m) actiune - o activitate sau un instrument specific care vizeaza realizarea unui anumit obiectiv operational care contribuie la realizarea unuia sau mai multor obiective prevazute la art. 18 alin. (2);
n) produs - unul dintre produsele care fac obiectul organizarii comune de piata in sectorul fructe si legume, conform legislatiei in vigoare;
o) subprodus - un produs care rezulta din prepararea si/sau transformarea fructelor ori legumelor cu valoare economica pozitiva, dar nu constituie rezultatul principal vizat;
p) transformare primara - transformarea fructelor sau legumelor in produsele enumerate in anexa I la Tratatul de instituire a CEE. Nu se considera transformare primara operatiunile de curatare, taiere, aranjare, uscare si ambalare a produselor in stare proaspata in vederea comercializarii.

Art. 4
Anul de comercializare pentru produsele care fac obiectul organizarii comune de piata in sectorul fructe si legume se desfasoara in perioada 1 ianuarie-31 decembrie.

Sectiunea 2 - Calculul valorii productiei comercializate (VPC)


Art. 5
(1) In sensul prezentului ordin, valoarea productiei comercializate reprezinta valoarea obtinuta in urma comercializarii productiei membrilor prin intermediul grupului de producatori recunoscut preliminar sau al organizatiei de producatori, luandu-se in calcul doar produsul/produsele pentru care grupul de producatori recunoscut preliminar sau organizatia de producatori detine recunoasterea.
(2) Valoarea productiei comercializate include valoarea productiei membrilor organizatiei sau grupului de producatori recunoscut preliminar si a celor care renunta la calitatea de membru, numai pentru perioada in care acestia au fost membri ai organizatiei sau ai grupului de producatori recunoscut preliminar.
(3) Valoarea productiei comercializate include valoarea productiei membrilor, comercializata in conformitate cu pct. 3 lit. c) pct. (ii) si (iii) din anexa nr. 1 si pct. 3 lit. c) pct. (ii) si (iii) din anexa nr. 2.
(4) Valoarea subproduselor rezultate din transformarea primara a produselor membrilor grupului de producatori/ organizatiei de producatori este inclusa in calculul valorii productiei comercializate.
(5) Valoarea productiei comercializate a membrilor organizatiei de producatori si a membrilor altor organizatii de producatori pe care aceasta o vinde nu poate fi mai mica decat valoarea altei productii comercializate pe care aceasta o pune in vanzare. Acest rationament de calcul are la baza exclusiv produsele pentru care organizatia de producatori este recunoscuta.
(6) Productia comercializata este facturata in faza de iesire din organizatia de producatori, daca este cazul, ca produs ambalat sau care a fost supus unei transformari primare, fara TVA si fara costuri de transport intern.
(7) Valoarea productiei comercializate poate fi calculata si in stadiul de iesire din filiala, pe aceeasi baza prevazuta la alin. (6), cu conditia ca cel putin 90% din capitalul filialei sa apartina:
a) organizatiei de producatori sau asociatiei de organizatii de producatori; sau
b) membrilor organizatiei de producatori ori ai asociatiei de organizatii de producatori, iar in acest caz contribuie la realizarea obiectivelor enumerate la pct. 2 din anexa nr. 2.
(8) Productia membrilor, aferenta produsului/produselor pentru care beneficiarul detine recunoastere/recunoastere preliminara comercializata prin intermediul acestuia, va fi contabilizata intr-un cont distinct.
(9) In cazul in care productia se confrunta cu o diminuare provocata de fenomene meteorologice, dezastre naturale si/sau organisme daunatoare, orice despagubire acordata in acest sens in temeiul masurilor de asigurare a culturilor vizate la art. 41 sau al masurilor echivalente gestionate de organizatia de producatori ca urmare a acestor cauze este inclusa in valoarea productiei comercializate.
(10) In cazul diminuarii valorii unui produs din cauza unor fenomene meteorologice, dezastre naturale sau din cauza atacului de boli ori daunatori, care nu depind de responsabilitatea si controlul organizatiei sau grupului de producatori recunoscut preliminar, valoarea productiei comercializate reprezinta 100% din valoarea produsului in cauza obtinuta in timpul anului anterior.
(11) Alin. (5)-(9) se aplica si grupurilor de producatori recunoscute preliminar.

Art. 6
Urmatoarele activitati se exclud de la calculul valorii productiei comercializate:
a) comercializarea produselor care nu fac parte din categoria/categoriile de produse pentru care organizatia de producatori sau grupul de producatori recunoscut preliminar detine recunoasterea;
b) comercializarea produselor care fac sau nu fac parte din categoria/categoriile de produse pentru care grupul de producatori in cauza detine ori solicita recunoasterea, cumparate direct de la o alta persoana juridica/fizica, indiferent daca aceasta din urma detine sau nu recunoastere;
c) activitatile legate de productia altor produse agricole, precum si ambalarea sau prelucrarea acestora;
d) furnizarea de servicii;
e) alte activitati fara caracter agricol desfasurate de organizatia de producatori sau de grupul de producatori recunoscut preliminar.


Capitolul II - Organizatii de producatori


Sectiunea 1 - Acordarea recunoasterii


Art. 7
(1) Persoana juridica sau partea clar definita a unei persoane juridice care respecta prevederile prezentului ordin poate obtine, la cerere, recunoasterea ca organizatie de producatori pentru produsele care fac obiectul organizarii comune de piata in sectorul fructelor si legumelor, conform legislatiei in vigoare.
(2) In cazul in care o persoana juridica sau o parte clar definita a unei persoane juridice solicita recunoasterea pentru produse destinate exclusiv procesarii, este necesar sa faca dovada unui/unor contract/e de livrare incheiat/e cu o unitate de procesare pentru produsele pentru care solicita recunoasterea.

Art. 8
(1) In vederea obtinerii recunoasterii, persoana juridica sau partea clar definita a unei persoane juridice trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa fie constituita din minimum 5 membri;
b) sa dovedeasca o valoare a productiei comercializate de minimum 1.000.000 de lei;
c) sa respecte toate criteriile prevazute in anexa nr. 2.
(2) In vederea recunoasterii ca organizatie de producatori, valoarea productiei comercializate pe care persoana juridica sau partea clar definita a unei persoane juridice trebuie sa o dovedeasca initial este cea realizata intr-o perioada de maximum 12 luni anterioara solicitarii recunoasterii.
(3) Organizatiile de producatori actioneaza in numele si in interesul membrilor in toate problemele de natura economica.
(4) Perioada minima de apartenenta a unui producator la organizatia de producatori este de un an.
(5) Conditiile in care un membru poate parasi organizatia de producatori sunt stabilite de adunarea generala a membrilor organizatiei de producatori.
(6) Renuntarea la calitatea de membru se comunica in scris organizatiei de producatori cu cel putin 3 luni inainte si devine efectiva din momentul acceptarii acesteia de adunarea generala a membrilor organizatiei de producatori.
(7) MADR si Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) sunt informate de organizatiile de producatori asupra oricarei decizii privind componenta si numarul de membri, in termen de 30 de zile de la adoptarea acesteia de catre adunarea generala a membrilor organizatiei de producatori.

Art. 9
Pentru obtinerea recunoasterii ca organizatie de producatori, persoana juridica sau partea clar definita a unei persoane juridice va inainta la MADR, prin directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala, o cerere prin care solicita recunoasterea ca organizatie de producatori si urmatoarele documente:
a) copie a statutului;
b) copie a deciziei adunarii generale in care se mentioneaza acordul acesteia pentru efectuarea demersurilor legale in vederea obtinerii statutului de organizatie de producatori;
c) copie a certificatului de inregistrare la registrul comertului sau a autorizatiei de functionare;
d) un centralizator pentru fiecare produs si fiecare membru privind VPC inregistrata in ultimul exercitiu contabil incheiat, semnat de administrator si contabil;
e) un centralizator privind suprafata/ele de teren si a/ale spatiilor de productie climatizate si/sau neclimatizate aflate in exploatarea membrilor, intocmit si semnat de administrator pe baza actelor doveditoare;
f) un centralizator privind valoarea obtinuta din activitati economice, conform art. 6, semnat de administrator si de contabil;
g) situatia centralizata privind cotizatia financiara a membrilor, semnata de administrator si de contabil;
h) declaratie privind programele de finantare accesate de organizatia de producatori si stadiul de realizare a acestora, semnata de administrator si de contabil;
i) situatia organizatiei privind mijloacele tehnice de colectare, stocare, ambalare si comercializare a productiei membrilor, semnata de administrator si de contabil;
j) organigrama, statul de functii si lista personalului angajat, semnate de administrator si de contabil;
k) angajamentul administratorului persoanei juridice privind respectarea legislatiei specifice sectorului de fructe si legume;
l) dovada achitarii datoriilor la bugetul de stat si local.

Art. 10
(1) Inainte de acordarea recunoasterii, MADR verifica documentele mentionate la art. 9 si se asigura, prin inspectii la fata locului, de respectarea conditiilor de recunoastere prevazute la art. 8 alin. (1) si de exactitatea informatiilor furnizate.
(2) In urma acestor verificari, MADR poate:
a) decide acordarea sau refuzul recunoasterii ca organizatie de producatori;
b) solicita documentele lipsa si/sau completarea celor existente.
(3) Termenul maxim pentru depunerea documentelor lipsa si/sau completarea celor existente nu poate depasi 15 zile lucratoare de la momentul solicitarii, in caz contrar cererea fiind respinsa.
(4) Avizul de recunoastere ca organizatie de producatori se emite in maximum 60 de zile lucratoare de la solicitarea acestuia si se notifica in scris solicitantului in termen de 5 zile lucratoare.

Sectiunea 2 - Fuziuni ale organizatiilor de producatori


Art. 11
(1) La initiativa acestora, organizatiile de producatori recunoscute in conditiile prezentului ordin pot fuziona.
(2) Organizatia de producatori care rezulta in urma fuziunii se supune regulilor privind recunoasterea si aprobarea programelor operationale prevazute in prezentul ordin.
(3) In cazul in care organizatiile de producatori care au fuzionat desfasurau anterior fuziunii programe operationale distincte, acestea continua programele in paralel si separat pana la data de 1 ianuarie a anului urmator fuziunii.

Sectiunea 3 - Asociatii de organizatii de producatori


Art. 12
(1) La initiativa acestora, organizatiile de producatori recunoscute pot constitui asociatii de organizatii de producatori, care pot desfasura oricare dintre activitatile unei organizatii de producatori, chiar si in cazul in care comercializarea produselor in cauza continua sa fie desfasurata de membrii acesteia.
(2) Recunoasterea unei asociatii de organizatii de producatori se acorda la solicitarea scrisa a acesteia, pentru produsul sau produsele specificate in cererea de recunoastere. Recunoasterea poate fi obtinuta numai daca asociatia in cauza demonstreaza ca este capabila sa desfasoare in mod eficient activitatea pentru care a fost creata si ca nu detine o pozitie dominanta pe o piata determinata, decat in cazul in care acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivelor prevazute in art. 33 din Tratatul de instituire a CEE.
(3) Asociatiile de organizatii de producatori actioneaza in numele si in interesul membrilor in toate problemele de natura economica.
(4) Nu pot fi membre ale asociatiilor de organizatii de producatori persoanele juridice care nu detin recunoasterea ca organizatie de producatori.

Sectiunea 4 - Organizatii transnationale de producatori


Art. 13
(1) Sediul social al organizatiei transnationale de producatori se stabileste in Romania, daca aceasta realizeaza aici cea mai mare parte a VPC.
(2) In conditiile alin. (1), MADR este raspunzator de:
a) recunoasterea organizatiei transnationale de producatori;
b) stabilirea colaborarii administrative necesare cu celelalte state membre in care sunt situati ceilalti membri cu privire la respectarea conditiilor de recunoastere, precum si la regimul de control si sanctiuni.
(3) In conditiile alin. (1), APIA este raspunzatoare de aprobarea programului operational al organizatiei transnationale de producatori.

Sectiunea 5 - Asociatia transnationala de organizatii de producatori


Art. 14
(1) Sediul social al asociatiei transnationale de organizatii de producatori se stabileste in Romania daca asociatia dispune in Romania de un numar important de organizatii asociate si/sau daca organizatiile asociate realizeaza in Romania o parte importanta din valoarea productiei comercializate.
(2) In conditiile alin. (1), MADR este raspunzator de:
a) recunoasterea asociatiei;
b) stabilirea colaborarii administrative necesare cu celelalte state membre in care sunt situate organizatiile membre cu privire la respectarea conditiilor de recunoastere, precum si la regimul de control si sanctiuni;
c) punerea la dispozitia celorlalte state membre, la solicitarea acestora, a documentatiei necesare, inclusiv a legislatiei in vigoare in Romania, tradusa in una dintre limbile oficiale ale statelor membre solicitante.
(3) In conditiile alin. (1), APIA este raspunzatoare de aprobarea programului operational al asociatiei transnationale de organizatii de producatori.

Sectiunea 6 - Externalizarea activitatilor


Art. 15
(1) APIA poate aproba externalizarea oricareia dintre activitatile unei organizatii de producatori sau ale unei asociatii de organizatii de producatori, inclusiv catre filialele acestora.
(2) Aprobarea externalizarii se realizeaza la solicitarea in scris a organizatiei de producatori sau a asociatiei de organizatii de producatori, cu conditia prezentarii unor dovezi de natura financiar-contabila din care sa rezulte ca externalizarea reprezinta o modalitate corespunzatoare de realizare a obiectivelor sau de reducere a costurilor acesteia.
(3) Externalizarea unei activitati implica faptul ca organizatia de producatori sau asociatia de organizatii de producatori incheie un acord comercial cu o alta entitate, inclusiv cu unul dintre membrii acesteia sau cu o filiala, in vederea desfasurarii activitatii in cauza.
(4) Cu toate acestea, organizatiei de producatori sau asociatiei de organizatii de producatori ii revine responsabilitatea de a asigura desfasurarea activitatii respective, precum si controlul global al gestionarii si monitorizarea acordului comercial pentru exercitarea activitatii in cauza.

Sectiunea 7 - Constituirea fondurilor operationale


Art. 16
(1) Pentru a beneficia de sprijin financiar, organizatiile de producatori vor constitui fonduri operationale din care vor finanta implementarea programelor operationale.
(2) In vederea identificarii si controlului cheltuielilor realizate, organizatiile de producatori deschid un cont distinct in care se vor efectua numai operatiuni aferente programului operational aprobat de APIA in conformitate cu prevederile prezentului ordin.
(3) Contul bancar in care se constituie fondul operational trebuie deschis in tara in care organizatia de producatori isi are sediul social.

Art. 17
(1) Fondul operational este finantat prin:
a) contributiile financiare ale membrilor si/sau ale organizatiei de producatori;
b) sprijin financiar comunitar care poate fi acordat organizatiilor de producatori.
(2) Fondurile operationale se folosesc doar pentru finantarea programelor operationale aprobate de APIA in conformitate cu prezentul ordin.
(3) Pentru aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1), este necesar sa fie respectate urmatoarele conditii:
a) toti membrii producatori sa contribuie la fondul operational;
b) toti membrii producatori sa poata beneficia de fondul operational;
c) toti membrii producatori sa poata participa in mod democratic la luarea deciziilor referitoare la utilizarea fondurilor organizatiei de producatori si a contributiilor financiare la fondul operational.

Sectiunea 8 - Aprobarea programelor operationale


Art. 18
(1) Programele operationale se deruleaza in perioade anuale cuprinse intre 1 ianuarie si 31 decembrie si contin informatii privind:
a) descrierea situatiei initiale a organizatiei de producatori, daca este cazul, pe baza indicatorilor de referinta inclusi in strategia nationala;
b) obiectivele programului, luand in considerare perspectivele pentru productie si pietele de desfacere, o explicatie a modului in care programul contribuie la strategia nationala si o confirmare a faptului ca acesta este in conformitate cu strategia nationala, inclusiv in ceea ce priveste echilibrul dintre activitatile sale. Obiectivele programelor operationale trebuie sa respecte obiectivele definite in strategia nationala si sa fie cuantificabile, in scopul monitorizarii progresului inregistrat pe durata de implementare a programului;
c) descrierea detaliata a masurilor, inclusiv a masurilor de prevenire si de gestionare a situatiilor de criza, prevazute cu actiuni distincte, care urmeaza a fi puse in aplicare si a mijloacelor care urmeaza a fi utilizate in vederea atingerii obiectivelor pentru fiecare an de implementare a programului. Descrierea trebuie sa indice gradul in care diferitele masuri propuse:
1. completeaza si sunt conforme cu alte masuri, inclusiv cu masuri finantate sau eligibile pentru sprijin din alte fonduri ale Comunitatii Europene, in special sprijinul financiar pentru dezvoltare rurala. In acest sens, este necesara o referire specifica, daca este cazul, la masurile puse in aplicare in cadrul programelor operationale anterioare;
2. nu implica niciun risc de dubla finantare din fondurile Comunitatii Europene;
d) durata programului;
e) aspectele financiare, respectiv:
1. modul de calculare si cuantumul contributiilor financiare;
2. procedura de finantare a fondului operational;
3. informatiile care justifica nivelul diferit al cuantumului contributiilor;
4. bugetul si calendarul de executie a masurilor pentru fiecare etapa de implementare a programului.
(2) Obiectivele programului operational sunt cele mentionate la art. 6 alin. (8) din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producatori recunoscute preliminar si organizatiilor de producatori in sectorul fructe si legume.
(3) Obiectivul de prevenire si gestionare a crizelor se concentreaza pe evitarea si solutionarea crizelor de pe piata fructelor si legumelor, acoperind in acest context:
a) promovarea si comunicarea;
b) masuri de formare;
c) asigurarea culturilor.
(4) Pentru a putea finanta masurile de prevenire si gestionare a crizelor, organizatiile de producatori pot contracta credite in conditii comerciale. In acest caz, rambursarea creditelor si a dobanzilor aferente poate fi considerata ca parte a programului operational, putand astfel fi eligibila pentru sprijinul financiar comunitar conform legislatiei in vigoare.
(5) Cheltuielile aferente masurilor de prevenire si gestionare a crizelor, inclusiv rambursarile de credite si dobanzi nu trebuie sa reprezinte mai mult de o treime din cheltuielile efectuate in cadrul programului operational.
(6) Orice actiune specifica de prevenire si de gestionare a crizelor se finanteaza fie prin credite, fie direct, fiind insa permisa doar una dintre aceste variante.

Art. 19
(1) Masurile si cheltuielile neeligibile in cadrul programelor operationale sunt mentionate in anexa nr. 3.
(2) Investitiile, inclusiv cele realizate in cadrul contractelor de leasing, al caror termen de amortizare depaseste durata programului operational, pot fi continuate in cadrul unui program operational ulterior din motive economice justificate, in special in cazul in care perioada de amortizare fiscala este mai mare de 5 ani.
(3) In cazul in care investitiile sunt inlocuite, valoarea reziduala a investitiilor inlocuite:
a) se adauga la fondul operational al organizatiei de producatori; sau
b) se scade din costul de inlocuire.
(4) Investitiile sau actiunile pot fi realizate in exploatatii individuale ale membrilor organizatiei de producatori, cu conditia ca acestea sa contribuie la obiectivele programului operational. In cazul in care un membru paraseste organizatia de producatori, investitia sau valoarea reziduala a acesteia va fi recuperata.

Art. 20
(1) Cheltuielile efectuate in cadrul programelor operationale eligibile pentru ajutoare sunt limitate la costurile reale suportate.
(2) Pentru ca o actiune sa fie considerata eligibila, mai mult de 51% din valoarea produselor vizate de aceasta trebuie sa corespunda produselor pentru care organizatia de producatori este recunoscuta.
(3) Vor fi incluse in cuantumul de 51% produsele care provin de la membrii organizatiei de producatori sau de la membrii unei alte organizatii de producatori.
(4) Pentru stabilirea actiunilor eligibile se aplica prevederile art. 5 si 6.

Art. 21
(1) Dosarul privind aprobarea programului operational se depune la centrele judetene ale APIA si contine urmatoarele documente:
a) copie a avizului de recunoastere ca organizatie de producatori. In cazul in care se aplica dispozitiile art. 23 alin. (2), copia avizului de recunoastere va fi inlocuita cu dovada depunerii dosarului pentru obtinerea recunoasterii ca organizatie de producatori;
b) dovada constituirii fondului operational;
c) angajamentul scris al administratorului organizatiei de producatori privind respectarea dispozitiilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.234/2007 si ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.580/2007, precum si ale prezentului ordin;
d) angajamentul scris al administratorului organizatiei de producatori si al membrilor acesteia, din care sa rezulte ca nu au beneficiat si nu vor beneficia, direct ori indirect, de dubla finantare comunitara sau nationala pentru masuri si/sau actiuni care dau dreptul la sprijin financiar in conformitate cu Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008 si cu dispozitiile prezentului ordin;
e) programul operational.
(2) O organizatie de producatori nu poate depune, in vederea obtinerii aprobarii, un program operational atat timp cat un alt program operational al aceleiasi organizatii de producatori se afla in procedura administrativa de analiza.
(3) O organizatie de producatori nu poate derula concomitent mai multe programe operationale.

Art. 22
(1) O asociatie de organizatii de producatori, constituita conform dispozitiilor prezentului ordin, poate prezenta spre aprobare in nume propriu un program operational partial, constituit din actiuni identificate, dar neimplementate de doua sau mai multe organizatii de producatori participante, in cadrul programelor lor operationale.
(2) Programele operationale partiale fac obiectul acelorasi reglementari ca si celelalte programe operationale si sunt examinate impreuna cu programele operationale ale organizatiilor de producatori participante.
(3) Programul operational al fiecarei organizatii de producatori participante va cuprinde lista actiunilor si participarea financiara corespunzatoare.
(4) Actiunile vor fi finantate in totalitate prin contributiile organizatiilor de producatori participante, alocate din fondurile operationale ale organizatiilor respective.

Art. 23
(1) Termenul maxim de prezentare a programelor operationale in vederea aprobarii este data de 15 septembrie a anului care precede punerea in aplicare a programului operational, cu exceptia organizatiilor de producatori care solicita aplicarea prevederilor art. 9 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008.
(2) In cazul in care o entitate juridica sau o parte clar definita a entitatii juridice, inclusiv un grup de producatori recunoscut preliminar, solicita MADR recunoasterea ca organizatie de producatori, aceasta poate prezenta spre aprobare centrelor judetene de APIA, conform art. 21, si programul operational. Aprobarea programului este conditionata de obtinerea recunoasterii pana cel tarziu la data de 15 decembrie.

