Piaţa alimentelor ecologice, sabotată de falsuri

Producătorii de legume şi fructe ecologice se confruntă cu lipsa spaţiilor de desfacere, dar şi cu falsele alimente eco puse în vânzare în pieţe şi supermarketuri.

Până ca românii să urmeze exemplul preşedintelui Traian Băsescu şi să cumpere produse autohtone pentru a salva economia de criză, producătorii autohtoni de alimente tradiţionale şi ecologice abia reuşesc să-şi menţină afacerile pe linia de plutire. De ani întregi se zbat să pătrundă pe o piaţă internă rigidă, controlată de intermediari de marile lanţuri de magazine.
Trebuie să facă faţă şi concurenţei neloiale din partea comercianţilor din pieţe, care-şi declară produsele „naturale“ fără să deţină vreun certificat eco, dar şi din partea unor magazine care vând „produse ecologice“ de provenienţă dubioasă, majoritatea din import.

Dincolo de apelurile cu iz patriotard, drumul produselor gustoase şi fără chimicale către farfuria românului e presărat cu obstacole fără număr, de la taxele prohibitive din supermarketuri până la lipsa unor magazine de desfacere specializate.

În acest moment, în România sunt atestate 1.800 de produse tradiţ ionale şi ecologice şi 3.800 de operatori în sectorul ecologic. Aceştia sunt nevoiţi să exporte masiv pentru a supravieţui. Potrivit Ministerului Agriculturii, în 2007, la o producţie totală de 200.000 de tone de produse eco, România a exportat circa 80.000 de tone, în special cereale, fructe de pădure, ciuperci, dar şi produse din lapte, miere de albine şi ulei de floarea-soarelui.

Cheltuielile implicate de procesul de producţie ecologic sunt mai mari decât în cazul produselor agricole tratate cu pesticide sau a animalelor crescute în fermele convenţionale. Certificarea eco se face numai de organisme de control agreate de Ministerul Agriculturii, care verifică frecvent dacă sunt respectate regulile de producţie. Solul trebuie să fie calitativ şi să nu conţină pesticide, plantele nu au voie să fie stropite cu chimicale, iar animalele trebuie hrănite numai cu nutreţuri naturale şi ţinute în condiţii foarte bune. „Eco“ nu înseamnă însă numai natural, ci e o întreagă filosofie ce implică reducerea poluării, conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea rurală.

Citeste mai mult in Evenimentul Zilei

Nu există nici o modalitate de a ne da seama singuri care sunt legume ecologice sau nu, gustul nu ne poate da nici un indiciu. Acesta e şi motivul pentru care e nevoie de eticheta eco.

Unii ţărani nici nu ştiu că apa din fântânile cu care udă plantele poate fi otrăvită cu nutrienţi proveniţi de la grajdurile amplasate în amonte. Mai mult, solul trebuie analizat, ca să vezi dacă nu mai există azotaţi remanenţi de pe vremea când se foloseau intensiv

Nicolae Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare