Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Norme tehnice de intocmire a proiectelor de organizare a teritoriului exploatarilor agricole
norme tehnice pentru proiecte, ministerul agriculturii, alimentatiei si padurilor, norme pentru proiecte de exploatari agricole, norme pentru exploatari agricole
Documentatiile de organizare a teritoriului exploatatiilor agricole se intocmesc de institutiile de specialitate de la nivel central, judetean si local, la cererea consiliilor locale si a consiliilor judetene, cu acordul proprietarilor. Acestea se elaboreaza in doua etape, urmarindu-se in acest mod si esalonarea decontarii cheltuielilor. Ca urmare, costurile necesare intocmirii documentatiilor se tarifeaza pe etape si se deconteaza separat la termenele stabilite prin contractul de proiectare cu beneficiarul.
ETAPA I - PLANUL CADASTRAL ŞI FIŞA FONDUL FUNCIAR
In aceasta etapa se obtine planul topografic al teritoriului administrativ la scara 1:5000-1:10000, completat cu toate datele tehnice rezultate in urma aplicarii prevederilor legilor fondului funciar.
Planul cadastral pe baza caruia se elaboreaza documentatia de organizare a teritoriului exploatatiilor agricole, echipat cu elementele ce au rezultat in urma aplicarii legilor fondului funciar, se va obtine de la oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie (OJCGC).
Pentru fiecare exploatatie agricola se va completa o fisa care sa cuprinda:
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
- suprafetele terenurilor pe tarlale si parcele;
- numele si prenumele/denumirea proprietarilor (persoana fizica/juridica);
- domiciliul/sediul proprietarilor;
- actele de proprietate in baza carora sunt detinute terenurile;
- date referitoare la amplasamentul exploatatiei agricole;
- tipul de proprietate;
- modul de detinere;
- mentiuni (arendari, concesionari etc.).
Planul cadastral va cuprinde si reteaua lucrarilor hidroameliorative, precum si lucrarile de combatere a eroziunii solului (CES).
Potrivit planului cadastral se intocmeste situatia centralizatoare a fondului funciar, conform tabelului nr. 1 anexat la prezentele norme tehnice.
Planul cadastral si tabelul nr. 1 cu situatia fondului funciar, pe baza carora se elaboreaza documentatia de organizare a teritoriului, trebuie sa fie avizate de consiliul local si de OJCGC.
Documentatia astfel intocmita ramâne la dispozitia proiectantului coordonator de proiect pâna la finalizarea acesteia.
Datele obtinute in urma aplicarii Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, nu vor putea fi preluate si utilizate ulterior in circuitul civil decât in cazul in care corespund din punct de vedere tehnic cu normativele elaborate de Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie (ONCGC) in acest sens.
Cheltuielile aferente intocmirii documentatiei, pe baza de documente justificative, se deconteaza la beneficiar, conform contractului.
ETAPA a II-a - DOCUMENTAŢIA PROPRIU-ZISĂ DE ORGANIZARE A TERITORIULUI AGRICOL
In aceasta etapa se realizeaza documentatia privitoare la restul tematicii, inclusiv multiplicarea pieselor scrise si desenate, cu respectarea prezentelor norme tehnice.
Documentatia intocmita in etapa a II-a este structurata in doua parti:
- bonitarea terenurilor agricole si incadrarea acestora in clase de calitate;
- organizarea teritoriului exploatatiilor agricole si a categoriilor de folosinta.
Aceasta etapa se incheie o data cu predarea documentatiei, corespunzator termenului stabilit prin contractul de proiectare.
Proiectele de organizare a teritoriului exploatatiilor agricole servesc si ca documentatii pentru acordarea de sprijin producatorilor agricoli care le detin.
Partea I - BONITAREA TERENURILOR AGRICOLE ŞI INCADRAREA IN CLASE DE CALITATE A ACESTORA
1. Asezarea geografica
La acest punct se vor face referiri la localizarea terenului studiat in cadrul judetului, asezarea fata de resedinta acestuia sau fata de alte localitati mai importante si la caile de comunicatie (sosele, drumuri judetene, cai ferate) care inlesnesc accesul in zona. De asemenea, se vor evidentia vecinii teritoriului comunal, in ordinea punctelor cardinale.
2. Caracterizarea conditiilor fizico-geografice
Acest punct va cuprinde consideratii de ordin general asupra conditiilor de relief, clima si vegetatie din zona.
2.1. Geomorfologia teritoriului se va prezenta pe scurt, tinându-se seama de roca subiacenta, materialul parental al solului, de formele de macrorelief (deal, câmpie, terasa, lunca) si de formele de microrelief (suprafata plana, versant, crov, fund de vale etc.). Acolo unde este cazul se vor specifica altitudinile maxime, medii, minime, panta generala si gradul de fragmentare a reliefului, precum si elemente de hidrografie si hidrogeologie.
2.2. Clima, unul dintre principalii factori care conditioneaza geneza si repartitia solurilor, va fi tratata din punct de vedere al valorii temperaturilor medii anuale multianuale, temperaturii medii a lunii cele mai calde si a lunii cele mai reci, precum si din punct de vedere al amplitudinilor termice pentru incadrarea climatica a zonei. De asemenea, vor fi prezentate cantitatea medie multianuala a precipitatiilor si repartitia lor sezoniera. Regimul eolian va fi tratat in functie de frecventa si intensitatea vânturilor pe directii.
2.3. Vegetatia, sursa de baza a resturilor organice care participa la formarea humusului, va fi prezentata dupa urmatoarea structura:
- vegetatia lemnoasa;
- vegetatia ierboasa;
- vegetatia cultivata.
3. Solurile si caracteristicile acestora
Vor fi prezentate in raport cu conditiile naturale si repartitia teritoriala a acestora. Se vor mentiona particularitatile solurilor determinate de conditiile, factorii si procesele pedogenetice.
In lista de soluri se vor prezenta unitatile de sol preluate din studiile pedologice, clasificarea solurilor facându-se atât la nivel superior, cât si in categorii de nivel inferior conform Sistemului român de clasificare a solurilor, elaborat de Institutul de Cercetari Pedologice si Agrochimice (I.C.P.A.) in anul 1980.
Principalele caracteristici ale unitatilor de sol din tabel se refera la: relief, panta si expozitie, textura solului in orizontul de suprafata (primii 20 cm) si in sectiunea de control, roca mama si roca subiacenta, daca aceasta influenteaza conditiile de solificare, adâncimea la care apare roca dura, adâncimea apei freatice, grosimea orizontului cu humus, reactia solului (pH in primii 20 cm), continutul de CaCO3, starea de aprovizionare in principalele elemente nutritive (humus, azot, potasiu si fosfor), continutul de saruri, gradul de saturatie in baze V%.
Legenda unitatilor de sol trebuie completata, unde este cazul, cu date privind alunecarile sau alte forme de relief, inundabilitatea terenului prin revarsare, excesul de umiditate de suprafata, poluarea solului, preluate din studiul pedologic sau observatiile directe la teren.
Elaborarea bonitarii terenurilor agricole se face pe baza instructiunilor de lucru editate de I.C.P.A. in anul 1987.
Pentru caracterizarea invelisului de sol al teritoriului trebuie parcurse urmatoarele faze:
- faza de documentare care cuprinde procurarea studiilor pedologice executate pâna la data intocmirii lucrarii, indiferent de scara, precum si alte materiale cu caracter naturalistic privitoare la teritoriul studiat. De asemenea, se va apela la informatiile oferite de studiile de cadastru calitativ cu privire la panta terenului, alunecari de teren, exces de umiditate, grade de eroziune sau alte elemente necesare.
Inainte de a incepe faza de lucru in teren este necesara organizarea unei discutii cu cadrele de specialitate din comuna sau cu administratorii exploatatiilor agricole, in care sa se faca un schimb de idei asupra obiectivelor urmarite;
- faza de lucru in teren va consta in completarea datelor culese in faza de documentare, cu elementele necesare bonitarii, o atentie deosebita acordându-se acelor indicatori care servesc la incadrarea corecta a solurilor in lista de soluri si la delimitarea teritoriilor ecologic omogene (T.E.O.);
- faza de birou este rezervata prelucrarii materialelor si datelor obtinute in fazele precedente, pe baza carora se va intocmi harta cu unitatile de T.E.O., precum si tabelele necesare definitivarii lucrarii.
4. Gruparea terenurilor in clase de calitate (fertilitate)
Se va face pe baza notelor de bonitare in conditii naturale, calculate cu ajutorul indicatorilor de bonitare pentru fiecare unitate de T.E.O.
Unitatile de T.E.O. derivate din unitatile de sol (preluate din studiile pedologice) sunt reprezentate grafic pe harta de T.E.O. prin suprapunerea hartii de soluri, cu caracter de lucru, cu unitatile cartografice delimitate pe baza tuturor indicatorilor mentionati.
Numerotarea unitatilor de T.E.O. se va face separat pentru fiecare unitate studiata, iar ordinea numerotarii va fi data de numarul curent din lista de soluri. Desi in tabel este prezentat un numar mai mare de indicatori, in mod obligatoriu vor fi completate coloanele cu indicatorii care vor servi la delimitarea si constituirea unitatilor de T.E.O. (indicatori divizori de T.E.O.), precum si coloanele rezervate indicatorilor care vor servi la bonitarea si caracterizarea tehnologica a terenurilor agricole.
Autor:
Dragos Serban
Newsletter gratuit
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News