Hernia radacinilor de varza

Această boală a fost studiată încă din anul 1878 în Rusia de către Woronin,acum fiind cunoscută şi răspândită în majoritatea ţărilor din Europa, Africa de Nord, S.U.A şi Australia. În ţara noastră hernia rădăcinilor de varză se întâlneşte frecvent în regiunile umede,cu soluri acide din zonele subcarpatice. Pe lângă varză mai sunt atacate conopida, rapiţa, muştarul, gulia şi peste 90 de specii de crucifere cultivate sau spontane.

Boala se manifestă atât pe plantulele din răsadniţe cât şi pe plantele mature din câmp. La plantulele din răsadniţă se constată îngălbenirea acestora precum şi o îngroşare exagerată a rădăcinilor. Plăntuţele atacate îşi încetinesc creşterea, se usucă şi pier. La plantele mature parazitate dezvoltarea este mai redusă iar frunzele se colorează în albastru verzui. Cele mai caracteristice simptome apar la nivelul rădăcinilor,care suferă îngroşări exagerate, cu dimensiuni ce depăşesc de 15-30 de ori diametrul rădăcinilor normale.În majoritatea cazurilor, îngroşările apar pe rădăcina principală. Aceste îngroşări (hipertrofieri) sunt din loc în loc strangulate, căpătând un aspect de hernie.

La început îngroşările au aceeaşi culoare ca şi rădăcinile normale,dar ulterior se brunifică, se înmoaie şi putrezesc, sau se usucă şi se întăresc, dacă vremea este caldă şi secetoasă. Ca urmare, plantele atacate au nutriţie defectuoasă, se smulg cu uşurinţă şi de cele mai multe ori nu ajung să formeze căpăţână.

Forma şi dimensiunile tumorilor de pe rădăcini variază cu intensitatea atacului, specia şi poziţia rădăcinilor.

Boala este favorizată de un pH al solului cuprins între 6-6,5, de o temperatură ce variază între 18-24°C şi umiditate cuprinsă între 75-90%.

Agentul patogen. Hernia rădăcinilor este produsă de Plasmodiopohora brassicae Wor. din familia Plasmodiophoraceae, ordinul Plasmodiophorales, clasa Archimycetes.

Aparatul vegetativ al ciupercii este reprezentat de un plasmodiu multinucleat ce se dezvoltă în celulele rădăcinilor parazitate.În aceste celule, după un timp se formează un număr mare de spori imobili, mici, sferici, hialini, de 2-4 µm diametru, cu membrana dublă.

În urma putrezirii rădăcinilor sunt puşi în libertate sporii, care îşi menţin viabilitatea câţiva ani. În condiţii favorabile de umiditate şi temperatură, sporii germinează,dând naştere la zoospori biflagelaţi ce înoată în picăturile de apă din sol şi, venind în contact cu perişorii absorbanţi de pe radăcini, produc infecţia primară. După pătrundere în părul absorbant, zoosporul se transformă în amoebă, care îşi divide nucleul şi se transformă într-un plasmodiu haploid. Acesta se separă în 30-40 porţiuni uninucleate, fiecare reprezentând un gametangiu. Fiecare gametangiu îşi divide nucleul în 6-8 zoospori cu funcţie de gameţi, aceştia copulează şi dau câte un zoospor diploid, care trece în celulele corticale unde fiecare îşi divide nucleul şi rezultă un plasmodiu diploid, cu numeroşi nuclei.

Plasmodiile pot migra dintr-o celulă în alta. Prezenţa ciupercii în profunzimea stratului cortical, determină diviziunea exagerată a celulelor, formarea de celule gigantice, care sunt în număr mai mare decât celulele neatacate. Nucleii plasmodiului se divid meiotic şi în jurul fiecărui nucleu se diferenţiază citoplasma, rezultând un spor imobil, cu membrana dublă (spor durabil) ce ocupă în mare parte lumenul celulelor gigantice.

În ciclul său de viaţă ciuperca trece printr-o fază asexuată care are loc în zona perilor absorbanţi şi o fază sexuată ce se desfăşoară în zona corticală.

Pentru prevenirea bolii se recomandă următoarele măsuri: folosirea în răsadniţe a unui pământ fără spori de rezistenţă sau dezinfectat în prealabil: termic, la 60°C timp de 30-60 minute sau chimic folosind cloropicrina (30-50 g/m2 răsadniţă), Brassicol 30- 50 g/m2 aplicat cu 10 zile înainte de semănat, sau Vapam 150 g/m2 cu 40 zile înainte de semănat. Respectarea cu stricteţe a asolamentului în aşa fel încât cruciferele să revină pe acelaşi teren după 3-4 ani. Întreţinerea culturilor, distrugându-se buruienile în special cele ce aparţin cruciferelor. După recoltarea verzei se vor strânge resturile şi se vor îndepărta prin ardere sau îngropare. Se aleg locuri de plantare evitându-se solurile acide şi cu exces de umiditate. Se poate corecta aciditatea solului, aplicându-se toamna amendamente cu var.

Se recomandă crearea de soiuri de varză rezistente la hernie, dar acest lucru este îngreunat de existenţa raselor fiziologice ale ciupercii. Pentru combatere se recomandă folosirea de fungicide organice.