Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară

Ador liliacul. Arată minunat în grădină, fie că este tăiat în asa fel încât să rămână tufă, fie că e lăsat să crească înalt. Tulpina subţire, coroana înaltă şi ciorchinii săi bogaţi, plini de flori mici, albe, roz sau violet, puternic parfumate, dau liliacului un aspect deosebit, transformându-l în arbustul perfect pentru grădină.
Liliacul sau Syringa vulgaris L face parte din familia Oleaceae şi este unul din cei mai cunoscuţi arbori ornamentali de grădină. Ca tufă va avea şi 2 metri înălţime, dar ca arbust poate creşte şi până la 3-4 metri. Iubeşte deplin soarele - are nevoie de cel puţin 6 ore de soare direct pe zi -, dar se dezvoltă acceptabil şi în locuri parţial umbrite, cu toate că va fi mai firav, iar ciorchinii nu vor fi la fel de bogaţi în flori. Cel puţin la început, când arbustul este mic, trebuie udat regulat, din abundenţă, mai ales în perioadele secetoase de vară. Liliacul înfloreşte de obicei spre sfârşitul primăverii iar florile se menţin până înspre vară, dar dacă vremea este caldă el va înflori chiar de la începutul lunilor de primăvară.

Când se plantează / transplantează liliacul şi cum se înmulţeşte

Liliacul se plantează de obicei toamna, când zilele mai sunt încă suficient de calde ca să nu îngheţe peste noapte. Tot atunci se pot înmulţi tufele; practic, orice vlăstar despărţit de tufa-mamă are şanse să se dezvolre ca un arbust, dacă este lăsat. În funcţie de mărimea lăstarului (de la 1-1,3 m în sus), e posibil să înflorească chiar în primăvara următoare.

Un alt moment bun de plantare sau mutare ar fi primăvara, când încă nu s-au format ciorchinii pe ramuri. Plantat primăvara, liliacul se va dezvolta greu în primul an, ba e posibil să pară că se usucă, motiv pentru care trebuie îngrijit foarte atent. Nu va înflori decât în anul următor.

Se sapă în jurul rădăcinii în aşa fel încât să se formeze o minge de pământ care să cuprindă rădăcinile. Mingea de pământ cu rădăcini se umezeşte şi se mută lângă locul permanent de plantare, fără a uita să o udăm de câte ori pare că s-a uscat. Se sapă groapa, având grijă să o facem mai mult lată decât adâncă. Pământul trebuie să fie uşor drenabil, în nici un caz lutos. Se aşează rădăcina arbustului în mijlocul gropii, se acoperă cu pământ amestecat cu îngrăşământ natural şi se udă pe parcurs. La final se bătătoreşte bine pământul, ca să nu fie nevoie de un arac sau băţ care să îl susţină.

Cum se udă liliacul

Liliacul trebuie udat la început de 3 ori pe săptămână, până arată că rădăcinile s-au prins în noul loc. După aceea, poate fi udat numai o dată pe săptămână, când pământul din jurul rădăcinilor este uscat, şi mai mult pe timpul verii, când e secetă şi umiditatea scăzută. Oricum, odată adaptat locului şi pământului în care a fost mutat, liliacul va rezista cu bine secetei. Dacă suferă de sete, frunzele liliacului se ofilesc şi se rulează înspre interior.

Cum se taie lilliacul

Tăierile de formare la liliac nu sunt asolut necesare, decât dacă doriţi ca arbustul sau tufa să aibă o formă anume şi se pot face după ce s-au uscat florile. Tăierile de întinerire sunt obligatorii la arbuştii mai bătrâni pentru a încuraja dezvoltarea lăstarilor tineri şi o înflorire abundentă; tăierile de întinerire a liliacului presupun reducerea ramurilor bătrâne la 2/3 din lungime.

După ce florile s-au uscat sau toamna târziu, liliacul poate fi întreţinut prin tăieri regulate, menite să îmbogăţească coroana tufei sau arbustului, să întinerească planta şi să o facă să înflorească în mai mulţi ciorchini anul următor. Pentru asta, se înlătură ramurile rupte sau uscate, vlăstarii prea înalţi.

Este recomandat ca tăierile să se facă toamna; dacă acest lucru nu este posibil şi arbustul este tăiat primăvara devreme, liliacul nu va face prea multe flori în acel an. Pentru ca arbustul să aibă un foliaj cât mai mare, se pot face tăieri şi primăvara devreme.