Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Contaminarea cu dioxină: eurodeputații cer un control mai strict
În urma recentelor evenimente din Germania, care a comercializat în alte state membre produse alimentare contaminate cu dioxină, Uniunea Europeană intenționează să lanseze reguli mai stricte pentru securitatea alimentară. Deputaţii europeni au discutat situația în plen pe 17 ianuarie cu reprezentanți ai Comisiei Europene și apoi în cadrul unei reuniuni a comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, pe 24 ianuarie.
În decembrie 2010, autoritățile germane au descoperit dioxină - o substanță ce favorizează apariția cancerului - în ouă și carne de pui. Cauza contaminării a fost folosirea grăsimii industriale în hrana animalelor. Mii de ferme au fost închise în Germania. Produse potențial contaminate au fost găsite în Olanda și Marea Britanie și pe drum spre Franța și Danemarca. Unele state, precum Coreea de Sud, China și Slovacia au interzis importurile produselor din Germania (Slovacia a anulat interdicția în ianuarie).
Ouăle provenite de la anumite ferme din Germania conțin substanța chimică în cantități de cinci ori mai mari decât limita admisă. Cu toate acestea, consumatorii ar trebui să consume cantități enorme de ouă pentru ca sănătatea să le fie pusă în pericol.
Comisia Europeană a spus că nu există motiv pentru interzicerea exporturilor produselor germane, deoarece acestea „nu reprezintă un risc imediat pentru sănătate“ și a spus că restricțiile impuse de Coreea de Sud sunt „disproporționate“.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Reguli mai stricte
În cadrul dezbaterii din plen din 17 ianuarie, comisarul european pentru sănătate și protecția consumatorilor, John Dalli, a spus că plănuiește introducerea unor reguli mai stricte pentru controlul produselor ce ar putea conține dioxină și abordează posibilitatea unei separări stricte a uleiurilor alimentare de cele industriale.
Această separare a fost susținută în plen de eurodeputații germani Albert Dess, de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) și Ulrike Rodust, de la Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European, care au sugerat sancțiuni mai mari în cazurile de neglijență în manipularea produselor alimentare. Martin Häusling (Verzi, Germania) a vorbit despre necesitatea unei schimbări fundamentale în multe zone ale politicii. „Alimentele trebuie să provină din ferme și nu din uzine industriale“, a spus dumnealui.
În cadrul reuniunii comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din 24 ianuarie, domnul Bas Eickhout (Verzi, Olanda) a sugerat colorarea uleiului pentru detectarea imediată a folosirii uleiului industrial în producerea alimentelor.
Autor:
Dragos Serban
Newsletter gratuit
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News