Art. 24
(1) In vederea aprobarii programului operational, APIA verifica documentele mentionate la art. 21 alin. (1) si se asigura, inclusiv prin controale la fata locului, de:
a) exactitatea informatiilor furnizate in programul operational;
b) conformitatea obiectivelor programului cu dispozitiile art. 18 alin. (2);
c) coerenta economica si calitatea tehnica a programului, corectitudinea estimarilor, a planului de finantare si a calendarului de executie a programului. Se verifica, de asemenea, daca au fost stabilite obiective masurabile si indicatori corespunzatori, astfel incat sa poata fi monitorizata indeplinirea acestora, si daca obiectivele stabilite pot fi atinse prin masurile si actiunile propuse;
d) eligibilitatea actiunilor si a cheltuielilor propuse;
e) conformitatea operatiunilor pentru care se solicita sprijinul financiar cu normele nationale si comunitare, cu ajutorul de stat si alte standarde obligatorii corespunzatoare, stabilite de legislatia nationala sau cuprinse in strategia nationala.
(2) In cazul in care se constata ca dosarul este incomplet, APIA va transmite o nota de completare organizatiei de producatori, aceasta avand obligatia transmiterii documentelor solicitate in maximum 15 zile lucratoare de la data transmiterii notificarii, in caz contrar dosarul urmand sa fie respins.
(3) Inainte de aprobarea sau respingerea programului operational, APIA poate cere avizul consultativ al directiei de specialitate din cadrul MADR.

Art. 25
(1) In urma verificarilor prevazute la art. 24 alin. (1), APIA se pronunta asupra programelor operationale, astfel:
a) aproba cuantumul fondurilor operationale si programele operationale:
b) aproba programele operationale in urma unor clarificari sau adaptari efectuate de organizatia de producatori in vederea respectarii conformitatii cu masurile prevazute in anexa nr. 3;
c) respinge programele operationale sau parti ale acestora.
(2) Termenul maxim de pronuntare asupra tuturor programelor operationale este 15 decembrie.
(3) APIA informeaza organizatiile de producatori in legatura cu hotararea adoptata pana cel tarziu la data de 15 decembrie.

Art. 26
Cu toate acestea, din motive justificate in mod adecvat, APIA poate lua o hotarare cu privire la aprobarea programelor operationale pana cel tarziu la data de 20 ianuarie a anului urmator depunerii programelor. Hotararea de aprobare poate prevedea eligibilitatea cheltuielilor incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator depunerii programelor.

Sectiunea 9 - Modificarea programelor operationale


Art. 27
Pe parcursul implementarii programelor operationale, organizatiile de producatori pot solicita APIA modificari ale programelor operationale pentru fiecare perioada anuala de implementare sau pentru anii urmatori.

Art. 28
(1) Pentru fiecare perioada anuala de implementare a programelor operationale, organizatiile de producatori pot solicita, pana la data de 30 iunie inclusiv, modificarea programelor operationale aprobate, astfel:
a) sa implementeze numai partial programele lor operationale;
b) sa modifice continutul programului operational, precum si sa prelungeasca, daca este cazul, durata initiala a acestuia pana la o durata totala de 5 ani;
c) sa mareasca sau sa reduca cuantumul fondurilor operationale cu maximum 25% din cuantumul aprobat initial pentru anul respectiv, cu conditia ca obiectivele generale ale programului sa fie mentinute.
(2) In cazul in care modificarea programului operational presupune nerealizarea unei masuri, organizatia de producatori solicita modificarea programului inainte cu minimum 30 de zile de data estimata de incepere a implementarii respectivei masuri, conform programului operational aprobat, dar nu mai tarziu de termenul mentionat la alin. (2).
(3) Orice cerere de modificare este insotita de acte doveditoare care precizeaza motivul, natura si implicatiile modificarilor propuse.

Art. 29
(1) Organizatiile de producatori pot solicita anual, pana cel tarziu la data de 15 septembrie, modificari ale programelor operationale pentru anii urmatori, inclusiv, daca este cazul, o prelungire a duratei initiale a acestora pana la o durata totala de maximum 5 ani, in vederea implementarii modificarilor incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator.
(2) Orice cerere de modificare este insotita de acte doveditoare care precizeaza motivul, natura si implicatiile modificarilor propuse.
(3) APIA aproba/respinge cererile de modificare a programelor operationale pana cel tarziu la data de 15 decembrie.
(4) Cu toate acestea, din motive justificate in mod adecvat, APIA poate lua o hotarare cu privire la cererile de modificare a programelor operationale pana cel tarziu la data de 20 ianuarie a anului urmator depunerii cererii. Hotararea de aprobare poate prevedea eligibilitatea cheltuielilor incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator depunerii cererii.

Sectiunea 10 - Finantarea programelor operationale


Art. 30
(1) Sprijinul financiar comunitar prevazut la art. 17 alin. (1) lit. b) se calculeaza anual, pe baza valorii productiei comercializate in cursul perioadei de referinta precedente si a cheltuielilor eligibile efectuate in cursul perioadei respective, si se acorda sub forma de plati in avans, plati partiale sau anuale.
(2) Perioada de referinta este o perioada de 12 luni cuprinsa intre datele de 1 ianuarie si 31 decembrie ale anului anterior celui in care se solicita sprijinul financiar.
(3) Perioada de 12 luni este perioada contabila a organizatiei de producatori in cauza.
(4) Organizatiile de producatori recunoscute vor transmite anual, pana la data de 15 decembrie, catre APIA urmatoarele informatii:
a) valoarea estimata a cheltuielilor care urmeaza sa fie efectuate anul urmator;
b) volumul productiei estimate;
c) declaratia privind tipul de plata pentru care opteaza in anul urmator;
d) cuantumul estimat al contributiei comunitare si contributia membrilor si a organizatiei de producatori la fondurile operationale pentru anul urmator.

Art. 31
(1) Pentru obtinerea sprijinului financiar mentionat la art. 6 alin. (7) din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008, organizatiile de producatori depun la centrele judetene ale APIA, pana la data de 1 decembrie a anului pentru care se solicita plata, o cerere de finantare insotita de o descriere privind gradul de organizare a producatorilor in regiune, valoarea sprijinului financiar in cauza, procentul contributiilor financiare efectuate conform art. 17 alin. (1) lit. a) si cheltuielile eligibile suportate din contributiile respective.
(2) Pana la data de 15 ianuarie a anului urmator depunerii cererii de finantare, APIA va solicita Comisiei Europene acordul privind autorizarea platii sprijinului financiar mentionat la alin. (1).
(3) Comisia Europeana aproba sau respinge cererea in termen de 3 luni de la data transmiterii acesteia. In absenta unui raspuns din partea Comisiei Europene in aceasta perioada, cererea se considera aprobata.
(4) APIA efectueaza plata sprijinului financiar solicitat in conformitate cu art. 34.
(5) Pana la data de 1 martie a anului urmator implementarii anuale a programelor operationale, APIA solicita Comisiei Europene rambursarea sprijinului financiar aprobat si platit efectiv catre organizatia de producatori. Cererea este insotita de dovada indeplinirii conditiilor stabilite la art. 103e alin. (1) paragraful al doilea din Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 in cei 3 ani premergatori, precum si de informatii detaliate privind organizatiile de producatori in cauza, valoarea sprijinului platit efectiv si procentul contributiei financiare efectuate in conformitate cu art. 103b alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (CE) al Consiliului nr. 1.234/2007.
(6) Comisia Europeana ia o decizie privind aprobarea sau respingerea cererii.
(7) Daca a fost aprobata rambursarea sprijinului de catre Comisia Europeana, cheltuielile eligibile trebuie declarate Comisiei Europene in conformitate cu procedura stabilita la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 883/2006.

Sectiunea 11 - Depunerea si verificarea cererilor de plata


Art. 32
(1) Pana la data de 15 februarie a anului urmator celui pentru care este solicitat sprijinul financiar, organizatia de producatori depune la centrele judetene ale APIA dosarul de sprijin care contine o cerere de plata anuala/finala insotita de copii ale documentelor justificative.
(2) Sprijinul financiar va fi calculat luandu-se in considerare sumele deja platite ca plati in avans sau plati partiale si totalul sprijinului platibil pentru cheltuielile eligibile.
(3) Documentele justificative mentionate la alin. (1) vor prezenta informatii privind:
a) sprijinul solicitat;
b) valoarea productiei comercializate;
c) cuantumul contributiilor financiare ale membrilor la fondul operational si, daca este cazul, ale organizatiei de producatori;
d) cheltuielile efectuate in conformitate cu programul operational aprobat in conditiile prezentului ordin, inclusiv cheltuielile privind prevenirea si gestionarea situatiilor de criza, defalcate pe actiuni;
e) partea din fondul operational utilizata pentru finantarea masurilor de prevenire si gestionare a crizelor, defalcata pe actiuni.
(4) Cererile pot lua in calcul cheltuielile programate, dar inca neefectuate, in cazul in care se dovedeste ca:
a) actiunile in cauza nu au putut fi realizate pana cel tarziu la data de 31 decembrie a anului de implementare a programului operational, din motive independente de vointa organizatiei de producatori in cauza;
b) actiunile respective se pot realiza pana cel tarziu la data de 30 aprilie a anului urmator;
c) in fondul operational se mentine o contributie echivalenta a organizatiei de producatori.
(5) In cazul in care cererile sunt prezentate dupa data de 15 februarie, sprijinul financiar este redus cu 1% pe fiecare zi de intarziere.

Art. 33
(1) Cererile de plata sunt insotite de rapoarte anuale privind implementarea programelor operationale.
(2) Rapoartele anuale se refera la urmatoarele elemente:
a) realizarile programului operational in cursul anului precedent, redate, daca este cazul, pe baza indicatorilor de rezultat stabiliti in ghidul solicitantului;
b) principalele modificari ale programului operational;
c) diferentele dintre sprijinul financiar estimat si sprijinul financiar solicitat;
d) problemele majore intampinate pe parcursul implementarii anuale a programului si actiunile si masurile intreprinse pentru asigurarea calitatii si eficientei implementarii programului.
(3) Pentru ultimul an de implementare a programului operational, raportul prevazut la alin. (1) se inlocuieste cu un raport final.
(4) Raportul final cuprinde o evaluare a programului operational, care poate fi realizata cu asistenta din partea unui birou specializat. Raportul prezinta gradul de realizare a obiectivelor programului. De asemenea, raportul explica modificarile actiunilor si/sau ale mijloacelor care au fost luate in considerare la modificarea programului operational in curs de derulare sau care vor fi luate in considerare la elaborarea urmatorului program operational.

Art. 34
APIA plateste sprijinul financiar solicitat pana cel tarziu la data de 15 octombrie a anului care urmeaza implementarii programului operational.

