Aromaticele din bucatarie: Busuioc, maghiran, cimbru, patrunjel, coriandru, hasmatuchi

Plante aromatice in bucatarie: busuioc, maghiran, cimbru, hasmatuchi, marar, patrunjel. Ingrijirea PLANTELOR AROMATICE in apartament + lista plantelor aromatice care se pot cultiva in casa
Unii gradinari, mai ales daca sunt si priceputi bucatari, sunt de-a dreptul pasionati de plantele aromatice. Asta pentru ca, intr-adevar, fara aceste plante minunate, mancarurile noastre nu ar mai avea gusturi atat de variate si placute. Din fericire, acest tip de plante pot fi crescute in ghivece fara nici o problema, atata timp cat le respectam conditiile de dezvoltare. Cele mai potrivite pentru a fi cultivate in ghivece sunt cimbrul, busuiocul, menta, maghiranul, mararul si patrunjelul.
Rasaduri de plante aromatice
Mai intai umpleti vasele pregatite dinainte cu un amestec de pamant usor umed. Presarati apoi semintele, dupa care asezati deasupra lor un strat mic de pamant si tasati cu fundul unui pahar sau cu o lingura, pentu ca semintele sa se fixeze si sa prinda umezeala din sol.
Vasul in care ati pus semintele trebuie acoperit cu o folie transparenta de plastic (atentie, trebuie sa aiba gauri pentru ca sa intre aerul) pana cand incep sa se vada plantutele. Asezati rasadnita pe pervazul unei ferestre orientate spre sud, pentru a beneficia de lumina din plin. Pentru a uda pamantul din ghiveci, turnati apa in farfurioara acestuia, nu turmati apa pe deasupra.
Plantarea aromaticelor in ghivece
Cand plantutele au ajuns sa masoare 5 cm, plantati-le pe fiecare in ghivece separate sau rariti-le (taiati plantutele mai firave, lasandu-le astfel pe cele sanatoase si viguroase sa se dezvolte perfect in continuare).
Daca semintele nu au germinat, motivele pot fi urmatoarele: pamatul a fost prea uscat sau prea umed, temperatura prea scazuta, semintele au fost acoperite cu prea mult pamant sau, pur si simplu, semintele nu au fost de o calitate buna.
Pamantul trebuie sa fie nisipos si usor drenabil, iar ghiveciul trebuie sa ii permita asta. Umpleti doua treimi din ghiveci cu pamant, asezati plantele si apoi acoperiti cu un strat de mulci. Trebuie sa udati frecvent, mai ales vara.
O idee buna va fi sa mutati ghivecele undeva cat mai aproape de peretii casei, pentru a adaposti plantele de razele directe ale soarelui, dupa-amiaza. Ghivecele trebuie sa aiba tavite, pentru ca apa scursa de la fiecare udare sa asigure umezeala atat de necesara.
Majoritatea plantelor aromatice cresc bine in conditii similare: aceasi cantitate de lumina, tip de sol, etc., insa o atentie speciala trebuie acordata drenajului. In aceasta situatie, puteti realiza ghivece cu mai multe tipuri de plante, adevarate oaze de parfum si aroma care pot sta pe o terasa insorita.
Plante aromatice care se cultiva usor:
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul
Nota: 4.83 din 3 voturiArticole conexe:
- » Un alt produs alimentar confiscat in vama Halmeu, depistat cu virusul pestei porcine
- » Recomandari de la ANSVSA pentru prevenirea toxinfectiilor alimentare
- » M-tronic implementat pe noul motoferăstrău MS 362-CM de la STIHL
- » Campanie de testare a produselor alimentare, pentru depistarea standardelor duble
- » ANSVSA a dat amenzi de 216.000 de lei agentilor din industria agroalimentara

- intrebarea zilei
Ingrasaminte pentru soia
Intrebare: care sunt conditiile de administrare ale ingrasamintelor pentru soia?Raspuns: Ingrasamintele pot fi administrate si primavara, inainte de semanat, o data cu pregatirea terenului,... citeste tot raspunsul aici
Ultima ora
- » Seful MADR nu renunta la procentul de 51% produse romanesti in supermarket-uri
- » Echilibrarea balantei comerciale in sectorul carnii de porc se va fasce in circa opt ani
- » Concluzii la finalul primelor 10 intalniri ale grupurilor de lucru LEADER
- » Dovlecei din Turcia, contaminati cu pesticide
- » Editie aniversara a expozitiei GastroPan
Comentarii
3 comentarii
https://bucatarialudorin.wordpress.com 2011-02-17 17:36:43
Foarte interesant. Multumesc!
Editat de administratorul site-ului
Ioana 2011-02-04 17:04:33
Am 2 fire de busuioc si salvie intr-un ghiveci.
Azi le-am gasit lesinate frunzele doar la un fir de busuioc si la cel de salvie.
La salvie am observat ca frunzele sunt uscate pe jumatate unele...parca ar fi arse...desi le tin in camera.
Bucuiocul e la unele frunze ca si mancat.
Celalalt fir de busuioc din acelasi ghiveci este ok.
Sunt bolnave sau altceva este problema.
Exista vre-un remediu sa la fac sa-si revina aceste fiere de salvie si busuioc?
Rog tare mult sa ma ajutati cu un raspuns.
Editat de administratorul site-ului
oana 2011-01-23 15:27:46
Interesant acest site,ofera informatii utile celor interesati sa cultive aromatice
Editat de administratorul site-ului