Proiectele in asteptare vor avea prioritate la finantarea prin PNDR

Anuntul a fost facut de directorul general al AFIR, care a participat la lucrarile Comitetului de Monitorizare pentru Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 - 2020.
„Agricultura romaneasca si mediul rural au nevoie de finantare sporita, iar in acest sens am luat decizia de a incerca sa finantam, prin PNDR 2014 - 2020, proiectele depuse de catre beneficiarii publici care se afla in asteptare, din economiile rezultate in cadrul proiectelor implementate de acestia”, a afirmat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, in cadrul lucrarilor Comitetului de Monitorizare pentru PNDR.
„Este clar ca agricultura romaneasca si mediul rural au nevoie de o finantare sporita, dar performanta acestui Program tine foarte mult de atingerea indicatorilor prevazuti in planul de dezvoltare rurala. Proiectele simple, desigur, au o rata de succes mult mai mare decat cele complexe, dar tocmai faptul ca noi, prin acceptarea la finantare in sesiunea 2018 doar a proiectelor complexe, ne asumam implementarea unor proiecte care sa conduca la dezvoltarea tuturor sectoarelor de activitate, ceea ce inseamna ca ne angajam la o responsabilitate mult mai mare si nu ne ascundem in spatele realizarii acestui program in ritm accelerat cu orice pret. Am luat decizia sa incercam sa finantam proiectele depuse de beneficiarii publici care se afla in asteptare, din economiile rezultate in cadrul proiectelor implementate de beneficiarii publici, daca nu se vor redirectiona catre completarea cheltuielilor din proiectele respective. Iar pentru beneficiarii privati vom deschide noi sesiuni de finantare in perioada urmatoare”, a sustinut Chesnoiu.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Conform propunerilor formulate in cadrul Comitetului de Monitorizare, in cursul lunii iulie 2018 se vor deschide noi sesiuni de primire a proiectelor pentru submasura (sM) 1.2 Sprijin pentru activitaţi demonstrative si de informare, sM 3.1 Sprijin pentru participarea pentru prima data la schemele de calitate, sM 4.1 Investitii in exploatatiile agricole, sM 4.2 Sprijin pentru investitii in procesarea si marketingul produselor agricole, sM 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, sM 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici si sM 19.3 Pregatirea si implementarea activitatilor de cooperare ale GAL, componentele A si B.

Trucuri si sfaturi pentru livada ta de vis
Cum sa fiti intotdeauna sigur ca fructele pe care le mancati sunt 100 sanatoase infiintati-va propria dvs mini-livada Consumul regulat de fructe este esential pentru sanatatea dvs Absolut toti medicii si nutritionistii recomanda fructele si dupa cum probabil ati observat orice cura de detoxifiere a organismului orice regim alimentar ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Conform propunerilor formulate in cadrul Comitetului de Monitorizare, in cursul lunii iulie 2018 se vor deschide noi sesiuni de primire a proiectelor pentru submasura (sM) 1.2 Sprijin pentru activitaţi demonstrative si de informare, sM 3.1 Sprijin pentru participarea pentru prima data la schemele de calitate, sM 4.1 Investitii in exploatatiile agricole, sM 4.2 Sprijin pentru investitii in procesarea si marketingul produselor agricole, sM 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, sM 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici si sM 19.3 Pregatirea si implementarea activitatilor de cooperare ale GAL, componentele A si B.
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul
Nota: 3.5 din 2 voturiArticole conexe:
- » Modificari ale procedurilor AFIR, in sprijinul tinerilor fermieri si micilor fermieri
- » Clarificari privind actualizarea contractelor de achizitie publica derulate de beneficiarii publici ai PNDR 2020
- » Proiecte eligibile pentru obtinerea de finantari in sectorul agricol
- » Plati de peste 4 milioane de euro efectuate prin PNDR, catre fermieri
- » Ce va urma dupa finalizarea perioadei de implementare a PNDR 2014-2020

- intrebarea zilei
Benzi de picurare
Intrebare: Ce recomandari tehnice imi puteti face in privinta unei benzi de picurare din solar? Ce specificatii ar trebui sa aiba?Raspuns: Va recomandam banda de picurare cu un diametru de 17 mm, o grosime a peretelui de 25 mil, cu picurat... citeste tot raspunsul aici
Ultima ora
- » O noua piata de export pentru crescatorii de ovine din Romania
- » Concluziile expertilor europeni in privinta evolutiei pestei porcina africane din Romania
- » Cererile pentru subventiile pe 2019 se depun incepand cu 1 martie
- » Fermierii selectati pentru controlul prin teledetectie au intrat la plata
- » Modificari ale procedurilor AFIR, in sprijinul tinerilor fermieri si micilor fermieri
Comentarii
0 comentarii