Art. 35
(1) Organizatiile de producatori pot solicita la APIA un avans din sprijinul financiar corespunzator cheltuielilor estimate care rezulta din programul operational pentru o perioada de 4 luni, incepand din luna in care se depune cererea de avans.
(2) Cererile de avans, insotite de descrierea activitatilor care urmeaza a fi realizate, se depun in lunile ianuarie, mai si septembrie, pana cel tarziu la data de 15 a fiecarei luni de depunere.
(3) Totalul avansurilor platite in cadrul unui anume exercitiu financiar nu trebuie sa depaseasca 80% din cuantumul sprijinului financiar aprobat initial pentru programul operational in cauza.
(4) Acordarea unui avans este conditionata de constituirea unei garantii bancare egale cu 110% din cuantumul acestuia.
(5) Suma minima care poate fi solicitata ca plata in avans este egala cu 20.000 lei.

Art. 36
(1) Cererile de eliberare a garantiei bancare se pot depune in cursul anului, insotite de documentele justificative privind implementarea activitatilor pentru care a fost platit avansul. Garantia se elibereaza pana la concurenta a 80% din cuantumul avansurilor.
(2) Daca suma sprijinului financiar platibil din cheltuielile actualizate este egala sau mai mare decat suma platita ca avans, valoarea garantiei eliberate va fi egala cu 80% din suma avansata.
(3) Daca suma sprijinului financiar platibil din cheltuielile actualizate este mai mica decat suma avansata, atunci valoarea garantiei eliberate va fi egala cu 80% din valoarea sprijinului financiar cuvenit conform cheltuielilor realizate.
(4) Restul garantiei va fi eliberat imediat ce va avea loc reconcilierea exercitiului financiar contabil anual.
(5) Dupa constituirea unei garantii initiale pentru o perioada de 4 luni, aceasta va fi majorata pentru urmatoarele perioade in functie de sumele platite in avans si cheltuielile reale inregistrate.
(6) Cerinta principala consta in realizarea masurilor din programul operational, respectandu-se angajamentele organizatiei de producatori prevazute la art. 21 alin. (1) lit. c) si d).
(7) In cazul nerespectarii cerintei principale sau a incalcarii deliberate a angajamentelor mentionate la alin. (6), garantia bancara se retine, fara a aduce atingere altor sanctiuni care urmeaza a fi stabilite in conformitate cu dispozitiile cap. IV.
(8) In cazul nerespectarii altor cerinte, garantia bancara se retine proportional cu gravitatea neregulii.

Art. 37
(1) Organizatiile de producatori pot solicita plata unei parti a sprijinului financiar corespunzatoare cheltuielilor rezultate din programul operational si efectuate in cursul precedentelor 4 luni.
(2) Cererile se depun in lunile mai si septembrie si sunt insotite de documentele justificative necesare.
(3) Cererile de plata trebuie inaintate in prima luna care urmeaza perioadei pentru care plata este solicitata, dar nu mai mult de doua ori in cursul unui an dat.
(4) Perioadele pentru care se poate solicita plata sunt ianuarie-aprilie si mai-august.
(5) Totalul platilor efectuate pentru cererile partiale de plata nu trebuie sa depaseasca 80% din cuantumul sprijinului financiar aprobat initial pentru programul operational sau al cheltuielilor reale, daca acestea sunt mai mici decat cuantumul respectiv, pentru anul in cauza.
(6) Valoarea minima a sprijinului financiar care poate fi solicitat printr-o cerere de plata partiala este de 20.000 lei.

Art. 38
Pe parcursul unui an, organizatiile de producatori pot opta doar pentru una dintre modalitatile de plata prevazute la art. 35 si 37.

Sectiunea 12 - Masuri de prevenire si de gestionare a situatiilor de criza


Art. 39
(1) In conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) lit. a), organizatiile de producatori pot obtine sprijin financiar pentru implementarea de activitati de promovare si comunicare care sa faciliteze gestionarea eficienta a situatiilor de criza.
(2) Nivelul sprijinului acordat nu poate depasi 50% din valoarea cheltuielilor efectuate.
(3) Actiunile realizate in cadrul masurii de promovare si comunicare completeaza orice actiune de promovare si comunicare in curs de desfasurare, aplicata de organizatia de producatori in cauza.
(4) Organizatiile de producatori solicita plata acestui sprijin financiar odata cu cererea anuala de plata. Cererea de plata este insotita de un raport descriptiv, impreuna cu copiile documentelor justificative.

Art. 40
(1) In conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (3) lit. b), organizatiile de producatori pot solicita sprijin financiar pentru finantarea costurilor de instruire si perfectionare a personalului in scopul prevenirii, gestionarii si lichidarii situatiilor de criza.
(2) Nivelul sprijinului public acordat nu poate depasi 50% din costurile necesare punerii in aplicare a acestei masuri.
(3) Organizatiile de producatori solicita plata acestui sprijin financiar odata cu cererea anuala de plata. In acest sens, la cererea de plata va fi anexat un raport privind necesitatea activitatilor realizate si rezultatele acestora insotite de copiile documentelor justificative.

Art. 41
(1) In sensul prevederilor art. 18 alin. 3 lit. c), organizatiile de producatori pot gestiona actiuni de asigurare a recoltei in scopul protejarii veniturilor producatorilor si acoperirii pierderilor de pe piata suportate de organizatia de producatori si/sau de membrii acesteia, in cazul in care sunt afectati de dezastre naturale, fenomene meteorologice sau de organisme daunatoare.
(2) Sprijinul public total alocat pentru asigurarea culturii nu poate sa depaseasca:
a) 80% din costul primelor de asigurare platite de organizatia de producatori pentru a se asigura impotriva pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale;
b) 50% din costul primelor de asigurare platite de organizatia de producatori pentru a se asigura impotriva:
(i) pierderilor mentionate la lit. a) si impotriva altor pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile; si
(ii) pierderilor cauzate de boli animale sau vegetale ori de infestari cu paraziti.
(3) Limitele stabilite la alin. (2) lit. b) se aplica si in cazurile in care programul operational beneficiaza de sprijinul financiar comunitar de 60%, in conformitate cu art. 6 alin. (6) din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008.
(4) Masurile privind asigurarea recoltei nu acopera plata primelor de asigurare care ii despagubesc pe producatori pentru mai mult de 100% din pierderile de venit suferite, luandu-se in calcul orice alte despagubiri pe care acestia le obtin in cadrul altor sisteme de ajutoare in legatura cu riscul asigurat.
(5) Organizatiile de producatori vor realiza inventarul culturilor care vor fi asigurate si vor incheia polite de asigurare pentru fiecare membru si cultura.
(6) Organizatiile de producatori vor solicita rambursarea procentului corespunzator din primele de asigurare platite in momentul depunerii cererii anuale de plata.
(7) In sensul prezentului articol, fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unui dezastru natural inseamna conditii meteorologice precum inghetul, grindina, poleiul, inundatiile sau seceta, care distrug peste 30% din productia anuala medie a unui anumit fermier in cei 3 ani precedenti.

Sectiunea 13 - Monitorizarea si evaluarea procedurilor legate de programele operationale


Art. 42
(1) Organizatiile de producatori asigura monitorizarea si evaluarea programelor lor operationale prin utilizarea unor indicatori corespunzatori din setul de indicatori de performanta detaliati in ghidul solicitantului. In acest scop, acestea stabilesc un sistem util de colectare, inregistrare si pastrare a informatiilor pentru compilarea acestor indicatori.
(2) Monitorizarea are in vedere evaluarea progreselor inregistrate pentru realizarea obiectivelor specifice stabilite pentru programele operationale. Aceasta se realizeaza prin intermediul indicatorilor financiari, de productie si de rezultat. Rezultatele exercitiului trebuie sa serveasca pentru:
a) controlul calitatii implementarii programului;
b) identificarea necesitatilor de ajustare sau de revizuire a programului operational in vederea realizarii obiectivelor stabilite pentru acesta sau in vederea imbunatatirii gestionarii programului, inclusiv a gestionarii sale financiare;
c) contribuirea la realizarea cerintelor de raportare privind implementarea programului operational.
(3) Informatiile privind rezultatele activitatilor de monitorizare se introduc in fiecare raport anual pe care organizatia de producatori trebuie sa il transmita APIA conform art. 33 alin. (2).
(4) Evaluarea ia forma unui raport de evaluare intermediara distinct. Raportul de evaluare intermediara, care poate fi realizat cu asistenta din partea unui birou specializat de consultanta, are in vedere examinarea gradului de utilizare a resurselor financiare, eficienta si eficacitatea programului operational si evaluarea progreselor facute pentru realizarea obiectivelor generale ale programului operational. In acest sens, sunt utilizati indicatori comuni de referinta, de rezultat si, daca este cazul, de impact, inclusi in ghidul solicitantului.
(5) Daca este cazul, exercitiul de evaluare intermediara include evaluarea calitativa a rezultatelor si impactului actiunilor de protectie a mediului pentru:
a) prevenirea eroziunii solului;
b) reducerea utilizarii si/sau o mai buna gestionare a produselor de protectie a plantelor;
c) protejarea habitatelor si a biodiversitatii;
d) conservarea peisajelor.
(6) Rezultatele evaluarii trebuie sa serveasca pentru:
a) imbunatatirea calitatii programelor operationale gestionate de organizatia de producatori;
b) identificarea necesitatii de modificare substantiala a programului operational;
c) contribuirea la realizarea cerintelor de raportare privind implementarea programelor operationale;
d) insusirea unor lectii utile in vederea imbunatatirii calitatii, eficientei si eficacitatii viitoarelor programe operationale gestionate de organizatia de producatori.
(7) Evaluarea intermediara trebuie realizata pe parcursul implementarii programului operational in timp util, pentru a permite ca rezultatele evaluarii sa fie luate in considerare la pregatirea programului operational urmator. Raportul de evaluare intermediara se anexeaza la raportul anual corespunzator.


Capitolul III - Grupuri de producatori recunoscute preliminar


Sectiunea 1 - Acordarea recunoasterii


Art. 43
(1) Poate obtine statutul de grup de producatori recunoscut preliminar orice persoana juridica sau o parte clar definita a unei persoane juridice constituite la initiativa producatorilor, care indeplineste conditiile prezentului ordin si care are un plan de recunoastere aprobat.
(2) In vederea depunerii pentru aprobare a unui plan de recunoastere, persoana juridica sau partea clar definita a unei persoane juridice trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa fie constituita din minimum 5 membri;
b) sa respecte toate criteriile mentionate in anexa nr. 1.
(3) Prevederile art. 8 alin. (3)-(7) se aplica si grupurilor de producatori recunoscute preliminar.
(4) Unui fost membru al unei organizatii de producatori i se interzice, pentru o perioada de 2 ani, sa adere la un grup de producatori dupa renuntarea la calitatea de membru al acelei organizatii de producatori in ceea ce priveste produsele pentru care organizatia de producatori a fost recunoscuta.
(5) Nu pot obtine statutul de grup de producatori recunoscut preliminar persoanele juridice constituite la initiativa producatorilor care indeplinesc conditiile de recunoastere ca organizatie de producatori prevazute in prezentul ordin.

