Exclusiv
Publicat in: Stiri
Bistriţenii care vor să-şi rezerve locuri de muncă pentru perioada de vară pot aplica pentru una dintre cele 200 de slujbe în agricultură din Danemarca, scoase la concurs prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Anul trecut, Danemarca a oferit românilor 500 de astfel de posturi, dintre care au fost ocupate doar 180, condiţiile de selecţie fiind foarte stricte. Doar doi bistriţeni, din 40 câte au aplicat, au reuşit anul trecut să ajungă la fermele daneze. Salarizarea este atractivă, însă şi cerinţele sunt pe măsură. Pe lângă cunoştinţe medii de limba engleză, angajatorii cer şi motivaţie pentru muncă fizică grea, pe perioade lungi de timp. „Îmi dau seama că pot câştiga acolo într-o săptămână cât nu câştig aici într-o lună. Dar, sigur că nu e uşor, deşi e o opţiune pe care să o iei mai mult în considerare în perioada asta", spune Mihai Valer, un tână de 25 de ani s-a gândit să aplice pentru un astfel de job.

Se pot câştiga 500 de euro într-o săptămână

Aplicanţii trebuie să îşi planifice şi plătească ei înşişi transportul către Danemarca şi înapoi. Plata muncii la recoltatul căpşunilor şi mazării se efectueaza întotdeauna în funcţie de cantitate - 0,8-0,9 euro/kg (o medie de 10 -14 euro pe oră). Lucratorii trebuie să culeagă 17 kg./ora astfel încât să câştige 14 euro/oră - dacă nu îndeplinesc acest nivel, lucratorii pot să-şi piardă locul de muncă după 2 săptămâni. Pentru alte feluri de muncă se plăteşte conform contractelor, în jur de 14 euro/oră brut sau dupa cantitatea recoltată. Dar lucrătorii trebuie să fie capabili să câştige salariul minim pe oră). Se lucrează 30-37 ore/săptămână, uneori câteva ore peste program. Deseori munca începe la ora 5 dimineaţa şi se lucrează până în jurul prânzului, timp de şase zile pe săptămână.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci


Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI   Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren   Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...

Oferta Speciala
valabila 48h


Citeste mai mult in Adevarul

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton