Cultivarea nucului

Comparativ cu celelalte specii pomicole principale (măr, păr, piersic), la care cultura superintensivă practicată (în ţara noastră) începând din anul 1971, acţiunea de modernizare la nuc este mult întârziată. Deocamdată sunt puţie plantaţii de nuc, în judeţele: Gorj, Dolj, Mureş, Iaşi, Satu Mare, Constanţa (la Ostrov), Hunedoara, dar o parte din acestea au fost înfiinţate cu pomi din sămânţă sau cu aşa-zişii “nuci selecţionaţi” obţinuţi tot pe cale generativă.
Altoirea nucului, însuşită şi practicată cu rezultate promiţătoare de câţiva specialişti n-a fost continuată cu urmărirea comportării materialului săditor obţinut, după plantarea în livezi, şi, ca atare, sunt foarte puţine date de interes real pentru producţie.

Există plantaţii de nuc altoit la Ostrov, la Serele de la Işalniţa (jud. Dolj), în câteva localităţi din judeţul Gorj, pe nisipurile din sudul Olteniei şi, probabil, în alte locuri.

Pepinierele care înmulţesc nucul au un rol decisiv, diriguitor, în modernizarea culturii acestei specii. Ele trebuie să treacă, fără întârziere, la altoirea nucului pe nuc negru (J. Nigra), care este singurul portaltoi pentru cultura intensivă. De asemenea, pepinierele trebuie să introducă, să înmulţească şi să difuzeze, în termen cât mai scurt, soiurile de nuc americane, cu vigoare moderată şi slabă, care fructifică şi pe lăstari laterali.

Pomicultura modernă trebuie să fie dinamică, intensivă şi durabilă.

Dinamismul presupune modernizarea la timp a sortimentului şi a tehnologiilor, promovarea unor noi sisteme de plantaţii, ecologizarea principalelor verigi agrotehnice etc.

Numărul soiurilor din sortimentul de nuc nu trebuie să fie prea mare. Francezii, într-un centru, cultivă 2 – 3 soiuri.

În ţara noastră, este răspândit şi propus un sortiment de 20 de soiuri de nuc (Vasilescu V. şi Stanciu Gh., 1997), însă într-un anume centru pomicol se cultivă numai câteva dintre acestea (cele provenite din centrul pomicol respectiv).

Astfel:

- în centrul Sibişel, jud. Hunedoara, vor fi promovate, în continuare, soiurile înmulţite la S.C.P.P. Geoagiu, şi anume: Sibişel precoce, Geoagiu 65, Germisara, Orăştie şi Sarmis;
- sortimentul centrului pomicol Piteşti va fi alcătuit din soiurile: Jupâneşti, Bratia, Argeşan, Muscelean, Roxana şi Mihaela, care se înmulţesc în pepiniera I.C.P.P. Iaşi;
- în judeţul Gorj sunt admise şa înmulţire soiurile Novaci, Suşiţa, Victoria şi Peştişani. Recent s-a trecut la înmulţirea nucului prin altorire şi la S.C.P.P. Vâlcea. La alcătuirea sortimentului de nuc trebuie să se aibă în vedere comportarea soiurilor în procesul polenizării (dicogamia).

La nuc, sortimentul este mai puţin dinamic decât la alte specii pomicole, datorită duratei foarte mari a plantaţiilor (50 – 60 de ani la nucii altoiţi pe J. regia). Şi raportul dintre pomii tineri şi pe rod este diferit, fiind în favoarea celor maturi. Totuşi, frecvenţa plantaţiilor tinere de nuc denotă o preocupare pentru dezvoltarea şi modernizarea culturii nucului.

Obiective prioritare în cultura nucului
Înfiinţarea de livezi specializate (de diferite mărimi), în asociaţii pomicole, a căror producţie de fructe să fie valorificată în principal la export. În perioada interbelică (1920 – 1940), ţara noastră a exportat cantităţi apreciabile de nuci în coajă şi miez de nucă;

Promovarea, în continuare, a culturii asociate de nuc cu specii pomicole de vigoare slabă şi foarte precoce (piersic, gutui, păr pitic). La păr vor fi asiguraţi polenizatori;

Stabilirea unor noi tipuri de plantaţii de nuc, ce pot fi folosite pe parcele mici, sub formă de “curele” (fâşi înguste de până la 7 - 8 m). Pe astfel de parcele, cele mai bune rezultate se obţin cu aliniamente de nuc formate dintr-un sigur rând de pomi, care nu cer o anumită orientare faţă de punctele cardinale, iar pe versanţi pot fi plantate paralel cu linia de apantă (de jos în sus). Nucii din aliniamente cu un rând au coroana foarte bine luminată, ceea ce constituie un mare avantaj pentru nuc, specie cu cerinţe foarte mari faţă de lumină;

Grăbirea intrării nucului în producţia economică (pomii altoiţi pe J. regia, nucul comun), cultivarea de soiuri precoce şi productive, cu fructificare şi pe lăstari laterali, cu 3 –5 fructe în influorescenţă, cele care au fructele grupate câte 1 – 2 sunt slab productive;

Atât pe pieţele interne, cât şi la export nucile se vând la preţuri avantajoase pentru producători. În anul 1996, la export, nucile au fost vândute cu 2 dolari americani pe un kg, iar miezul de nucă cu 4,50 dolari (Vasilescu V., 1997).

În anul 2000, pe pieţele din Bucureşti, miezul de nucă s-a vândut cu 75.000 – 80.000 lei kg, preţ care echivalează cu cel de pe pieţele vest – europene, pentru ca în august 2007 să ajungă la 18 – 20 lei RON.

Faţă de cele menţionate (şi de alte considerente) n-ar trebui să mai existe reţineri la plantarea nucului.

Chiar producătorii cu gospodării mici, dacă posedă numai 5 – 10 nuci în producţie, pot obţine disponibilităţi pentru piaţă, iar dacă cultura nucului se organizează la nivel de sat sau de comună (prin asocierea producătorilor), se poate realiza şi o concentrare a culturii nucului, îndeosebi în localităţi de tradiţie.

Conjunctura economică actuală este puţin favorabilă investiţiilor în pomicultură. Întrucât nucul necesită cheltuieli relativ mici cu înfiinţarea plantaţiilor (numărul de pomi la ha fiind de cca. 80 în sistem semiintensiv şi 200 în sistem intensiv), investiţia se poate realiza mai uşor, cu deosebire în cazul plantaţiilor mici.

Cultura nucului în ţara noastră are mari perspective, dacă se schimbă mentalitatea cultivatorilor.

Cultura nucului comun (Juglans regia) ocupă un rol important în economia producţiei de fructe din zona temperată.
În ciuda faptului că există puţine studii privind piaţa producţiei de nuci, specialiştii în marketing sunt unanimi în a aprecia că, fie pe plan mondial, fie pe plan european, atât cererea de fructe cât şi aceea de lemn de nuc sunt mai mari decât oferta. Din aceste motive, cultura acestei specii tinde să iasă din “conul de umbră” în care s-e situază de multă vreme.
Deoarece, în România, cultura nucului este foarte importantă, fiind totodată o parte integrantă din tradiţia naţională, în ultimul timp există un real interes pentru modernizarea plantaţiilor de nuc şi a tehnologiilor de cultură.

Cerinţele nucului faţă de factorii de mediu
Unul din factorii principali de care trebuie să se ţină seama la înfiinţarea plantaţiilor de nuc este asigurarea cerinţelor speciei faţă de factorii climatici, prin amplasarea plantaţiilor în zone de maximă favorabilitate, cu temperatura medie anuală de 9 – 100 C, temperatura medie a lunii ianuarie -1 … -20 C şi cu o frecvenţă cât mai redusă a brumelor şi a îngeţurilor târzii de primăvară.

Nucul creşte şi rodeşte constant în arealele în care precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 650 şi 700 l /m2 din care 100 – 200 l /m2 în perioada creşterii lăstarilor şi a fructelor.

În alte condiţii, un nivel al precipitaţiilor mai scăzute impune necesitatea compensării deficitului de apă prin irigare, în timp ce un nivel mai ridicat al precipitaţiilor conduce la necesitatea menţinerii sub control a bolilor cheie ale nucului, prin intermediul tratamentelor fitosanitare suplimentare.

De o importanţă deosebită pentru tehnologia de cultură care trebuie aplicată, precum şi pentru nivelul şi calitatea producţiei din plantaţiile moderne de nuci, este amplasarea acestora pe terenurile cele mai favorabile, uşoare, profunde, cu reacţie neutră şi cu apa freatică la 2,5 – 3,0 m.

Cercetările întreprinse în ţări cu tradiţie în cultura nucului (SUA, Franţa, Italia), precum şi cel întreprinse în ţara noastră au demonstrat că pentru cultura nucului cele mai favorabile terenuri sunt cele de pe terasele râurilor şi de pe văile cursurilor de apă, cu soluri luto-nisipoase sau nisipo – lutoase, terenurile cu soluri aluvionare formate recent, profunde, fertile.

Hărţile pedologice şi cartările agrochimice, atunci când există, sunt cu atât mai utile cu cât permit cunoaşterea mult mai precisă a fertilităţii solului şi a factorilor restrictivi de natură pedologică.

Este absolut necesară efectuarea unei analize fizico – chimice a solului pe care vor fi amplasate noile plantaţii de nuc (pentru adâncimi cuprinse între 0 şi 25 cm) pentru a avea o imagine la zi asupra potenţialului de fertilitate al acestuia.

În concluzie, la înfiinţarea noilor plantaţii de nuci se vor alege amplasamentele cele mai favorabile, evitând:

• solurile puţin profunde, cu un conţinut ridicat în pietriş;
• solurile cu textură foarte fină, care se tasează uşor, favorizând băltirea;
• solurile care nu au un drenaj perfect asigurat, cu umiditate excesivă şi aerare insuficientă;
• solurile cu exces de calcar, care favorizează apariţia clorozei;
• solurile cu pericol de infestare cu boli şi dăunători, prezente mai ales pe amplasamentele pe care au mai fost plantaţii de nuci sau plantaţii cu caracter forestier.

Din aceste motive, nu este recomandată plantarea pomilor imediat după defrişarea unei plantaţii bătrâne sau a oricărei specii lemnoase, înfiinţarea unor plantaţii noi de nuci fiind posibilă doar respectând cu stricteţe regulile agrotehnice şi necesităţile agrobiologice ale acestei specii.

Autor: ing. Gheorghe Bora