33.000 de fermieri doljeni au solicitat sprijinul pe suprafaţă, reprezentând aproximativ 82% din numărul total de fermieri programaţi până la această dată. „Celor 33.000 de cereri, dintre care 166 ale marilor fermieri, le corespunde o suprafaţă de 155.300 de hectare de teren, 30% fiind al marilor fermieri)“, a declarat Emil Călugăru, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj.
Acesta a subliniat faptul că pentru evitarea aglomeraţiei de la sfârşitul perioadei de depunere şi pentru asigurarea fluenţei introducerii cererilor în baza de date este important ca fermierii să solicite sprijinul conform programărilor. Persoanele interesate de acest sprijin mai au la dispoziţie mai puţin de o lună pentru a-l solicita, depunerea cererilor în acest sens putându-se face în perioada 2 martie - 15 mai 2009, fără penalizări. Beneficiarii mai pot solicita sprijinul şi după aceea, până pe 9 iunie, dar cu penalităţi de 1% pe zi.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Acesta a subliniat faptul că pentru evitarea aglomeraţiei de la sfârşitul perioadei de depunere şi pentru asigurarea fluenţei introducerii cererilor în baza de date este important ca fermierii să solicite sprijinul conform programărilor. Persoanele interesate de acest sprijin mai au la dispoziţie mai puţin de o lună pentru a-l solicita, depunerea cererilor în acest sens putându-se face în perioada 2 martie - 15 mai 2009, fără penalizări. Beneficiarii mai pot solicita sprijinul şi după aceea, până pe 9 iunie, dar cu penalităţi de 1% pe zi.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