Art. 44
(1) Pentru a obtine statutul de grup de producatori recunoscut preliminar, solicitantii vor inainta la MADR, prin directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala, cererea de recunoastere insotita de urmatoarele documente:
a) copie a deciziei adunarii generale in care se mentioneaza acordul acesteia pentru efectuarea demersurilor legale in vederea obtinerii statutului de grup de producatori recunoscut preliminar;
b) copie a statutului;
c) copie a certificatului de inregistrare la registrul comertului sau a autorizatiei de functionare;
d) declaratie privind programele de finantare accesate de solicitant si stadiul de realizare a acestora;
e) angajamentul administratorului persoanei juridice privind respectarea legislatiei specifice sectorului de fructe si legume;
f) dovada achitarii datoriilor la bugetul de stat sau local;
g) un centralizator privind suprafata/ele de teren si a/ale spatiilor de productie climatizate si/sau neclimatizate aflate in exploatarea membrilor, intocmit si semnat de administrator pe baza actelor doveditoare;
h) planul de recunoastere.
(2) Obtinerea avizului de recunoastere preliminara este conditionata de aprobarea de catre APIA a planului de recunoastere.
(3) MADR, prin directiile de agricultura si dezvoltare rurala, transmite in original centrelor judetene ale APIA planul de recunoastere mentionat la alin. (1) lit. h) si o copie a documentelor mentionate la alin. (1) lit. a)-g), in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii dosarului.

Art. 45
(1) In termen de 10 zile lucratoare de la depunerea dosarului de catre solicitant, reprezentantii directiilor de agricultura si dezvoltare rurala verifica documentele mentionate la art. 44 alin. (1) lit. a)-g) si se asigura, inclusiv prin control la fata locului, de respectarea conditiilor prevazute la art. 43 alin. (2).
(2) In cazul in care in urma verificarilor se constata ca dosarul este incomplet, reprezentantii directiilor de agricultura si dezvoltare rurala notifica solicitantul si solicita completarea dosarului in maximum 15 zile lucratoare de la data notificarii.
(3) Daca documentele solicitate nu sunt prezentate in termenul prevazut la alin. (2), directia de agricultura si dezvoltare rurala considera dosarul respins, caz in care informeaza MADR si centrul judetean al APIA. MADR informeaza solicitantul cu privire la respingerea dosarului in termen de 5 zile lucratoare.

Sectiunea 2 - Planul de recunoastere


Art. 46
(1) Planul de recunoastere se deruleaza pe o perioada maxima de 5 ani, cu executie anuala/semestriala incepand din ziua urmatoare emiterii avizului de recunoastere preliminara, are ca obiectiv general obtinerea statutului de organizatie de producatori si cuprinde cel putin urmatoarele:
a) descrierea situatiei persoanei juridice in cauza, in special detalii despre membri, productia acestora, valoarea productiei comercializate si a modalitatii de comercializare, infrastructura detinuta de membri in cazul in care aceasta este destinata utilizarii de catre grupul de producatori;
b) estimarea semestriala/anuala a valorii productiei comercializate pentru intreaga perioada de implementare a planului de recunoastere;
c) data propusa pentru inceperea punerii in aplicare a planului si durata estimata pentru implementarea acestuia, care nu trebuie sa depaseasca 5 ani;
d) masurile ce vor fi implementate in vederea obtinerii recunoasterii ca organizatie de producatori, defalcate pe actiuni si termene in cadrul unui plan anual/semestrial de executie.
(2) Masurile de investitii eligibile pentru plata sprijinului financiar in cadrul planului de recunoastere sunt prevazute in anexa nr. 4.

Art. 47
(1) In vederea aprobarii planului de recunoastere, APIA se asigura, inclusiv prin controale la fata locului, de:
a) exactitatea informatiilor furnizate in planul de recunoastere;
b) coerenta economica si calitatea tehnica a planului, corectitudinea estimarilor, a planului de finantare si a calendarului de executie a planului;
c) eligibilitatea actiunilor si a cheltuielilor propuse;
d) conformitatea operatiunilor pentru care se solicita sprijinul financiar cu normele nationale si comunitare si, in special, cu normele privind ajutorul de stat si alte standarde obligatorii corespunzatoare stabilite de legislatia nationala sau cuprinse in strategia nationala.
(2) In cazul in care se constata ca planul de recunoastere este incomplet, APIA transmite o nota de completare solicitantului, acesta avand obligatia transmiterii documentelor solicitate in maximum 20 de zile lucratoare de la data transmiterii notificarii. In caz contrar, planul de recunoastere este respins.
(3) Inainte de aprobarea sau respingerea planului de recunoastere, APIA poate cere avizul consultativ al directiei de specialitate din cadrul MADR.
(4) Aprobarea/respingerea planului de recunoastere se face de catre APIA, in termen de maximum 60 de zile lucratoare de la primirea acestuia, si se comunica MADR.

Art. 48
In termen de maximum 10 zile lucratoare de la comunicarea aprobarii/respingerii planului de recunoastere de catre APIA, MADR emite, dupa caz, avizul de recunoastere preliminara.

Art. 49
(1) Pe parcursul punerii in aplicare a planului de recunoastere, grupurile de producatori recunoscute preliminar pot solicita la APIA o singura data intr-un an modificarea planului de recunoastere, avandu-se in vedere ca:
a) modificarea solicitata sa nu afecteze obiectivul general al planului de recunoastere;
b) solicitarea de modificare a planului de recunoastere sa se realizeze cu minimum 30 de zile inainte de termenul initial de implementare a masurii/lor pentru care se solicita modificarea.
(2) Cererea de modificare a planului de recunoastere se depune la centrele judetene APIA, insotita de documente justificative din care sa reiasa motivul, natura si implicatiile modificarilor propuse.
(3) APIA aproba sau respinge cererile de modificare a planurilor de recunoastere in cel mult 60 de zile lucratoare de la data depunerii solicitarii si notifica in acest sens grupul de producatori recunoscut preliminar si MADR.

Art. 50
(1) Grupurile de producatori recunoscute preliminar pot solicita recunoasterea ca organizatie de producatori inainte de finalizarea implementarii planului de recunoastere, cu conditia respectarii prevederilor prezentului ordin. Incepand cu data introducerii unei astfel de cereri, grupul in cauza poate prezenta un proiect de program operational.
(2) Grupurile de producatori recunoscute preliminar, care au implementat cu sprijin financiar un plan de recunoastere, trebuie sa dobandeasca statutul de organizatie de producatori in maximum 4 luni de la finalizarea implementarii planului de recunoastere preliminara.
(3) Grupurile de producatori recunoscute preliminar, care din motive imputabile acestora nu au fost recunoscute ca organizatii de producatori in termen de 4 luni de la finalizarea implementarii planului de recunoastere, sunt sanctionate conform prezentului ordin.
(4) Rezultatele finale ale implementarii unui plan de recunoastere de catre un grup de producatori recunoscut preliminar sunt consemnate in cadrul unui raport final intocmit de APIA si transmis MADR in termen de 15 zile lucratoare de la finalizarea acestuia.

Art. 51
(1) Grupurile de producatori recunoscute preliminar pot fuziona, entitatea care rezulta din fuziune asumandu-si drepturile si obligatiile grupului de producatori recunoscut preliminar caruia i s-a acordat primul recunoasterea.
(2) In termen de maximum 60 de zile lucratoare de la data fuzionarii in conditiile legislatiei in vigoare, entitatea rezultata in urma fuziunii va depune spre aprobare la APIA o solicitare pentru modificarea planului de recunoastere.
(3) Aprobarea sau respingerea modificarii planului de recunoastere se hotaraste de APIA, in termen de maximum 60 de zile lucratoare de la primirea acestuia, si se comunica in scris solicitantului si directiei de specialitate din cadrul MADR.
(4) Pana la aprobarea sau respingerea modificarii planului de recunoastere, activitatile continua sa fie eligibile conform conditiilor stabilite in planul de recunoastere initial al fiecarui grup de producatori.
(5) In cazul in care un grup de producatori recunoscut preliminar fuzioneaza cu o organizatie de producatori, entitatea care rezulta in urma fuziunii beneficiaza de statutul de organizatie de producatori si nu este eligibila pentru formele de sprijin destinate grupurilor de producatori recunoscute preliminar.
(6) In conditiile alin. (5), organizatia de producatori poate solicita o modificare a programului sau operational, in conformitate cu sectiunea a 9-a a cap. II.

Sectiunea 3 - Finantarea planului de recunoastere


Art. 52
Sprijinul financiar mentionat la art. 5 alin. (1) lit. a) din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008:
a) se stabileste individual, pentru fiecare grup de producatori recunoscut preliminar, in conformitate cu art. 5 alin. (3) si (4) din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008;
b) este forfetar si se calculeaza pe baza valorii productiei comercializate aferente perioadei corespunzatoare unui semestru, respectiv unui an de implementare a planului de recunoastere;
c) se acorda dupa implementarea semestriala/anuala a planului de recunoastere; si
d) se acorda fara a fi necesara prezentarea niciunui document justificativ la momentul solicitarii.

Art. 53
Sprijinul financiar prevazut la art. 5 alin. (1) lit. b) din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008 se acorda pentru investitiile eligibile cuprinse in anexa nr. 4 si aprobate in cadrul planului de recunoastere.

Art. 54
(1) Sprijinul financiar mentionat la art. 5 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008 se plateste in transe semestriale sau anuale la sfarsitul fiecarei perioade semestriale ori anuale de realizare a planului de recunoastere.
(2) In cazul in care o perioada de implementare nu corespunde unei perioade semestriale sau anuale complete, cuantumul sprijinului se stabileste pentru perioada de implementare.
(3) Acordarea sprijinului mentionat la alin. (1) este conditionata de realizarea a minimum 80% din valoarea productiei comercializate asa cum este precizata la art. 46 alin. (1) lit. b).

Sectiunea 4 - Depunerea si verificarea cererilor de plata


Art. 55
(1) Prin aceeasi cerere de plata, grupurile de producatori recunoscute preliminar solicita sprijinul financiar mentionat la art. 5 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008, aferent masurilor aprobate in planul de recunoastere si pentru care au fost efectiv realizate cheltuieli.
(2) Cererea de plata a sprijinului financiar poate fi depusa la centrele judetene ale APIA in termen de 3 luni de la terminarea perioadei semestriale/anuale.
(3) Solicitarea platii semestriale se depune numai daca planul de recunoastere este defalcat in perioade semestriale.
(4) Dosarul de plata contine urmatoarele documente:
a) cererea de plata anuala sau semestriala pentru finantarea planului de recunoastere, semnata de presedintele grupului de producatori;
b) datele de identificare bancara: sediul bancii (sucursala/agentia), contul IBAN;
c) centralizatorul privind valoarea productiei comercializate incepand cu momentul eliberarii avizului de recunoastere preliminara sau valoarea inregistrata incepand cu prima zi de la ultima perioada de decontare efectuata de APIA, vizat de un contabil autorizat si semnat de administrator;
d) centralizatorul cheltuielilor efectuate pentru masurile mentionate in anexa nr. 4, conform planului de recunoastere aprobat, si realizate in cursul perioadei pentru care se solicita sprijinul, insotit de copii ale documentelor justificative;
e) declaratia scrisa, semnata de presedintele grupului de producatori, conform careia grupul de producatori nu a beneficiat, nu beneficiaza si nu va beneficia, direct ori indirect, de o dubla finantare comunitara sau nationala pentru actiunile aprobate in planul de recunoastere pentru care se acorda finantare comunitara;
f) angajamentul scris al administratorului grupului de producatori privind respectarea dispozitiilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.234/2007 si ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.580/2007, precum si ale prezentului ordin;
g) raportul semestrial al planului de recunoastere - in cazul platii semestriale;
h) raportul anual al planului de recunoastere - in cazul platii anuale;
i) raportul final al planului de recunoastere - in cazul finalizarii planului de recunoastere.

