Înfiinţarea plantaţiilor viticole

În perioada urmǎtoare, în România va fi necesarǎ înfiinţarea unor suprafeţe mari de plantaţii viticole, datoritǎ necesitǎţii de a înlocui viile bǎtrâne şi pe cele cultivate în prezent cu hibrizi direct producǎtori.
La înfiinţarea unei plantaţii se iau în considerare urmǎtoarele etape:

• alegerea terenului;
• alegerea soiurilor corespunzǎtoare zonei şi tipului de plantaţie;
• pregǎtirea terenului în vederea plantǎrii;
• plantarea propriu-zisǎ.

Alegerea terenului
Pentru a putea stabili dacǎ un teren este bun pentru înfiinţarea unei plantaţii de viţǎ de vie, este necesar sǎ se cunoascǎ o serie de factori pedoclimatici şi socio-economici din zona respectivǎ.

Viţa de vie este o plantǎ relativ pretenţioasǎ faţǎ de cǎldurǎ, cu pretenţii mari faţǎ de luminǎ, se adapteazǎ uşor atât la condiţii de umiditate ridicatǎ cât şi la cele de secetǎ, dǎ rezultate bune de producţie pe diferite soluri.

Luând în considerare aceste cerinţe, terenul pe care se poate înfiinţa o plantaţie viticolǎ trebuie sǎ fie amplasat într-o zonǎ cu temperatura medie anualǎ mai mare de 9º C, pe pante cu expoziţie sudicǎ, pe un sol cu texturǎ mijlocie (lutos), cu valori pH de 6,0-8,2, cu un conţinut de humus de 1-3%.

Se vor evita terenurile cu exces de umiditate (temporar sau permanent), cu reacţie puternic acidǎ, cu conţinut ridicat în sǎruri solubile, cu grosimea stratului de sol mai micǎ de 60 cm. Nu se vor înfiinţa plantaţii de viţǎ de vie pe terenuri expuse frecvent la accidente climatice.

Alegerea soiurilor
La alegerea şi amplasarea soiurilor într-o plantaţie viticolǎ, trebuie sǎ se ia în considerare cerinţele acestora faţǎ de factorii de mediu, pentru a se putea obţine calitatea şi cantitatea producţiei la potenţial maxim.

În România sunt cultivate douǎ categorii de soiuri:

• soiuri nobile (se înmulţesc prin altoire);
• soiuri de hibrizi direct producǎtori (se înmulţesc prin butaşi).

Conform legii 244/2002, soiurile de viţǎ de vie aflate în culturǎ se clasificǎ în urmǎtoarele grupe:

• recomandate;
• autorizate;
• autorizate temporar;
• interzise.

Soiurile recomandate sunt cele care valorificǎ cel mai bine condiţiile de mediu şi îşi pun în valoare, în cel mai înalt grad, potenţialul calitativ şi productiv în arealele în care sunt cultivate. Soiurile recomandate sunt avizate cu precǎdere la extinderea în plantaţii.

Soiurile autorizate sunt cele care, prin însuşirile lor biologice şi tehnologice, îşi pun în valoare potenţialul calitativ şi cantitativ, sub potenţialul soiurilor recomandate, în condiţiile arealului lor de culturǎ. Soiurile autorizate pot fi extinse în mod complementar, alǎturi de cele recomandate.

Soiurile autorizate temporar sunt cele aflate în culturǎ, dar care se comportǎ mai puţin satisfǎcǎtor sau nesatisfǎcǎtor în condiţiile arealelor respective.

Soiurile autorizate temporar nu pot fi promovate în noile plantaţii din podgoria sau centrul viticol în care au o comportare mediocrǎ sau slabǎ. Din aceastǎ categorie fac parte atât soiurile care aparţin speciei Vitis vinifera din sortimentul vechi local, cât şi hibrizii interspecifici.

Soiurile interzise sunt cele care, prin însuşirile lor biologice sau tehnologice, influenţeazǎ în mod negativ calitatea produselor vitivinicole. Din aceastǎ categorie fac parte hibrizii direct producǎtori, denumiţi HDP. Lista cuprinzând soiurile interzise se aprobǎ prin ordin al ministrului agriculturii şi pǎdurilor.

