Comunica experienta
AgroRomania.ro


Email Facebook
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Camera Deputaţilor discută şi votează, astăzi, moţiunea simplă pe agricultură


Motiunea simpla împotriva ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, initiata de 66 de deputati PSD se va discuta si vota marti, în prima zi de lucru a Camerei Deputatilor din aceasta saptamâna.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, joia trecuta, ca motiunea sa fie discutata azi începând cu ora 16,00, în prima zi de lucru din aceasta saptamâna, având în vedere ca luni, în a doua zi de Rusalii, deputatii au fost liberi.

Grupul parlamentar al Aliantei PSD+PC a depus miercurea trecuta, în plenul Camerei, prin deputatul social-democrat Victor Surdu, motiunea simpla pe Agricultura, intitulata "Programul national pentru agricultura si dezvoltare al Guvernului Boc pe anul 2010: Falimentul fermierilor din România".

PSD+PC solicita, în motiunea simpla, demiterea ministrului Mihail Dumitru, pentru ca "acesta s-a dovedit incapabil sa administreze multitudinea problemelor cu care se confrunta agricultura si agricultorii din România".

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online


Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...

Oferta Speciala
valabila 48h

"Am initiat si prezentat aceasta motiune simpla din dorinta de a observa, din analiza succinta a obiectului acestei motiuni, ca fermierii români sunt tratati discriminatoriu, atât prin politicile nationale, cât si prin modul în care guvernul se implica sa aduca în curtea fermierilor sprijinul Uniunii Europene", se precizeaza în textul motiunii simple.

PSD propune deputatilor în textul motiunii, "pe baza unor analize amanuntite a problemelor cu care se confrunta agricultorii, regasite si în revendicarile sindicatelor", ca, pâna la momentul dezbaterii în plen a motiunii simple, sa se organizeze la nivelul colegiilor uninominale întâlniri cu fermierii din zona, pentru a le prezenta motiunea si pentru a lua acceptul lor în privinta votarii sau respingerii acestui text.

"Presedintele României, Traian Basescu, invoca zilele trecute acordarea sprijinului pe unitatea de suprafata de 150 euro-hectar, inclusiv pentru terenurile care ramân nelucrate. Chiar nu stie presedintele României cu câta întârziere si la ce nivel fata de subventiile care se acorda fermierilor din alte tari europene se situeaza acestea pentru fermierii români? În campania din aceasta primavara, în baza unei adeverinte emise de APIA, s-a primit de la bancile comerciale cu dobânda doar subventia pe hectar care se plateste din fondurile Uniunii Europene, iar subventia nationala care reprezinta 50% din suma totala nu s-a acordat", se mentioneaza în document.

Social-democratii acuza actualul Guvern si ministerul Agriculturii ca nu se implica prin decizii politice în rezolvarea problemelor din acest domeniu, "ceea ce va avea consecinte pe drumul falimentarii agriculturii".

Printre aceste probleme, PSD+PC a amintit de introducerea în tara, "fara respectarea legislatiei", a materialului saditor pomicol si viticol si valorificarea acestuia de catre persoane neautorizate, invazia diferitelor produse contrafacute, pierderi la valorificarea imediata a productiei dupa recoltare, neexistenta unui pret prestabilit la produsele de baza pe diferite culturi, "ceea ce determina imposibilitatea stabilirii unei strategii pe ferma de obtinere a profitului". De asemenea, în motiune se mai aminteste de neexistenta unei piete de desfacere pentru ca bursa existenta nu este capitalizata, apreciindu-se totodata ca programul "Primul siloz" este nefunctional.

"S-a pus în aplicare programul stabilit prin legea de acordare a fructelor în scoli. Dar, licitatiile se organizeaza în aceasta perioada când stocurile de fructe românesti sunt epuizate. În acelasi timp, marii producatori de fructe, inclusiv Institutul National de Cercetari în domeniul Pomiculturii Maracineni, se confrunta cu mari probleme financiare, sunt în pragul falimentului. (...) Neurmarirea de catre Autoritatea Nationala Sanitar - Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a trasabilitatii importurilor si a calitatii produselor importate duce la renuntarea de catre marii procesatori a colectarii laptelui de la producatorii români si înlocuirea acestei practici normale cu una mai comoda - importul de lapte si de carne", au mai spus deputatii PSD+PC.

Social-democratii au atras atentia si asupra faptului ca Guvernul nu a luat nicio masura pentru combaterea evaziunii fiscale, ca urmare a comercializarii produselor agroalimentare si ca Executivul nu a stabilit strategia nationala cu privire la cultivarea plantelor modificate genetic, desi exista doua legi care stabilesc circulatia materialului semincer, care provine de la plante modificate genetic, precum si trasabilitatea productiei rezultate.

"Guvernul, prin Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a determinat, prin masurile luate, dezinteresul tot mai mare al fermierilor privind subventia pe hectar, datorita întârzierilor sau a neplatii subventiilor ca urmare a complicarii procedurilor de depunere a documentatiei si a distantei mari pe care trebuie sa o efectueze fermierii pentru a depune documentele la centrele APIA", se arata în document.

PSD a avertizat, de asemenea, ca nesubventionarea motorinei pentru agricultura va duce la cresterea pretului tuturor produselor agroalimentare, iar neexistenta niciunei initiative legislative care sa reglementeze situatia ajutoarelor de stat a compromis anul agricol 2009 - 2010.

"Peste tot în Europa motorina este subventionata (motorina agricola). Intentia MADR de a adopta aceasta reglementare atât de târziu nu va debloca sectorul agricol în acest an agricol. Astfel vor exista serioase repercusiuni asupra productiei din acest an si, implicit, asupra rezultatelor economice ale societatilor ce activeaza în agricultura. (...) Proiectul de lege, nefiind ordonanta de urgenta, intra în aplicare dupa promulgare si publicare în Monitorul Oficial, iar de unele subventii, cum ar fi parte din acciza pentru motorina, fermierii nu vor putea beneficia în acest an agricol, deoarece campania de însamântari este aproape încheiata, iar fondurile nu se aloca retroactiv", se afirma în motiune.

Semnatarii documentului mai sustin ca, în ciuda rapoartelor anuale ale Academiei de Stiinte Agricole si Silvice Gheorghe Ionescu Sisesti, care vizau defrisarile necontrolate, dar si în ciuda raportului Comisiei de ancheta a Camerei Deputatilor - care afirma ca în zonele irigate, de aproximativ 3 milioane de hectare, se obtin productii care nu acopera nici cheltuielile de înfiintare a culturilor -, în bugetul agriculturii pentru 2010 Guvernul nu a acordat nicio suma pentru subventionarea irigatiilor.

În privinta Programului Operational Piscicol, PSD sustine ca s-a pierdut un an, pentru ca nu s-au accesat fondurile pe niciun proiect, si, mai mult, s-a sugerat aplicantilor în program sa-si retraga proiectele. Totodata, "programul SAPARD si Programul FERMIERUL sunt în pericol de a fi compromise datorita intrarii în faliment a majoritatii procesatorilor de produse agricole care nu-si mai pot plati ratele la banci pentru sumele angajate pentru cofinantare".

În textul motiunii se face referire si la rolul formelor asociative din agricultura, afirmându-se ca, în dezbaterea lansata de comisarul european Dacian Ciolos cu privire la Politicile Agricole Comune (PAC), grupul de specialisti pentru dialog cu formele asociative din agricultura existent în cadrul MADR nu functioneaza, ca lipsesc specialistii români din cadrul Consiliului de Monitorizare de la Bruxelles si ca, în cele 78 de grupe de specialisti existente la nivelul UE România are specialisti doar în opt grupe "deoarece nu îsi plateste taxele".

"Renuntarea mult prea usor la sistemul de consultanta (OJCA) si înfiintarea Camerelor Agricole, care au trecut din subordinea MADR în subordinea prefecturilor, au creat o stare de confuzie generala în ceea ce priveste rolul acestora. Masura luata de Guvern nu rezolva nici descentralizarea si nici solicitarile fermierilor cu privire la locul si rolul pe care trebuie sa le aiba Camerele Agricole", se mai afirma în document.

PSD propune, în document, un set de masuri care sa vina în ajutorul Guvernului si a Ministerului Agriculturii.

Astfel, social-democratii propun emiterea Ordonantelor de Urgenta care sa stabileasca concret ajutoarele de stat acordate producatorilor agricoli începând cu anul 2010, care sunt sumele si când se acorda, înainte de rectificarea bugetului din vara acestui an, analiza, în fiecare sedinta de guvern, a modului în care a autoritatile competente ale statului asigura aplicarea legislatiei pentru combaterea evaziunii si contrabandei în domeniul circulatiei materiilor prime agricole si a produselor agro-alimentare, rectificarea urgenta a bugetului pe anului 2010, pentru a asigura fondurile necesare pentru plata urgenta a ajutoarelor de stat catre fermieri, asigurarea unei transparente totale prin informarea corecta a fermierilor si a primariilor. Social-democratii mai propun, în acelasi document, înlocuirea urgenta a legii creditului agricol cu o alta forma de sustinere financiara a lucrarilor din agricultura, reducerea de urgenta a accizei la motorina pâna la 21 euro(1.000 litri, organizarea de catre Ministerul Agriculturii, la propunerile organizatiilor profesionale, a unor largi dezbateri referitoare la noua Politica Agricola Comuna, ce va fi adoptata începând cu anul 2013.
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".



Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".


Articole recomandate

Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
 
 

Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016