Publicat in: Diverse
O bursa a cerealelor va functiona la Baia Mare
Municipiul Baia Mare va beneficia de o bursă locală a cerealelor.
De altfel, în 2011 se discuta deja despre „ o mică bursă a cerealelor”, care era organizată de societatea comercială „Piaţa Aliment”, în colaborare cu principalii producători agricoli din Transilvania”. Ulterior, în urma unui litigiu cu Municipalitatea, societatea a cedat autorităților locale toate pieţele pe care le avea în administrare.

Potrivit informațiilor publicate de Citynews în luna ianuarie, singurele pieţe care se mai aflau în administrarea SC Piaţa Aliment SA erau Albina şi Izvoare. Potrivit unui comunicat al Primăriei, municipalitatea băimăreană este pe ultima sută de metri cu negocierile derulate cu SC Piaţa Aliment SA, urmând să înceapă reamenajarea şi modernizarea pieţelor Izvoarele şi Albina, astfel încât băimărenii care să aibă siguranţa unui comerţ civilizat, care să respecte normele igienico- sanitare.

Potrivit postului de radio Antena Satelor, bursa cerealelor din Baia Mare „va fi administrată de societatea care are în gestiune piețele agroalimentare”. Așadar, putem deduce că aceasta va funcționa într-unul din cele două spații ce urmează să fie modernizate și reamanajate. Pe de altă parte, un comunicat al Primăriei ajunță că „în acest an, în Piaţa Oborului va fi amenajată o hală agroalimentară de mari dimensiuni, potrivită pentru angrosiști, unde marii producători vor putea să îşi desfacă mărfurile în condiţii care respectă prevederile igienico- sanitare”.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h


De altfel, autoritățile locale au un program extins de dezvoltare a rețelei de piețe agroalimentare și de modernizare a celor existente. În luna februarie, a fost inaugurată pe strada Bilașcu o modernă hală agro-alimentară, în locul unei foste centrale termice.

„Cred că pentru cetăţeni este o mare bucurie că au în sfârşit posibilitatea de a cumpăra produse în cele mai bune condiţii. Standardele de calitate sunt înalte, în primăvară rezolvăm şi problema reprezentată de lipsa de parcări. Am demolat şi cele câteva construcţii metalice şi copertinele care reprezentau parcări improvizate. Noua politică a Municipiului Baia Mare prevede amenajarea unor asemenea hale agro-alimentare de cartier în mai multe zone ale oraşului, tocmai de a elimina acele puncte mizere în care cetăţenii sunt nevoiţi să îşi achiziţioneze alimentele de pe tarabe improvizate sau direct de la nivelul solului”, declara, la inaugurare, primarul Cătălin Cherecheș.

De asemenea, planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Baia Mare prevede realizarea Complexului Agro Alimentar “Phoenix” în zona târgului de animale pentru promovarea produselor agricole şi alimentare ale Sistemului Urban Baia Mare.

„În cel mai scurt timp toate pieţele din Baia Mare vor funcţiona la standarde înalte, în hale moderne care au toate condiţiile pentru desfăşurarea unui comerţ european. Nu pot să accept ca băimărenii să fie nevoiţi să îşi achiziţioneze în continuare produsele agro-alimentare în condiţii neadecvate. Cu toate că zeci de ani au funcţionat pieţele într-un mod dezorganizat, asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm la infinit acest lucru. Trebuie să ne aliniem ţărilor civilizate, unde totul se desfăşoară în perfect acord cu normele impuse”, a mai spus Cătălin Cherecheș.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Cum poti creste productia de lapte la vaci, in functie de sezon
Cum poti creste productia de lapte la vaci, in functie de sezon
De multe ori, schimbarea nu apare peste noapte. In zilele foarte calde, de exemplu, vacile...
Cum alegi tractorul potrivit pentru relieful din judetul Brasov: specificatii tehnice obligatorii pentru zonele deluroase si montane
Cum alegi tractorul potrivit pentru relieful din judetul Brasov: specificatii tehnice obligatorii pentru zonele deluroase si montane
Particularitatile relieful judetului Brasov Relieful judetului Brasov, extins de la pajistile...
Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Stabileste categorii clare pentru actele fermei Primul pas este sa separi documentele in...
Chiuvete din inox profesionale: cele mai cool modele pentru bucatarii mari si mici
Chiuvete din inox profesionale: cele mai cool modele pentru bucatarii mari si mici
Popularitatea acestor produse nu se datoreaza exclusiv aspectului modern. In realitate, tot mai...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton