În cadrul activităţilor prilejuite de „Săptămâna Vinului Românesc” la Pavilionul României la Expoziţia Mondială 2010 - Shanghai, a avut loc, marți, o întâlnire a producătorilor români cu oameni de afaceri chinezi interesaţi de importuri de vin din România. Partenerii chinezi au degustat şi apreciat vinurile româneşti expuse în standurile expoziţiei, existând premizele iniţierii şi dezvoltării unor colaborări ulterioare.
Elaine Xu, manager pentru achiziţii internaţionale al unei companii din Shanghai şi degustător specialist a precizat: „Am petrecut 6 ore pentru a degusta toate tipurile de vin, dar a meritat. Am întâlnit aici potenţiali furnizori de vinuri, ceea ce îmi este foarte util. Mulţumesc oficialilor români şi prietenilor din România”.
Tot astăzi, pavilionul României a fost vizitat de o delegaţie de jurnalişti din Ungaria. Aceştia au apreciat calitatea vinurilor româneşti, au discutat cu producătorii şi au servit masa la restaurantul Maria.
Expoziţia de vinuri româneşti se desfăşoară în spaţiile Pavilionului României la Expoziţia Mondială 2010, Shanghai, în perioada 28 mai – 3 iunie 2010. Activitatea se înscrie în programul de promovare a exportului organizat de MECMA, Centrul Român de Promovare a Comerţului şi Investiţiilor şi Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri (APEV), în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, în perioada participării României la Expoziţia Mondială 2010, Shanghai.
Timp de o săptămână, vinurile româneşti vor fi prezentate vizitatorilor care vor participa la acţiuni de degustare şi de promovare prin materialele de prezentare a firmelor participante. Expoziţia se adresează atât potenţialilor importatori de pe piaţa chineză, cât şi vizitatorilor pavilionului şi restaurantului cu specific românesc.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Expoziţia de vinuri româneşti se desfăşoară în spaţiile Pavilionului României la Expoziţia Mondială 2010, Shanghai, în perioada 28 mai – 3 iunie 2010. Activitatea se înscrie în programul de promovare a exportului organizat de MECMA, Centrul Român de Promovare a Comerţului şi Investiţiilor şi Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri (APEV), în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, în perioada participării României la Expoziţia Mondială 2010, Shanghai.
Timp de o săptămână, vinurile româneşti vor fi prezentate vizitatorilor care vor participa la acţiuni de degustare şi de promovare prin materialele de prezentare a firmelor participante. Expoziţia se adresează atât potenţialilor importatori de pe piaţa chineză, cât şi vizitatorilor pavilionului şi restaurantului cu specific românesc.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News