Art. 56
In cazul in care se constata ca dosarul depus de grupul de producatori este incomplet, grupul de producatori va fi notificat si are obligatia transmiterii documentelor solicitate in termen de 15 zile lucratoare de la data notificarii.

Art. 57
Aprobarea cuantumului sprijinului financiar si efectuarea platii se vor realiza in maximum 6 luni de la primirea cererii de catre APIA.


Capitolul IV - Controale, sanctiuni, recuperari


Sectiunea 1 - Controale


Art. 58
(1) MADR, prin directia de specialitate si prin directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene, efectueaza controale administrative pentru toate cererile de recunoastere insotite de documentele solicitate prevazute la art. 9 si la art. 44 alin. (1).
(2) APIA, prin centrele judetene, efectueaza controale administrative pentru aprobarea programelor operationale si a planurilor de recunoastere, a modificarilor acestora, precum si pentru cererile de plata aferente.

Art. 59
(1) Controlul administrativ al cererilor de plata realizat de APIA cuprinde, in special, in masura in care acest lucru este necesar pentru cererea in cauza, o verificare a:
a) raportului care insoteste cererea de plata semestriala, anuala sau finala, dupa caz, asa cum este mentionat la art. 33 alin. (2) si la art. 55 alin. (4) lit. g)-i);
b) valorii productiei comercializate, a cheltuielilor efectuate si, in cazul organizatiilor de producatori, a contributiilor la fondul operational;
c) livrarii produselor si a prestarii serviciilor, precum si a autenticitatii cheltuielilor aferente;
d) conformitatii actiunilor executate cu cele incluse in planul de recunoastere sau in programul operational aprobat;
e) respectarii limitelor si pragurilor financiare sau de alta natura impuse.
(2) Cheltuielile efectuate sunt justificate prin facturi si documente care dovedesc efectuarea platii.
(3) Facturile trebuie intocmite in numele grupului de producatori recunoscut preliminar, organizatiei de producatori, asociatiei de organizatii de producatori sau al filialelor.

Art. 60
(1) MADR, prin directiile de agricultura si dezvoltare rurala, efectueaza controale la fata locului:
a) inaintea aprobarii cererilor de recunoastere ca organizatie de producatori sau grup de producatori recunoscut preliminar;
b) la solicitarea APIA, cu privire la mentinerea conditiilor de recunoastere prevazute la art. 8 alin. (1) si la art. 43 alin. (2).
(2) APIA efectueaza controale la fata locului:
a) inaintea aprobarii programelor operationale si a planurilor de recunoastere in conformitate cu prevederile prezentului ordin;
b) inainte de aprobarea modificarilor programelor operationale si ale planurilor de recunoastere;
c) inainte de aprobarea cererii de plata a ajutoarelor destinate organizatiilor si grupurilor de producatori recunoscute preliminar;
d) pe parcursul implementarii programelor operationale si a planurilor de recunoastere.
(3) Fiecare control efectuat la fata locului face obiectul unui raport de control in vederea revizuirii aspectelor controlului efectuat. Raportul trebuie sa indice in special:
a) tipul de ajutoare si cererile verificate;
b) persoanele prezente;
c) actiunile, masurile si documentele verificate;
d) rezultatele verificarilor.
(4) Reprezentantul organizatiei de producatori sau al grupului de producatori recunoscut preliminar semneaza raportul pentru a atesta prezenta sa la control, poate adauga observatii si primeste un exemplar din acesta.
(5) MADR si, respectiv, APIA pot notifica organizatia de producatori sau grupul de producatori recunoscut preliminar cu privire la un control la fata locului, cu maximum 10 zile inaintea efectuarii acestuia.

Art. 61
Prevederile art. 24, 47 si art. 62 alin. (1) lit. a) se aplica si pentru verificarea modificarilor programelor operationale si a planurilor de recunoastere.

Art. 62
(1) Prin controale la fata locului pentru cererea de plata, APIA verifica:
a) respectarea criteriilor de recunoastere prevazute la art. 8 alin. (1) si art. 43 alin. (2);
b) implementarea masurilor si actiunilor din programele operationale si planurile de recunoastere;
c) conformitatea implementarii sau a intentiei de implementare a actiunii cu utilizarea descrisa in programul operational sau in planul de recunoastere aprobat;
d) respectarea naturii si momentului realizarii cheltuielilor relevante cu normele comunitare, precum si conformitatea acestora cu specificatiile aprobate;
e) cheltuielile efectuate si inregistrarea acestora in documente contabile;
f) valoarea productiei comercializate;
g) utilizarea fondului operational in anul dat, pentru organizatiile de producatori.
(2) Valoarea productiei comercializate se verifica pe baza datelor din sistemul contabil impus de legislatia nationala. Declararea valorii productiei comercializate se certifica in mod similar datelor contabile.
(3) Controlul la fata locului trebuie sa cuprinda, cu exceptia situatiilor exceptionale, un control la locul actiunii sau, daca actiunea este intangibila, la promotorul actiunii.
(4) Controlul la fata locului trebuie sa acopere toate angajamentele si obligatiile organizatiei de producatori/grupului de producatori sau ale membrilor acestora care pot fi verificate la momentul dat.
(5) Daca grupul de producatori recunoscut preliminar, organizatia de producatori, un membru sau un reprezentant al acestora impiedica efectuarea controlului la fata locului, cererea de plata se respinge.

Art. 63
(1) APIA examineaza cererea de plata primita de la beneficiar si stabileste sumele eligibile pentru sprijin astfel:
a) suma care ar fi cuvenita beneficiarului exclusiv pe baza cererii;
b) suma cuvenita beneficiarului dupa examinarea eligibilitatii cererii.
(2) Daca suma stabilita conform alin. (1) lit. a) depaseste suma stabilita conform alin. (1) lit. b) cu peste 3 %, se aplica o reducere la suma cuvenita solicitantului. Cuantumul reducerii reprezinta diferenta dintre sumele calculate la alin. (1) lit. a) si b).
(3) Cu toate acestea, nu se aplica nicio reducere daca se poate demonstra ca solicitantul nu este responsabil pentru introducerea sumei neeligibile.
(4) Daca se constata ca un solicitant a facut intentionat o declaratie falsa, operatiunea in cauza este exclusa de la sprijinul pentru programul operational sau pentru planul de recunoastere, iar sumele deja platite pentru acea operatiune se recupereaza. In plus, solicitantul este exclus, pentru acea operatiune, de la sprijinul pentru anul urmator.

Sectiunea 2 - Sanctiuni


Art. 64
(1) In situatia in care in urma efectuarii controlului prevazut la art. 60 alin. (1) lit. b) MADR constata o nerespectare a criteriilor de recunoastere de catre o organizatie sau un grup de producatori, cauzata de o actiune deliberata sau de o neglijenta a acestora, MADR retrage recunoasterea organizatiei sau a grupului de producatori recunoscut preliminar.
(2) MADR retrage recunoasterea unei organizatii de producatori sau a unui grup de producatori recunoscut preliminar daca:
a) exista o nerespectare deliberata a criteriilor privind numarul minim de membri, structura si controlul democratic, precum si activitatile principale desfasurate de acestea, constatata in urma controlului propriu sau al controlului APIA conform art. 62 alin. (1);
b) in cazul organizatiilor de producatori, valoarea productiei comercializate scade, timp de 2 ani consecutivi, sub limita stabilita la art. 8 alin. (1) lit. b);
(3) In aplicarea alin. (1) si (2), retragerea recunoasterii intra in vigoare de la data nerespectarii criteriilor de recunoastere.
(4) Decizia de retragere a recunoasterii este comunicata APIA si organizatiei, respectiv grupului de producatori recunoscut preliminar, in termen de maximum 5 zile lucratoare si conduce la intreruperea acordarii ajutoarelor financiare si la aplicarea de sanctiuni in conformitate cu prezentul ordin.

Art. 65
(1) In cazul in care un grup de producatori recunoscut preliminar nu inainteaza nicio cerere de plata conform art. 55 alin. (2), MADR retrage avizul de recunoastere si notifica in conformitate cu art. 64 alin. (4).
(2) In situatia in care o organizatie de producatori nu inainteaza nicio cerere de plata pana la data de 31 mai a anului calendaristic care urmeaza unei perioade anuale de implementare a programului operational, acesta este considerat respins. APIA notifica MADR si organizatia de producatori in termen de 5 zile lucratoare.

Art. 66
(1) La solicitarea APIA, MADR suspenda recunoasterea grupului de producatori recunoscut preliminar sau a organizatiei de producatori in cazul unei nerespectari deliberate, dar numai temporara, a criteriilor de recunoastere. Suspendarea intra in vigoare la data constatarii oficiale a nerespectarii conditiilor de recunoastere si ia sfarsit la data constatarii oficiale a remedierii deficientelor care au condus la suspendare.
(2) Perioada de suspendare nu poate depasi 12 luni. Daca ulterior perioadei de 12 luni deficientele care au condus la suspendare nu au fost remediate, MADR retrage recunoasterea organizatiei de producatori sau a grupului de producatori recunoscut preliminar.
(3) Pe perioada suspendarii, grupurile de producatori recunoscute preliminar si organizatiile de producatori nu beneficiaza de sprijin financiar.
(4) Suspendarea recunoasterii este comunicata APIA, organizatiei de producatori sau grupului de producatori recunoscut preliminar in termen de maximum 5 zile lucratoare si conduce la intreruperea acordarii ajutoarelor financiare aferente programului operational sau planului de recunoastere si la aplicarea de sanctiuni in conformitate cu prevederile prezentului ordin.
(5) In situatia aplicarii alin. (1)-(3), APIA poate efectua plati dupa termenul stabilit la art. 34 si 57.

Art. 67
(1) In alte cazuri de nerespectare a criteriilor de recunoastere pentru care nu se aplica art. 64 si 65, MADR transmite o scrisoare de avertisment cuprinzand masurile corective care trebuie adoptate.
(2) Neadoptarea masurilor corective in termen de 12 luni este considerata o nerespectare deliberata a criteriilor si se aplica in consecinta prevederile art. 66.

Art. 68
In situatia in care o organizatie de producatori nu se conformeaza dispozitiilor art. 33 sau in cazul in care raportul prevazut la acelasi articol este incomplet, APIA suspenda aprobarea programului operational relevant pentru anul urmator pana la momentul completarii raportului.

Art. 69
(1) In cazul in care, in urma controlului la fata locului, APIA constata diferente privind implementarea masurilor cuprinse in planul de recunoastere, care ar putea compromite obiectivul final al acestuia, APIA solicita grupului de producatori recunoscut preliminar aplicarea de masuri corective in termen de maximum 3 luni de la momentul constatarii.
(2) Daca in intervalul de timp mentionat la alin. (1) nu au fost intreprinse toate masurile pentru remedierea neregulilor/deficientelor constatate, APIA decide oprirea finantarii privind implementarea planului de recunoastere si recuperarea ajutoarelor primite, cu aplicarea penalitatilor prevazute in legislatia in vigoare pentru perioada cuprinsa intre momentul platii si momentul rambursarii de catre beneficiar.
(3) In situatia in care, in conditiile prevazute la art. 50 alin. (2), grupul de producatori recunoscut preliminar nu este recunoscut in calitate de organizatie de producatori, APIA aplica penalitatile prevazute la alin. (2) si recupereaza:
a) 100% din sprijinul financiar platit grupului de producatori, daca nerespectarea cerintei privind obtinerea recunoasterii s-a datorat unei actiuni deliberate ori unei neglijente a grupului de producatori; sau
b) 50% din sprijinul financiar platit grupului de producatori, in celelalte cazuri.

Art. 70
In situatia in care organizatia de producatori sau grupul de producatori recunoscut preliminar nu implementeaza una ori multe dintre masurile prevazute in programul operational, respectiv in planul de recunoastere si nici nu solicita modificarea acestora, nu va beneficia de sprijinul aferent masurilor prevazute in planul anual sau semestrial de executie.

Sectiunea 3 - Recuperari


Art. 71
Aplicarea sanctiunilor administrative conform art. 64-69 si recuperarea sumelor platite in mod nejustificat conform art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 1.078/2008 nu aduc atingere comunicarii neregulilor catre Comisia Europeana in conformitate cu Regulamentul nr. 1.848/2006 al Comisiei.


Capitolul V - Dispozitii finale


Art. 72
In cadrul directiilor pentru agricultura si dezvoltare rurala va fi nominalizata cel putin o persoana responsabila de primirea si gestionarea dosarelor prin care se solicita obtinerea statutului de grup de producatori recunoscut preliminar si de organizatie de producatori.

Art. 73
APIA va transmite la MADR, pana la data de 15 ianuarie a fiecarui an, cuantumul estimat al sumelor care urmeaza sa fie acordate grupurilor de producatori recunoscute preliminar si organizatiilor de producatori, precum si o copie a raportului de monitorizare sau evaluare trimis de organizatia de producatori in conformitate cu sectiunea a 13-a a cap. II.

Art. 74
(1) Niciun membru al unei organizatii de producatori sau al unui grup de producatori recunoscut preliminar nu poate dispune de peste 49% din drepturile de vot proportional cu participarea membrului la valoarea productiei comercializate.
(2) Grupurile de producatori recunoscute preliminar si organizatiile de producatori vor solicita la centrele judetene ale APIA, in termen de 30 de zile de la primirea instiintarii de acordare a avizului de recunoastere preliminara sau de la aprobarea primului program operational, inscrierea in Registrul fermierilor, in vederea obtinerii numarului unic de identificare.
(3) Grupurile de producatori recunoscute preliminar si organizatiile de producatori care deruleaza un plan de recunoastere sau un program operational vor solicita numarul unic de identificare in termen de 10 zile lucratoare de la publicarea prezentului ordin in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 75
MADR si APIA pot solicita grupurilor de producatori recunoscute preliminar si organizatiilor de producatori orice informatii suplimentare necesare gestionarii corespunzatoare a fondurilor comunitare.

Art. 76
Bunurile achizitionate prin implementarea masurilor din programul operational si planul de recunoastere nu pot fi instrainate pentru o perioada de minimum 5 ani, cu exceptia fuziunii grupurilor si a organizatiilor de producatori.

Art. 77
In termen de 30 de zile de la publicarea prezentului ordin in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, MADR si APIA vor elabora manuale de proceduri.

Art. 78
La data publicarii prezentului ordin se abroga Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 684/2007 privind recunoasterea organizatiilor de producatori si a grupurilor de producatori recunoscute preliminar in sectorul legume si fructe, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 589 din 27 august 2007.

Art. 79
Anexele nr. 1-4 fac parte integranta din prezentul ordin.

Art. 80
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


Anexa nr. 1 - LISTA CRITERIILOR pentru obtinerea statutului de grup de producatori recunoscut preliminar

1. Persoana juridica este constituita la initiativa producatorilor agricoli, cultivatori ai unuia sau mai multor produse care fac obiectul organizarii comune de piata in sectorul fructe si legume, conform legislatiei in vigoare, destinate consumului in stare proaspata si/sau procesarii, si are ca obiect principal de activitate comercializarea productiei membrilor.
Grupele de produse pentru care se poate obtine recunoasterea sunt:
(i) fructe si legume (exceptand cartofii);
(ii) fructe;
(iii) legume (exceptand cartofii);
(iv) fructe si/sau legume destinate procesarii;
(v) fructe cu coaja;
(vi) ciuperci;
(vii) unul dintre produsele care fac obiectul organizarii comune de piata in sectorul fructe si legume, conform legislatiei in vigoare.
2. Persoana juridica are unul sau mai multe dintre obiectivele:
a) asigurarea faptului ca productia este planificata si adaptata in conformitate cu cererea pietei, in special conform conditiilor de calitate si cantitate;
b) promovarea concentrarii aprovizionarii si plasarea pe piata a produselor obtinute de membrii sai;
c) optimizarea costurilor de productie si stabilizarea preturilor la producator;
d) promovarea utilizarii practicilor de cultivare, a tehnicilor de productie si a practicilor de gestiune a deseurilor care sa nu dauneze mediului inconjurator, in special pentru protectia calitatii apelor, a solului si a peisajului natural, precum si ocrotirea si/sau favorizarea biodiversitatii.
3. Prin actul constitutiv al persoanei juridice se solicita membrilor ca, in mod special:
a) sa aplice reglementarile adoptate de grupul de producatori cu privire la raportarea productiei, productia insasi si protectia mediului inconjurator;
b) sa faca parte doar dintr-un singur grup de producatori pentru comercializarea unuia ori mai multor produse care fac obiectul organizarii comune de piata in sectorul fructe si legume, conform legislatiei in vigoare, grupate conform pct. 1;
c) sa comercializeze prin intermediul grupului de producatori intreaga productie aferenta grupei/lor de produse pentru care acesta detine recunoasterea.
Prin exceptie, in cazul in care grupul de producatori isi da avizul, si cu respectarea termenilor si conditiilor pe care acesta le stabileste, membrii producatori:
(i) pot vinde direct de pe exploatatia lor si/sau din afara exploatatiei lor, direct consumatorilor, in folosul lor personal, intre 10% si 25% din productia lor, daca sunt membri ai grupurilor de producatori care detin recunoastere pentru grupa de produse prevazuta la pct. 1 subpct. (i), si intre 10% si 20% din productie, daca sunt membri ai grupurilor de producatori care detin recunoasterea pentru alte grupe de produse conform pct. 1;
(ii) pot comercializa ei insisi sau prin intermediul altor grupuri de producatori desemnate de propriul lor grup cantitati de produse care reprezinta cantitati marginale in raport cu volumul de productie comercializabil de catre grupul lor;
(iii) pot comercializa prin intermediul altui grup de producatori desemnat de propriul lor grup produsele care, din cauza caracteristicilor pe care acestea le prezinta, nu sunt in mod normal acoperite de activitatile comerciale ale grupului respectiv;
d) sa puna la dispozitie, in special pentru zonele de plantatii, informatiile solicitate de grupul de producatori referitoare la cantitatile recoltate, productie si vanzari directe, in vederea intocmirii statisticilor.
4. Prin actul constitutiv al persoanei juridice se prevad urmatoarele:
a) procedurile de stabilire, adoptare si modificare a regulilor prevazute la pct. 3;
b) obligativitatea achitarii de catre membri a contributiilor financiare necesare pentru finantarea grupului de producatori;
c) reguli care sa permita membrilor sa urmareasca si sa participe in mod democratic la adoptarea deciziilor in cadrul grupului de producatori;
d) penalitati pentru nerespectarea obligatiilor ce revin membrilor conform actului constitutiv, in special neplata contributiilor financiare, sau pentru nerespectarea normelor stabilite de grupul de producatori;
e) reguli de admitere a noilor membri, respectiv durata minima a calitatii de membru;
f) reglementari contabile si bugetare necesare pentru functionarea grupului.


Anexa nr. 2 - LISTA CRITERIILOR de recunoastere ca organizatie de producatori

1. Persoana juridica este constituita la initiativa producatorilor agricoli, cultivatori ai unuia sau mai multor produse care fac obiectul organizarii comune de piata in sectorul fructe si legume, conform legislatiei in vigoare, destinate consumului in stare proaspata si/sau procesarii, si are ca obiect principal de activitate comercializarea productiei membrilor.
Grupele de produse pentru care se poate obtine recunoasterea sunt:
(i) fructe si legume (exceptand cartofii);
(ii) fructe;
(iii) legume (exceptand cartofii);
(iv) fructe si/sau legume destinate procesarii;
(v) fructe cu coaja;
(vi) ciuperci;
(vii) unul dintre produsele care fac obiectul organizarii comune de piata in sectorul fructe si legume, conform legislatiei in vigoare.
2. Persoana juridica are unul sau mai multe dintre obiectivele:
a) asigurarea faptului ca productia este planificata si adaptata in conformitate cu cererea pietei, in special conform conditiilor de calitate si cantitate;
b) promovarea concentrarii aprovizionarii si plasarea pe piata a produselor obtinute de membrii sai;
c) optimizarea costurilor de productie si stabilizarea preturilor la producator;
d) promovarea utilizarii practicilor de cultivare, a tehnicilor de productie si a practicilor de gestiune a deseurilor care sa nu dauneze mediului inconjurator, in special pentru protectia calitatii apelor, a solului si a peisajului natural, precum si ocrotirea si/sau favorizarea biodiversitatii.
3. Prin actul constitutiv al persoanei juridice se solicita membrilor ca, in mod special:
a) sa aplice reglementarile adoptate de organizatia de producatori cu privire la raportarea productiei, productia insasi si protectia mediului inconjurator;
b) sa faca parte doar dintr-o singura organizatie de producatori pentru comercializarea unuia ori mai multor produse care fac obiectul organizarii comune de piata in sectorul fructe si legume, conform legislatiei in vigoare, grupate conform pct. 1;
c) sa comercializeze prin intermediul organizatiei de producatori intreaga productie aferenta grupei/lor de produse pentru care aceasta detine recunoasterea.
Prin exceptie, in cazul in care organizatia de producatori isi da avizul, si cu respectarea termenilor si conditiilor pe care acesta le stabileste, membrii producatori:
(i) pot vinde direct de pe exploatatia lor si/sau din afara exploatatiei lor consumatorilor, in folosul lor personal, intre 10% si 25% din productia lor, daca sunt membri ai organizatiilor de producatori care detin recunoastere pentru grupa de produse prevazuta la pct. 1 subpct. (i), si intre 10% si 20% din productie, daca sunt membri ai organizatiilor de producatori care detin recunoasterea pentru alte grupe de produse, conform pct. 1;
(ii) pot comercializa ei insisi sau prin intermediul altor organizatii de producatori desemnate de propriul lor grup cantitati de produse care reprezinta cantitati marginale in raport cu volumul de productie comercializabil de catre organizatia lor;
(iii) pot comercializa prin intermediul altei organizatii de producatori desemnate de propria lor organizatie produsele care, din cauza caracteristicilor pe care acestea le prezinta, nu sunt in mod normal acoperite de activitatile comerciale ale organizatiei respective;
d) sa puna la dispozitie, in special pentru zonele de plantatii, informatiile solicitate de organizatia de producatori referitoare la cantitatile recoltate, productie si vanzari directe, in vederea intocmirii statisticilor;
e) sa achite contributiile financiare prevazute in actul constitutiv pentru constituirea si refinantarea fondului operational, asa cum este prevazut in prezentul ordin.
4. Prin actul constitutiv al persoanei juridice se prevad urmatoarele:
a) procedurile de stabilire, adoptare si modificare ale regulilor prevazute la pct. 3;
b) obligativitatea achitarii de catre membri a contributiilor financiare necesare pentru finantarea organizatiilor de producatori;
c) reguli care sa permita membrilor sa urmareasca si sa participe in mod democratic la adoptarea deciziilor in cadrul organizatiei de producatori;
d) penalitati pentru nerespectarea obligatiilor ce revin membrilor conform actului constitutiv, in special neplata contributiilor financiare, sau pentru nerespectarea normelor stabilite de organizatia de producatori;
e) reguli de admitere a noilor membri, respectiv durata minima a calitatii de membru;
f) reglementari contabile si bugetare necesare pentru functionarea organizatiei.
5. Este necesar ca persoana juridica sa prezinte suficiente dovezi care sa ateste ca:
a) isi poate desfasura activitatea in mod adecvat si cu eficienta;
b) permite membrilor sa beneficieze de asistenta tehnica privind respectarea bunelor conditii agricole si de mediu;
c) pune efectiv la dispozitia membrilor, atunci cand este cazul, prin intermediul filialelor sau prin externalizare, mijloace tehnice de recoltare, colectare, sortare, ambalare, stocare si comercializare;
d) asigura managementul comercial si bugetar adecvat pentru activitatile acestora;
e) nu detine o pozitie dominanta pe o piata determinata, decat daca acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivelor prevazute in art. 33 din Tratatul de instituire a CEE.


Anexa nr. 3 - LISTA masurilor si cheltuielilor neeligibile din cadrul programelor operationale

1. Cheltuieli generale de productie si, in special, costurile legate de produsele fitosanitare, inclusiv mijloacele de control integrat, ingrasamintele si altele; cheltuielile de ambalare, stocare, conditionare, inclusiv costul ambalajelor in cadrul proceselor noi; cheltuielile de colectare sau de transport (intern sau extern); cheltuieli de functionare (in special curent electric, combustibil, intretinere), cu exceptia urmatoarelor tipuri de cheltuieli:
a) cheltuieli specifice pentru masurile de imbunatatire a calitatii. In orice caz, cheltuielile (chiar si certificate) pentru micelii, seminte si culturi neperene nu sunt eligibile;
b) cheltuieli specifice pentru materiale fitosanitare biologice (cum ar fi feromonii sau daunatorii), indiferent daca este vorba despre o productie biologica, integrata sau conventionala;
c) cheltuieli specifice pentru actiuni ecologice, inclusiv costurile rezultate din gestionarea ambalajelor ecologice. Gestionarea ambalajelor ecologice trebuie sa fie motivata corespunzator si sa se conformeze criteriilor enuntate in anexa II la Directiva 94/62/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind ambalajele si deseurile de ambalaje;
d) cheltuieli specifice pentru productia biologica, integrata sau experimentala;
e) cheltuieli specifice pentru asigurarea monitorizarii respectarii standardelor mentionate in titlul II al Regulamentului Comisiei nr. 1.580/2007, a normelor privind sanatatea plantelor si a nivelului maxim de reziduuri.
Cheltuielile specifice sunt cheltuielile suplimentare corespunzatoare diferentei dintre cheltuielile conventionale si cheltuielile efectuate.
2. Cheltuieli administrative si de personal, cu exceptia cheltuielilor privind implementarea fondurilor operationale si a programelor operationale, care includ:
a) cheltuielile generale referitoare la fondul sau programul operational, inclusiv cheltuielile de gestionare si de personal, rapoartele si studiile de evaluare, precum si cheltuielile legate de contabilitate si de gestionarea conturilor, prin plata unei rate forfetare care reprezinta 2% din fondul operational aprobat si pana la un maxim de 180.000 euro. Cuantumul de 2% este format din 1% sprijin financiar comunitar si 1% contributia provenita de la organizatiile de producatori. In cazul unei asociatii recunoscute de organizatii de producatori autorizate, rata forfetara standard se poate inmulti cu numarul organizatiilor de producatori din asociatie, pana la un maxim de 1.250.000 euro;
# b) cheltuielile de personal (inclusiv cheltuielile legate de salarii si retributii, daca acestea sunt suportate de organizatia de producatori) rezultate din masuri care vizeaza: imbunatatirea sau mentinerea unui nivel ridicat de calitate sau de protectie a mediului;
# imbunatatirea nivelului comercializarii.
Punerea in aplicare a acestor masuri trebuie incredintata in principal unui personal calificat. Daca, in asemenea circumstante, organizatia de producatori apeleaza la propriii angajati sau asociati, trebuie inregistrate orele de lucru;
c) cheltuielile administrative si juridice in cazul fuziunilor sau achizitiilor de organizatii de producatori, precum si cheltuielile administrative si juridice legate de crearea organizatiilor de producatori transnationale sau a asociatiilor transnationale de organizatii de producatori; studiile de fezabilitate si propunerile legate de acestea, facute de organizatiile de producatori.
3. Venituri sau preturi suplimentare, cu exceptia celor aferente prevenirii si gestionarii situatiilor de criza.
4. Cheltuieli de asigurare, cu exceptia celor aferente prevenirii si gestionarii situatiilor de criza.
5. Rambursarea creditelor contractate pentru o actiune realizata inainte de inceperea programului operational, altele decat cele mentionate la art. 75 din Regulamentul (CE) nr. 1.580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentelor (CE) nr. 2.200/96, (CE) nr. 2.201/96 si (CE) nr. 1.182/2007.
6. Achizitionarea de teren (pentru o suma mai mare de 10% din cheltuielile totale eligibile ale operatiunii in cauza. In cazuri exceptionale si bine justificate, poate fi stabilit un procent mai mare pentru operatiuni privind protectia mediului) neconstruit, cu exceptia cazurilor in care achizitionarea este necesara pentru realizarea unei investitii din cadrul programului operational.
7. Cheltuieli pentru reuniuni si programe de formare profesionala, cu exceptia celor care sunt legate de programul operational, inclusiv diurnele zilnice si cheltuielile de transport si de cazare.
8. Operatiuni sau cheltuieli legate de cantitatile produse de catre membrii organizatiei de producatori in afara teritoriului Comunitatii Europene.
9. Operatiuni care ar putea duce la denaturarea concurentei in cadrul celorlalte activitati economice ale organizatiei de producatori.
10. Echipamente second-hand achizitionate cu sprijin comunitar sau national in cursul a 7 ani precedenti.
11. Investitii in mijloace de transport destinate utilizarii de catre organizatia de producatori pentru comercializare sau distributie, cu exceptia echipamentelor frigorifice suplimentare si a celor de transport la temperatura controlata.
12. Inchirierea, cu exceptia cazului in care se justifica din punct de vedere economic ca fiind o alternativa a achizitionarii.
13. Cheltuieli de functionare aferente marfurilor inchiriate.
14. Cheltuieli legate de contractele de cumparare in rate (taxe, dobanzi, cheltuieli de asigurare etc.) si cheltuieli de functionare, cu exceptia achizitionarii in rate, in limitele valorii nete de comercializare a bunului si in conformitate cu dispozitiile stabilite la art. 55 alin. (1) primul paragraf lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 1.974/2006 al Comisiei.
15. Promovarea marcilor comerciale individuale sau a celor care includ mentiuni geografice, cu exceptia:
a) marcilor de comert ale organizatiilor de producatori, ale asociatiilor organizatiilor de producatori si ale filialelor, astfel cum prevede art. 52 alin. (7) din Regulamentul Comisiei nr. 1.580/2007;
b) promovarii generice si a promovarii marcilor de calitate. Sunt autorizate numai mentiunile geografice:
# daca este vorba despre denumiri de origine protejata sau despre indicatii geografice protejate, vizate de Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului, sau
# daca, in toate cazurile in care dispozitia prevazuta la lit. a) nu este aplicabila, ele sunt secundare in raport cu un mesaj principal.
Pe materialul promotional trebuie sa figureze sigla Comunitatii Europene (numai in cazul mijloacelor de informare vizuale), precum si mentiunea: "Campanie finantata cu sprijinul Comunitatii Europene".
16. Contracte de subinchiriere sau de externalizare pentru operatiunile ori cheltuielile mentionate ca neeligibile in prezenta lista.
17. TVA, cu exceptia TVA nerecuperabile prevazute la art. 71 alin. (3) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005.
18. Dobanzi debitoare, cu exceptia cazului in care contributia se face altfel decat sub forma de asistenta directa nerambursabila.
19. Achizitionarea de bunuri imobile cu sprijin comunitar sau national in cursul a 10 ani precedenti.
20. Investitiile in actiuni ale societatilor, cu conditia ca investitiile sa fie investitii financiare, cu exceptia celor care contribuie direct la realizarea obiectivelor programului operational.
21. Cheltuieli efectuate de parti, altele decat organizatia de producatori sau membrii sai.
22. Investitii sau alte tipuri de actiuni similare, care nu sunt realizate in exploatatia organizatiei de producatori, a asociatiei organizatiilor de producatori, a filialei, astfel cum se prevede la art. 52 alin. (7) din Regulamentul Comisiei nr. 1.580/2007, sau in exploatatia membrilor sai.
23. Masuri externalizate de organizatia de producatori in afara Comunitatii Europene.


Anexa nr. 4 - MASURI de investitii eligibile in cadrul planului de recunoastere pentru sprijinul financiar care acopera 75% din valoarea investitiilor necesare pentru obtinerea recunoasterii ca organizatie de producatori

1. Cheltuieli cu studiile de fezabilitate, proiectare, avizare, dirigentie de santier pentru obiective de investitie
2. Cheltuieli de executie a obiectivelor de investitie (constructie, achizitie si/sau montaj de utilaje, instalatii si echipamente):
a) active imobilizate: spatii necesare pentru curatarea, taierea, aranjarea, uscarea si ambalarea produselor in stare proaspata in vederea comercializarii, depozite pentru pastrare si refrigerare;
b) instalatii si echipamente furnizoare de utilitati in cadrul incintei de proprietate;
c) utilaje, echipamente si masini specializate pentru colectarea, sortarea, depozitarea si pastrarea, containerizarea, manipularea, curatarea, taierea, uscarea si ambalarea in vederea comercializarii si pentru livrarea produselor pentru care grupul de producatori detine recunoasterea preliminara.

Newsletter gratuit
Top 4 Afaceri agricole in 2024

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "Top 4 Afaceri agricole in 2024".



Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
Top 4 Afaceri agricole in 2024

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "Top 4 Afaceri agricole in 2024".


Articole recomandate

Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
 
 

Raport Special GRATUIT

Top 4 Afaceri agricole in 2024


Adauga mai jos adresa ta de mail si vei primi raportul special gratuit "Top 4 Afaceri agricole in 2024" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016