Cresterea fazanilor in libertate

Lucrurile stau insa cu totul altfel daca este vorba de introducerea unui numar mare de pasari intr-un areal vast, in scopul repopularii acestuia. Nu este suficienta eliberarea pe acest teritoriu a reproducatorilor pentru ca ei sa se inmulteasca.

 

Din pacate, aceste pasari au o inteligenta redusa si cad adesea in capcanele intinse de vanatori si braconieri. Alte pericole ii pasc din partea animalelor de prada, dar si lucrarile agricole reprezinta un factor de risc pentru fazani (adaposturile sunt adesea distruse in timpul araturilor de primavara, al secerisului si recoltatului, al lucrarilor de stropire si distribuire a ingrasamintelor).

 

Cei care cred ca, eliberand primavara o pereche de pasari reproducatoare pe un teren propice, vor obtine o multime de pui toamna isi fac iluzii: statisticile demonstreaza ca acelasi numar de fazani lasati in libertate primavara se va regasi pe acel teritoriu si toamna, deci nu se va produce o repopulare, ci doar se va mentine efectivul existent.

 

Pentru a creste, deci, fazani in mediul lor natural trebuie avut la dispozitie, in primul rand, un teritoriu care sa ofere un habitat ideal pentru aceste pasari.

Vegetatia naturala ce convine cel mai bine fazanilor este constituta din foioase si tufisuri aflate in apropierea campurilor, luncilor si terenurilor agricole. Acestor pasari le plac la fel de mult zonele de ses, cele deluroase, de la poalele muntilor, dar si zonele muntoase.

 

Daca lipseste insa vegetatia, nu se va reusi cresterea in libertate.

 

Un bun habitat trebuie sa ofere apa la discretie, caci apa le este indispensabila fazanilor. Fie ca este vorba de un rau sau un fluviu, de un lac sau canale de irigatii, orice sursa de apa este potrivita. In lipsa acesteia, trebuie amenajate bazine de irigatii sau recipiente care sa fie permanent umplute.

 

Este inutil sa mai subliniem cat de importanta este existenta surselor de hrana pe teritoriul respectiv.

Aceste pasari invadeaza adesea terenurile agricole in cautarea hranei, fiind considerate adesea drept inamicii culturilor. In realitate, stricaciunile produse sunt compensate din plin de faptul ca ei distrug un mare numar de daunatori. Hrana lor este alcatuita din ierburi si graunte, dar si din insecte, rame, viermisori si chiar soareci de camp.

 

Daca teritoriul pe care traiesc aceste pasari nu le ofera suficiente asemenea resurse, crescatorii trebuie sa amenajeze adaposturi pentru hrana, ridicate de preferinta in locuri deschise (luminisuri, poienite).

Adaposturile vor fi acoperite cu o folie de plastic, peste care se vor aseza ramuri, paie si fan, ramanand deschise partile laterale. Este de preferat ca impermeabilizarea acestor constructii sa fie facuta cu materiale care sa nu produca zgomot in timpul ploilor (deci nu tabla sau materiale ceramice).

 

Pentru a completa sursele de hrana, se pot insamanta mici terenuri cu plante producatoare de seminte (sorg, de exemplu). In cazul in care vegetatia este insuficienta, se poate ameliora mediul de viata al fazanilor prin plantarea de tufisuri si ierburi inalte.

 

Se va avea in vedere si o proportie corecta intre numarul masculilor si al femelelor. Daca masculii sunt prea numerosi, ei vor avea tendinta de migrare in alte zone, in dauna asigurarii reproducerii; iar daca femelele sunt in numar prea mare, populatia va fi mai putin fecunda.

Raportul ideal este de 1 mascul la 5 femele, proportie care asigura atat o crestere indestulatoare a populatiei, cat si conservarea reproducatorilor.

 

Teritoriul de viata al fazanilor trebuie supravegheat continuu, lucru destul de greu de facut, tinand cont de specificul vegetatiei, dar un singur angajat este totusi de ajuns pentru o rezervatie de 400 ha.