Judeţul Satu Mare face parte din zona tolerantǎ pentru cultura soiurilor de masǎ, resursele de luminǎ şi cǎldurǎ sunt reduse de aceea se cultivǎ puţine soiuri care pot sǎ-şi manifeste potenţialul biologic de producţie. Se pot cultiva cu rezultate bune soiurile Chasselas doré şi mai rar Muscat de Hamburg.

În ceea ce priveşte soiurile pentru vin aceastǎ zonǎ face parte din regiunea viticolǎ Dealurile Crişanei şi Maramureşului unde se pot cultiva:

• soiuri pentru vinuri albe de masǎ: Feteascǎ regalǎ, Mustoasǎ de Mǎderat;
• soiuri pentru vinuri albe de calitate superioarǎ: Feteascǎ albǎ, Risling italian, Pinot gris, Furmint;
• soiuri pentru vinuri roşii de calitate superioarǎ (la Miniş): Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Cadarcǎ, Burgund mare.

În podgoriile Diosig şi Valea lui Mihai se cultivǎ soiurile pentru distilate învechite (Feteascǎ regalǎ, Mustoasǎ de Mǎderat). Podgoria Silvaniei prezintǎ condiţii favorabile pentru producerea vinurilor spumante din soiurile Feteascǎ regalǎ şi Feteascǎ albǎ.

În ceea ce priveşte soiurile rezistente (hibrizi din ultimele generaţii) cu care se pot înlocui hibrizii direct producǎtori, conform legii viei şi vinului, plantarea acestora poate fi facutǎ în intravilanul localitǎţilor situate în afara arealelor viticole, pe suprafaţǎ de cel mult 1000 m², pentru consum familial.

Amplasarea soiurilor
În funcţie de configuraţia terenului pe care se înfiinţeazǎ plantaţia, amplasarea soiurilor se face astfel:

la baza pantelor se amplaseazǎ soiurile de masǎ sau cele pentru vinuri de consum curent, nu se planteazǎ soiurile cu dezmugurire timpurie şi cele care sunt sensibile la manǎ şi putregaiul cenuşiu;
pe pantele însorite, cu soluri mai puţin fertile, se amplaseazǎ soiurile pentru vinuri albe superioare, tǎmâioase, soiurile de masǎ de calitate bunǎ;
pe platouri şi la altitudini mai mari se amplaseazǎ în special soiuri destinate producerii de vinuri spumante sau distilate de vin.

Pregǎtirea terenului în vederea plantǎrii
Pentru a pregǎti corespunzǎtor un teren în vederea plantǎrii viţei de vie, sunt necesare urmǎtoarele lucrǎri:

defrişarea terenului, este lucrarea prin care se eliminǎ de pe teren vegetaţia lemnoasǎ care existǎ, inclusiv butucii, cioatele şi rǎdǎcinile groase existente;
asigurarea perioadei de odihnǎ a solului timp de 3-5 ani, perioadǎ în care se cultivǎ pe acest teren plante furajere anuale sau perene;
nivelarea terenului înainte de desfundat;
fertilizarea de bazǎ înainte de plantare, odatǎ cu lucrǎrile de pregǎtire a solului, care se face cu gunoi de grajd (30-60 t/ha), îngrǎşǎminte chimice cu fosfor şi potasiu în funcţie de fertilitatea solului, amendarea solurilor cu reacţie acidǎ (pH mai mic de 6);
desfundarea terenului constǎ în mobilizarea lui pe o adâncime de cel puţin 60 cm, cu 3-4 luni înainte de plantare. Cu aceastǎ ocazie se mai curǎţǎ terenul de resturile de rǎdǎcini care au mai ieşit din sol. Terenul desfundat vara se niveleazǎ imediat iar cel desfundat toamna se niveleazǎ primǎvara înainte de plantare, cu grapa cu discuri;
pichetarea terenului se face cu scopul de a marca locul de plantare pentru fiecare viţǎ. În vederea executǎrii acestei lucrǎri este necesar sǎ stabilim distanţele de plantare şi orientarea rândurilor în parcele.
Distanţele de plantare se stabilesc în funcţie de panta terenului, fertilitatea solului, tipul de plantaţie, vigoarea soiurilor astfel:
în condiţii de şes, pe soluri fertile, pentru o plantaţie ce va fi lucratǎ mecanizat, distanţele vor fi de 2,0-2,2 m între rânduri şi 1,2-1,4 m între viţe pe rând;
pe terenuri nemecanizabile, în plantaţii înfiinţate pe suprafeţe mici, plantate cu soiuri puţin viguroase, pe soluri sǎrace, distanţele de plantare vor fi de 1,5-1,8/1,0-1,2 m;
pe pante terasate se recomandǎ distanţe de 2,0-2,2/1,0-1,2 m;
în condiţiile de culturǎ neprotejatǎ, pe soluri fertile, mecanizabile, plantate cu soiuri viguroase, se pot practica distanţe mari de plantare 3,0/1,2-1,4 m.
Orientarea rândurilor se face de preferinţǎ pe direcţia nord-sud sau pe direcţia vântului dominant.

Plantarea viţei de vie
Aceastǎ lucrare trebuie fǎcutǎ cu profesionalism şi multǎ responsabilitate. Plantarea se poate face manual sau mecanizat.
Perioada de plantare. În mod obişnuit viţa de vie se planteazǎ primǎvara devreme (martie-începutul lunii aprilie), când temperatura solului urcǎ la 7-10º C. Plantarea de toamnǎ poate fi efectuatǎ numai pe terenurile bine drenate şi înainte de venirea îngheţurilor.

Pregǎtirea viţelor pentru plantare. Înainte de plantare se face o verificare a viţelor cu scopul de a elimina pe cele care sunt necorespunzǎtoare: au defecte la punctul de altoire, au rǎdǎcinile sau cordiţele uscate sau ochii neviabili.

În continuare se face fasonarea viţelor care constǎ în scurtarea rǎdǎcinilor bazale la 8-10 cm şi a cordiţei la 3-4 ochi (8-10 cm), suprimarea ciotului de la altoi. Când se planteazǎ cu plantatorul se face o fasonare scurtǎ la 2 ochi a cordiţei şi la 1-2 cm a rǎdǎcinilor bazale. Dacǎ existǎ rǎdǎcini pe nodurile intermediare ale portaltoiului acestea se eliminǎ. Dupǎ fasonare viţele se parafineazǎ şi în acest caz nu se mai face muşuroirea dupǎ plantare.

Prin mocirlire viţele sunt introduse cu rǎdǎcinile şi circa 15 cm din lungimea portaltoiului într-o mocirlǎ fǎcutǎ din pǎmânt argilos 2/3, balegǎ de vacǎ 1/3 şi apǎ, de consistenţa smântânii, care sǎ adere bine la acestea. Viţele mocirlite se planteazǎ imediat, înainte ca mocirla sǎ se usuce pe rǎdǎcini.

Tehnica plantǎrii.
Viţa de vie se planteazǎ în gropi efectuate manual cu cazmaua sau mecanizat cu burghiul, cu puţin timp înainte de plantare. Gropile se fac adânci de 50 cm şi largi de 35-40 cm. În peretele gropii dinspre pichet se poate face o scobiturǎ, iar la bazǎ un muşuroi de pǎmânt mǎrunţit.

La plantare, viţele se aşazǎ vertical lângǎ peretele gropii dinspre pichet, cu rǎdǎcinile rǎsfirate pe muşuroi. Punctul de altoire se potriveşte la 2-3 cm deasupra solului pentru a preveni formarea ulterioarǎ a rǎdǎcinilor din altoi. În continuare se umple groapa 1/3 din adâncime, cu pǎmânt reavǎn, se taseazǎ, se introduce o cantitate de 2-6 kg mraniţǎ şi se udǎ cu 6-10 litri de apǎ. Dupǎ infiltrarea apei se umple groapa cu pǎmânt bine mǎrunţit, reavǎn, fǎrǎ sǎ se mai taseze. În jurul cordiţei se face un muşuroi din pǎmânt reavǎn, bine mǎrunţit, de 5 cm grosime deasupra acesteia.

Pe solurile grele, plantarea se poate face vara, cu viţe altoite, în vârstǎ de 1 an, fortificate în ghivece şi plantate la locul definitiv în anul urmǎtor altoirii, în luna iunie.

Plantarea poate sǎ fie fǎcutǎ cu maşini de plantat atât la plantarea de primǎvarǎ cât şi la cea de varǎ.

Autor: Dr. Ing. Felicia Paşca