Comunica experienta
AgroRomania.ro


Email Facebook
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Dezvoltarea IMM, frânată de birocraţie


Criza financiară globală se va manifesta în România prin reducerea ritmului de dezvoltare al IMM şi prin creşterea numărului de falimente, a declarat Liviu Rogojinaru. Potrivit vicepreşedintelui CNIPMMR, primele efecte ale crizei economice s-au manifestat în România printr-o reevaluare a proiectelor de investiţii ale companiilor.
Majoritatea IMM estimează că în perioada următoare vor stopa investiţiile majore în proiecte de dezvoltare pentru a evita riscurile produse de condiţiile nefavorabile de creditare şi de volatilitatea monedei naţionale. În plus, întreprinzătorii consideră că instabilitatea financiară din acest moment îşi va face simţite efectele abia în anul 2009, când multe companii mici şi mijlocii vor avea probleme de supravieţuire. Cele mai expuse riscului sunt start-up-urile care, având un rulaj foarte mic, nu deţin resursele necesare pentru a trece printr-o perioadă de recesiune. În lipsa unui plan economic radical, România nu va reuşi să îndeplinească predicţiile de dezvoltare economică pentru 2008 şi va mări decalajul economic faţă de ţările din Uniunea Europeană.

''Nu ne mai putem ascunde după declaraţii false ca până acum şi să negăm vehement că efectele crizei globale în România ar putea fi dezastruoase. Această criză a venit deja la noi şi, mai mult decât atât, se pare că s-a instalat foarte bine aici şi nu ne va părăsi prea curând, iar când o va face, va lăsa în urmă numai falimente, şomeri şi săracie. Au început deja să scadă comenzile, iar de aici rezultă, să sperăm noi că doar o încetinire a activităţii comerciale în România şi nu un blocaj total care ar paraliza practic industria românească'', a declarat pentru Curierul Naţional Liviu Rogojinaru, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

În plus, Liviu Rogojinaru ne-a mai spus că nu vrea lucruri măreţe de la noul Guvern, ''deoarece ar fi numai vorbe aruncate în vânt doar pentru a-i mai linişti pe întreprinzători'', ci doreşte ca ''Executivul să-şi onoreze măcar promisiunile făcute în campania electorală şi să acorde o mai mare atenţie IMM din România''.
''Aşa cum şi în alte ţări Guvernele au intervenit pentru a sprijini mai mult IMM, şi la noi statul ar trebui să intervină şi să ceară băncilor atât reluarea creditării către IMM, cât şi relaxarea acestora şi micşorarea dobânzilor. Acest lucru i-ar ajuta foarte mult pe întreprinzătorii români de a trece mai uşor peste criza financiară'', a explicat vicepreşedintele CNIPMMR.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci


Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI   Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren   Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...

Oferta Speciala
valabila 48h


Mai mult decât atât, Rogojinaru a solicitat noului Guvern să reia cât mai repede Dialogul Social dintre IMM şi autorităţile locale, care este oarecum blocat în acest moment. ''Sunt regiuni unde relaţia dintre IMM şi autorităţile locale din zonă este una amiabilă, unde se întâlnesc şi iau decizii spre o mai bună funcţionare a IMM din zona respectivă şi sunt regiuni unde comunicarea dintre reprezentanţii IMM şi autorităţi lipseşte cu desăvârşire'', a subliniat Liviu Rogojinaru.

Fondurile structurale nu ajung până în nord-estul României
Asociaţia Patronală a IMM din regiunea Nord-Est se confruntă şi ea cu instabilitatea sistemului financiar-bancar, mai ales că o mare parte dintre cei au solicitat un ajutor de la bănci au fost nevoiţi să facă faţă înăspririi condiţiilor de creditare, precum şi majorării dobânzii. ''Din cauza înăspririi condiţiilor de creditare au fost blocate o serie de activităţi şi asistăm astfel la reacţii în lanţ. De exemplu, cei din construcţii şi-au sistat multe proiecte, astfel că au avut de suferit şi cei care aprovizionau cu materiale de construcţii şi implicit forţa de muncă, fiind foarte multe disponibilizări în ultima perioadă şi care probabil că vor continua şi anul următor'', ne-a declarat Neculai Viţelaru, preşedintele Asociaţiei Patronale a IMM din regiunea Nord-Est. În aceste condiţii, potrivit lui Viţelaru, trebuie regândită politica IMM şi acordată o mare atenţie absorbţiei fondurilor structurale, pentru că acestea pot fi un balon de oxigen pentru economia românească.

''Nu trebuie să treacă pe lângă noi fondurile de care beneficiem de la Uniunea Europeană, mai ales că acestea ne pot ajuta să ieşim cu bine din criză, acestea pot fi balonul de oxigen de care avem nevoie. Cu toate acestea, IMM au nevoie de un ajutor real şi din partea statului român, pentru că altfel vom pierde şi banii aceştia'', a subliniat Viţelaru.

În plus, acesta a atras atenţia asupra inabilităţii Ministerului IMM în lansarea programelor de finanţare. '' Nu înţeleg de ce ţin banii blocaţi, pentru că acest fapt duce la pierderea multor oportunităţii. Guvernul a făcut promisiuni de lansare a unor programe de finanţare în ianuarie, însă acestea au fost finalizate abia la sfârşitul lunii iunie. De exemplu participarea la târguri şi expoziţii este o problemă pe care o întâmpină IMM în condiţiile în care banii de la Guvern vin târziu. Guvernanţii ar trebui să afle că târgurile internaţionale nu sunt numai în partea a doua a anului, ci se desfăşoară începând cu luna ianuarie şi deci avem nevoie de bani la timp'', a mai spus Viţelaru.

Citeste mai mult in Curierul National
Newsletter gratuit
Top 4 Afaceri agricole in 2024

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "Top 4 Afaceri agricole in 2024".



Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
Top 4 Afaceri agricole in 2024

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "Top 4 Afaceri agricole in 2024".


Articole recomandate

Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
 
 

Raport Special GRATUIT

Top 4 Afaceri agricole in 2024


Adauga mai jos adresa ta de mail si vei primi raportul special gratuit "Top 4 Afaceri agricole in 2024" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016