Exclusiv
Publicat in: Stiri
Asociațiile agricole din județ au înfinițat o nouă organizație, care să îi susțină în atragerea banilor europeni. În plus, entitatea proaspăt înființată țintește specializarea tuturor agricultorilor și a trimis deja la studii șase tineri care se ocupă cu creșterea animalelor. Nouă asociații agricole cu persoană juridică din județ și-au dat mâna și au format Federația Agricultorilor din Mehedinți (FAM).
Inițiativa țintește creșterea șanselor de a obține fonduri europene, a celor care se ocupă cu agricultura. FAM s-a constituit într-un ONG care să se ocupe, astfel, cu scrierea și promovarea proiectelor europene de finanțare, dar și cu protejarea intereselor agricultorilor.

„Avem un consiliu de conducere format din specialiști și încercăm să ridicăm agricultura Mehednițiului, de pe ultimul loc unde se află în prezent, cel puțin pe la jumătatea clasamentului. Ne dorim ca până la sfârșitul lui 2011 să fim o adevărată instituție lucrătoare și să avem cooptate peste 70% din asociațiile agricole cu caracter juridic. Planul este să afiliem aceste societăți la federația agricultorilor din România, care este reprezentantul agricultorilor la Bruxelles”, ne-a spus Ștefan Târâșescu, președintele federației nou-înființate.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri


Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...

Oferta Speciala
valabila 48h

Potrivit acestuia, 75-80% din totalul terenului cultivabil din Mehedinți sunt suprafețe neexploatate.

Federația a și înregistrat o reușită, chiar din primele zile de existență. În dorința de a transforma radical agricultura județului, reprezentanții FAM au trimis la studii de specialitate șase tineri care se ocupă cu creșterea animalelor.

„Deja am reușit să convingem șase tineri ciobani să susțină examenul de admitere la facultatea de zootehnie, iar acum sunt studenți. Vrem să încurajăm tinerii din agricultură să se specializeze, pentru a obține performanță în domeniu”, ne-a mai spus Ștefan Târâșescu.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

APIA Mehedinti, „calcata” de procurorii DNA, intr-un dosar de fraude cu fonduri europene
APIA Mehedinti, „calcata” de procurorii DNA, intr-un dosar de fraude cu fonduri europene
Procurorii DNA au facut in aceasta dimineata perchezitii, la sediul APIA Mehedinti, precum si la...
Finantare germana pentru un siloz de 8.000 de tone din Mehedinti
Finantare germana pentru un siloz de 8.000 de tone din Mehedinti
Capacitatea silozului va fi de 8.000 de tone, aici urmand a se depozita si pastra atat cerealele...
Mehedinti: Targurile care nu au autorizatie sanitara vor fi inchise
Directorul adjunct al DSVSA Mehedinti, Adriana Ganea, a declarat ca autoritatile vor trece la...
Mehedinti: Interes scazut fata de subventia la motorina
Doar 4 din cei aproape 100 de agricultori cu statut de persoană fizică autorizată din judeţul...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton