Publicat in: Diverse
Angst retrage cele 22 de magazine ale companiei din franciza Carrefour Express
Cele 22 de magazine ale companiei Angst vor fi retrase din franciza Carrefou Express, unitatile urmand sa functioneze autonom, a declarat presedintele Angst, Sorin Minea.
"Magazinele vor redeveni Angst si vor functiona in continuare. A fost decizia actionarilor Angst de iesi din franciza, pe care Carrefour a acceptat-o. Nu avem niciun fel de probleme. Este o decizie care face parte din strategia noastra de a ne axa pe ce stim sa facem cel mai bine: productia si comertul de carne si mezeluri. Vom continua sa colaboram cu Carrefour si Artima pe alte segmente", a declarat Sorin Minea pentru MEDIAFAX.

Primul magazin Carrefour Express Angst a fost deschis in luna octombrie 2011, in sectorul 1 al Capitalei, respectiv in Piata Domenii. In cei peste doi de parteneriat, din cele 23 de magazine Angst, un numar de 20 au fost incluse in reteaua Express, ultimele chiar in 2013.

"Angst este satisfacut de relatia cu Carrefour in ceea ce priveste activitatea de franciza. Decizia actionarilor Angst este insa de a se reconcentra pe activitatea sa traditionala, adica procesarea produselor din carne", au declarat reprezentantii Carrefour Romania.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri


Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...

Oferta Speciala
valabila 48h


Carrefour mai opereaza in Romania 25 hipermarketuri Carrefour, 79 supermarketuri Market si un magazin online. Saptamana trecuta Carrefour a inchis supermarketul Market din centrul comercial Winmarkt din Bistrita.

Grupul Angst a fost infiintat in 1990, fiind o investitie romano-elvetiana. Firma este controlata de Sorin Minea care detine 60% din actiuni, restul de 40% fiind impartit in mod egal intre Liudmila Minea si Bernadette Martha Maria Wyrsch-Angst. Angst detine trei fabrici, la Buftea (carne proaspata si preparate fierte, afumate), Salsi Sinaia (produse crud uscate) si Videle (procesare a laptelui).

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Stabileste categorii clare pentru actele fermei Primul pas este sa separi documentele in...
Chiuvete din inox profesionale: cele mai cool modele pentru bucatarii mari si mici
Chiuvete din inox profesionale: cele mai cool modele pentru bucatarii mari si mici
Popularitatea acestor produse nu se datoreaza exclusiv aspectului modern. In realitate, tot mai...
Ce caracteristici ar trebui sa aiba un vestiar metalic pentru utilizare intensa
Ce caracteristici ar trebui sa aiba un vestiar metalic pentru utilizare intensa
Fie ca vorbim despre fabrici, ateliere, sali de sport, institutii de invatamant sau unitati...
Cum sa asiguri conditii optime de munca in ferme si baze de productie
Eficientizarea infrastructurii de baza, cum ar fi accesul la utilitati si surse sigure de consum,...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton