Initiative pentru o dezvoltare rurala durabila, eveniment organizat de USAMV Timisoara

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara a organizat miercuri, 27 octombrie, prima conferinţa judeţeană în cadrul proiectului „RO4 RURALBIZ – Iniţiative pentru o dezvoltare rurală durabilă”. Proiectul, finanţat prin Fondul Social European, programul Dezvoltarea Resurselor Umane are ca obiectiv creşterea nivelului de ocupare în activităţi non-agricole a populaţiei rurale din regiunea Sud-Vest si Vest. mai mult

A fost prelungit termenul de depunere a Planurilor de Dezvoltare Locală în cadrul sesiunii de selecţie a Grupurilor de Acţiune Locală, până la 15 noiembrie

Termenul de depunere a Planurilor de Dezvoltare Locală în vederea selecţiei Grupurilor de Acţiune Locală a fost prelungit până la data de 15 noiembrie 2010. Depunerea Planurilor de Dezvoltare Locala se va face la sediile Autorităţii de Management de la nivel judeţean (localizate în cadrul Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală), în intervalul orar 08.30 – 16.30. În cazul în care potenţialul GAL acoperă mai mult de un judeţ Planul de Dezvoltare Locală va fi... mai mult

Recolta de porumb in judetul Gorj: aproximativ 170.000 tone boabe

Aproximativ 170.000 de tone de porumb boabe au fost recoltate de pe suprafaţa agricolă a judeţului în această perioadă, reprezentând cea mai bună recoltă de cereale din acest an din judeţul Gorj. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj, cele 168.470 de tone de porumb boabe au fost recoltate de pe o suprafaţă de 57.512 hectare, producţia medie pe hectarul cultivat fiind de aproximativ 3.200 kilograme de porumb. "După porumbul... mai mult

Ciobanii ard in fiecare toamna tone intregi de lana

Tone intregi de lana sunt arse pe Valea Viseului, in fiecare toamna. Ciobanii spun ca nu au ce face cu atata “marfa” si ca nimeni nu vrea sa o ia chiar daca ei o dau gratis. “Le-am zis oamenilor sa isi ia care cat vrea - au venit, au luat, dar tot a mai ramas. Acum trebuie sa golim locul, pentru ca aici bagam oile iarna. Vom face un foc si o vom arde. Nimeni nu o vrea nici pe degeaba. Asa-i in tara lui Basescu, toti traiesc bine”, a marturisit ciobanul Ilie Popadiuc. Oamenii sunt... mai mult

Azi are loc conferinta Satul în zona Satu Mare – Szabolcs – Szatmár - Bereg – trecut, prezent şi viitor comun

Muzeul Judetean Satu Mare organizează, azi, o conferinta prilejuită de finalizarea proiectului european: „Satul în zona Satu Mare – Szabolcs – Szatmár - Bereg – trecut, prezent şi viitor comun”, implementat în perioada 1 noiembrie 2009 – 31 octombrie 2010. Proiectul s-a derulat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, fiind finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cele două State Membre, Consiliul Judeţean Satu... mai mult

Bucuresti: Gulaş din Maramureş la Târgul Naţional al produselor tradiţionale de la Academia de Ştiinţe Agricole si Silvice, in perioada 29 - 31 octombrie 2010

Dupa participarea la Festivalul Gulasului din Ocna Şugatag de acum câteva săptămâni, doamna Rodica Ţiplea, cea care ne încântă, de fiecare dată, cu prăjituri de casă tradiţionale - foi cu mere, prăjitură caramel, cu nucă de cocos, doboş, bezele Sarah Bernhardt, salam de biscuiţi, prăjitură cu mac – va aduce vestitul gulaş, pentru prima oară la Târgul de la ASAS, sâmbătă, 30 octombrie. De asemenea, plăcinta creaţă de Maramureş, va fi preparată direct in faţa... mai mult

Dolj: Targ de produse traditionale romanesti, organizat la Craiova in acest sfarsit de saptamana

Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local Municipal organizează în acest sfârşit de săptămână un Târg de produse tradiţionale româneşti, un eveniment desfăşurat în premieră în Bănie. Manifestarea, la care vor participa mici producători din diferite zone ale ţării, reprezintă un proiect de promovare şi vânzare a produselor gastronomice de tradiţie. Standurile comercianţilor vor fi amplasate pe strada A.I. Cuza, iar programul va fi după cum urmează: sâmbătă,... mai mult

Spania caută 400 de lucrători în agricultură. Selectia are loc in luna noiembrie, la Slatina

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza pe 24 şi 25 noiembrie 2010, la Casa de Cultură a Tineretului din Slatina, începând cu ora 9.00, Bursa Locurilor de Muncă Sezoniere în Domeniul Agricol din Spania. Sunt oferite 400 de locuri de muncă la recoltarea de căpşuni în perioada 15 februarie - 15 mai 2011. Salariul este de 37,81euro/zi, iar programul de lucru este de 39 ore/săptămână. mai mult

Ferma de porci a lui Ceauşescu, scoasă la vânzare

Regia Patrimoniului de Stat (RA-APPS) va scoate la vânzare, în perioada imediat următoare, mai multe proprietăţi considerate nerentabile din cauza costurilor ridicate de întreţinere, printre care ferma de porci de la Măgurele, care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, şi mai multe spaţii comerciale, informează Mediafax. Pe lista imobilelor pregătite de RA-APPS spre vânzare au mai fost incluse ferma Brădet (judeţul Suceava), cu o suprafaţă totală de 27 hectare, şi un... mai mult

Băsescu a promis FMI că nu promulgă legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor

Preşedintele Traian Băsescu a promis oficialilor FMI din misiunea de evaluare a acordului stand-by că nu va promulga legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. "Guvernul nu caută soluţii pentru compensarea veniturilor care nu s-ar încasa prin aplicarea TVA redusă la alimente sau neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, pentru că FMI nu le ia în calcul. Cei de la FMI au primit asigurări de... mai mult

BERD critică statele din Est care împiedică exporturile de cereale, făcând referire, voalat, la Ucraina

băncii. Între reformele menţionate se află şi introducerea unor drepturi de proprietate sigure. "Măsuri precum embargourile temporare asupra exporturilor de cereale sau introducerea unor cote de export nu pot reprezenta soluţii pe termen lung pentru rezolvarea unor probleme precum cele apărute din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile", a arătat BERD. Una din priorităţile BERD este dezvoltarea agriculturii şi industriei agroalimentare, iar banca a subliniat că... mai mult

Afacerile grupului Agricola Bacău au crescut cu 23% la nouă luni, până la 344,33 milioane lei

Grupul de firme Agricola Bacau a inregistrat in primele 9 luni ale anului o crestere a cifrei de afaceri de 23%, comparativ cu aceeasi perioada din 2009, a anuntat compania. “Pe piata carnii de pasare se inregistreaza, din a doua jumatate a anului, o usoara tendinta de crestere a volumelor fata de anul trecut. In timp ce toate categoriile de produse de larg consum au inregistrat anul acesta cresteri de preturi, pretul mediu la carnea de pasare este cu 10% mai mic fata de cel inregistrat in... mai mult

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei pentru agricultură din Parlamentul Republicii Ungare

Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit miercuri la sediul MADR cu preşedintele Comisiei pentru agricultură din Parlamentul Republicii Ungare, Sándor Font. Discuţiile au vizat colaborarea bilaterală în domeniul agriculturii şi aspecte privind coordonarea poziţiilor celor două state în problematicile europene din domeniul agriculturii. În acest sens, oficialii celor două părţi s-au declarat deschişi unui dialog intens şi de substanţă... mai mult

Vaslui: Investitiile in parcurile eoliene sunt blocate

Conducerea Consiliului Judetean (CJ) Vaslui a anuntat, in cadrul sedintei de ieri, ca investitiile in parcurile eoliene au intrat in blocaj in judetul Vaslui din cauza ca Transelectrica nu are capacitatea de transport a energiei produse de centralele eoliene. Potrivit CJ Vaslui, autoritatile locale au aprobat infiintarea in judet a 52 de parcuri eoliene pentru care au fost achizitionate deja cateva mii de hectare de teren. “Transelectrica nu vrea sa dea unda verde acestor investitii,... mai mult

Cercetări privind rezistenţa grâului la temperaturi scăzute - Elena Petcu şi colaboratorii, INCDA Fundulea

Rolul cercetărilor de fiziologia plantelor este de a participa la procesul de sporire a producţiei vegetale prin valorificarea întregului potenţial biologic de producţie al plantelor. Pentru realizarea acestui deziderat au fost necesare cercetări ample de fiziologie pentru obţinerea de date concludente privind procesele fundamentale ale formării recoltelor la principalele culturi de câmp prin: studiul proceselor fiziologice şi biochimice implicate în reacţia plantelor la... mai mult

Propunere legislativă pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor

Pe site-ul Senatului se află publicată propunerea legislativă privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor. Expunere de motive.pdf Textul legii Va invitam sa analizam impreuna textul legii si sa comentam continutul acesteia. mai mult
Cititorii site-ului au evaluat articolele din sectiunea "Stiri" cu NAN / 5 din evaluari
466467468469470471472473474475476477478479480481482pagina 474 din 1017
Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
AnunturiVezi toate anunturile
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.