APIA: Avansuri doar pentru fermierii care primesc subventia europeana pe suprafata

Directorul agentiei sustine ca aceste avansuri vor putea fi platite incepand cu jumatatea lunii octombrie.
Recent, directorul general al APIA, Mihai Putinei, a declarat ca se va incerca si in acest an achitarea unui avans de 50 la suta din platile pe suprafata, mentionand insa ca singura forma de plata din care se va putea acorda acest avans este subventia europeana pe suprafata.
Potirvit sefului APIA, aceste avansuri vor putea fi platite incepend cu data de 16 octombrie a anului curent.
Acesta a mai explicat ca pentru platile cuplate, plata pentru inverzire, care are elemente verificabile inclusiv in primavara anului viitor si alte forme de sprijin, precum plata redistributiva, cea pentru tineri fermieri si plata pentru micii fermieri, care necesita controale, APIA va putea face plati abia dupa finalizarea tuturor controalelor.
Suprafata cuprinsa in control in 2015 va fi mai mare decat in anii trecuţi, din cauza ca a existat o rata de eroare peste 2%, limita maxima admisa de Comisia Europeana.
„Esantionul de control se determina aleator in baza datelor de eroare din anul anterior. Anul acesta va fi un esantion de control foarte numeros, rata de eroare a fost destul de maricica, peste 2%, peste pragul de semnificatie. Din aceasta cauza, regulamentul european impune masuri asiguratorii de extindere a esantionului de control”, a mai precizat seful APIA.
Pentru depasirea ratei de eroare admisa de Comisia Europeana, Romania ar putea fi penalizata si la plati, in sensul ca UE ar putea rambursa mai putini bani din sumele alocate si platite deja fermierilor pentru anul 2014.

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturiArticole conexe:
- » Subventii pentru cresterea animalelor: 2 mai 2018, termen limita de depunere a cererilor la APIA
- » Peste 430.000 de cereri unice pentru subventii depuse pana acum la sediile APIA
- » Anunt APIA in atentia fermierilor care au fost controlati prin teledetectie
- » Au inceput platile pentru serviciile de intocmire si mentinere a registrelor genealogice si serviciile de determinare a calitatii genetice a raselor
- » Peste 430.000 de cereri de plati pe suprafata depuse pana la finele saptamanii trecute

- intrebarea zilei
S-a dat hotararea pentru plata subventiei
Intrebare: am auzit la televizor ca prim-ministrul a spus ieri ca s-a aprobat hotararea pentru plata subventiei si ca vor incepe platile, asa este?Raspuns: Hotararea a fost aprobata ieri de Guvern, intr-adevar, dar inca nu a fost publicata in Monitorul Ofi... citeste tot raspunsul aici
Ultima ora
- » Subventii pentru cresterea animalelor: 2 mai 2018, termen limita de depunere a cererilor la APIA
- » Un motor multifunctional destinat gradinarilor a fost lansat pe piata de producatorul german STIHL
- » Sucul de mere si sfecla rosie de la Lidl retras de la vanzare din cauza unei toxine
- » A inceput sezonul de combatere a caderilor de grindina
- » Romania printre tarile din UE cu cel mai mare efectiv de ovine
Comentarii
0 comentarii