Exclusiv
Publicat in: Stiri
Prezentată ca un real şi incomensurabil succes în primăvara anului 2009 de către parlamentarii PD-L Alexandru Pereş şi deputatul Corneliu Olar, Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM) a fost la un pas de desfiinţare, practic înainte de a prinde viaţă.
De altfel, dacă până în acest an agenţia a avut personalitate juridică, în urma restructurării şi reorganizării agenţiilor subordonate guvernului şi ministerelor, ANZM a rămas în continuare la Alba Iulia, pierzându-şi însă personalitatea juridică şi fiind subordonată direct Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La fel, din cei 12 angajaţi cât prevedea iniţial Legea 181/2007 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, instituţia a mai rămas cu doar 4 posturi ocupate şi alte 2 vacante.

Preşedintele instituţiei (cu sediul deasupra Serviciului de Vamă din Alba Iulia) este domnul Gheorghe Pogan, un erudit cercetător şi un profesionist în adevăratul sens al cuvântului în acest domeniu şi poate unul dintre cei care au luptat cel mai mult pentru ca această instituţie de o importanţă extremă pentru judeţul nostru să îşi găsească locul şi rostul în proiectele ministerului condus încă de Mihail Dumitru. De altfel, experienţa vastă a preşedintelui Gheorghe Pogan rezidă şi din faptul că acesta a fost ani la rând cercetător de top şi decident în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian – Sibiu, lucrând şi în ministerul Agriculturii în acest domeniu.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul balsamic...

Oferta Speciala
valabila 48h


Citeşte mai mul în Informaţia de Alba

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton