Sterilitatea vacilor şi viţelelor şi prevenirea sterilităţii

Prin sterilitate înţelegem oprirea definitivă a fecundităţii sau pierderea temporară a capacităţii de reproducţie a femelelor. Problema poate cea mai importantă cu care se confruntă un crescător de vaci de lapte este lupta împotriva sterilităţii în vederea lichidării ei în totalitate, sau a reducerii la un procent cât mai mic din efectivul de animale.
Sterilitatea definitivă sau chiar temporară produce pagube economice importante. Ea este factorul care împiedică dezvoltarea efectivelor de animale, atât ca număr, dar constituie o piedică şi în dezvoltarea valorii genetice a efectivelor, datorită faptului că vacile cu cele mai mari producţii de lapte sunt mai predispuse acestei afecţiuni ca urmare a efortului la care este supus organismul lor şi care poate determina o sterilităţii definitivă sau temporară.

In lupta contra sterilităţii trebuie să întreprindem o serie de măsuri în domeniul alimentaţiei, a igienei, a întreţinerii etc. Procesul de reproducţie este influenţat de o serie de factori, printre care cei mai importanţi sunt cei legaţi de factorul de mediu artificial în care sunt crescute vacile şi care se referă la alimentaţia, îngrijirea, mişcarea zilnică, sau mai precis la lipsa mişcării etc.

Ca lupta împotriva sterilităţii să fie eficientă în primul rând trebuie să cunoaştem cauzele care pot produce infecunditate. Aceşti factori se pot grupa astfel:

• factori genetici sau ereditari;
• factori legaţi de mediu;
• factori legaţi de agenţi patogeni;
• factori legaţi de accidente.

Sub influenţa factorilor genetici ovarele femelelor rămân subdezvoltate, atrofiate, iar la masculi spermatozoizii sunt cu defecte, lipsite de o mobilitate normală, fără putere de fecundare. Factorii genetici intervin în procesul de dezvoltare al ovulelor şi al spermatozoizilor. Efectul se manifestă în procesul de fecundare, sau într-un stadiu incipient al vieţii ovulei fecundate, al zigotului.

Întârzierea apariţiei maturităţii sexuale la viţele este cauzată de nedezvoltarea corespunzătoare a ovarelor, ca rezultat al unei alimentaţii deficitare, mai ales în proteine şi vitamine.

Cu ocazia controalelor animalelor de reproducţie este indicat a se lua în considerare dimorfismul sexual. Se exclud de la reproducţie femele cu înfăţişare de taur (cap de taur), şi tăuraşii cu înfăţişare de femele.

În condiţii normale producţia ridicată de lapte nu duce la infecunditate. La vacile cu producţii mari de lapte există o relaţie între nivelul producţiei şi durata perioadei de înţărcare. De la vaci cu producţii ridicate de lapte, în decursul vieţii lor productive, se pot obţine un număr mai mic de viţei, decât de la vaci cu producţii mai modeste de lapte. Prelungirea perioadei de înţărcare la aceste vaci nu este legată de procesul de reproducţie, ci de alimentaţia lor. Dacă raţia de furajare nu satisface necesarul organismului în vederea susţinerii unei producţii ridicate de lapte, atunci organismul îşi consumă rezervele, iar refacerea acestor rezerve în perioada înţărcării cere un timp mai îndelungat.

Printre factorii genetici amintim factorul intern, ca rezultat a împerecherii înrudite, în urma căreia fecunditatea poate să fie influenţată negativ şi îmbătrânirea fiziologică, când fecunditatea scade treptat şi se opreşte definitiv. Sterilitatea în urma îmbătrânirii fiziologice la vaci se instalează la vârsta de 12-18 ani. Dar în condiţii normale vacile nu ajung la sterilitatea fiziologică, din motive de rentabilitate.

Printre factorii legaţi de mediu amintim factorii extern, care sunt creaţi şi dirijaţi de om, deci depind numai de crescător.
Între cerinţele organismului animal într-o perioadă dată, cerinţe stabilite genetic, şi factorii extern de mediu oferiţi de crescător organismului în perioada respectivă, trebuie să existe un echilibru perfect, ca animalul să-şi poate evidenţia capacitatea de producţie maximă. În cazul în care acest echilibru se dereglează scade nivelul producţiei, iar dacă acest echilibru se menţine o perioadă lungă de timp apare infecunditatea, care este cu atât mai gravă, cu cât dezechilibrul este mai pronunţat.

Factorii de mediu care influenţează fecunditatea vacilor şi viţelelor sunt următorii:

• alimentaţia;
• stabulaţia;
• îngrijirea corporală şi igiena;
• gimnastica funcţională.

O alimentaţie raţională presupune asigurarea tuturor principiilor nutritivi de care organismul are nevoie: nivelul energetic, necesarul de proteine, de săruri minerale şi vitamine la un nivel corespunzător stadiului dezvoltării organismului (se află în creştere sau la maturitate corporală deplină), stării fiziologice (negestantă sau gestantă în diferite stadii) şi nivelului de producţie.

În caz de supraalimentaţie, alimentaţie deficitară, sau chiar în cazul unui raport dereglat între principii nutritivi, vorbim de o alimentaţie dezechilibrată.

O supraalimentaţie pe o durată mai mare de timp, duce la îngrăşare, la depuneri de grăsimi, în urma căreia embrionul moare în procent mai mare. În acest stadiu ciclul sexual este deranjat, sau poate să lipsească complet, ca urmare a dereglărilor hormonale la nivelul hipofizei şi a ovarelor. Concomitent ovarele intră în stadiu de atrofiere.

Subalimentaţia, sau subnutriţia influenţează negativ funcţionarea glandei hipofize. Acest lucru întru-n stadiu de început de gestaţie poate provoca moartea embrionului (avort embrionar), fenomen neobservat de crescător în majoritatea cazurilor. Subnutriţia, de asemenea poate întârzia sau poate opri ovulaţia.

O alimentaţie dezechilibrată influenţează negativ procesul de reproducţie. Vorbim de o alimentaţie dezechilibrată atunci când raportul principiilor nutritivi din raţia de furajare (proteine, energie, săruri minerale, vitamine) nu corespunde nevoilor organismului, cu toate că cantitativ raţia este corespunzătoare.
Lipsa sau insuficienţa proteinelor produce dereglări în activitatea glandelor endocrine, produce cicluri sexuale anovulatorii, deci fără eliberare de ovule. La alcătuirea raţiilor furajere este foarte important ca proteinele să fie asigurate la nivelul necesarului organismului, pentru că proteinele sunt prezente în toate procesele biologice şi acţiunea lor este foarte importantă. Deficitul de proteine conturbă echilibrul proteic al organismului, mai ales când lipsesc anumiţi aminoacizi esenţiali, cum sunt lizina şi cistina. În astfel de cazuri se observă dereglarea activităţii glandei hipofize şi a ovarelor, ceea ce duce la infecunditate temporară sau sterilitate definitivă.
Excesul de proteine, ca urmare a unei alimentaţii abundente cu furaje bogate în proteine (şroturile de oleaginoase, uruială de mazăre), este la fel dăunătoare activităţii de reproducţie, ce se manifestă la nivelul ovarelor prin apariţia chiştilor ovarieni.

Autor: ing. Vaida Ludovic