Exclusiv
Publicat in: Stiri
2010 nu a fost un an foarte greu pentru agricultorii vasluieni. Ce-i drept, s-au cam luptat cu seceta şi cu inundaţiile, dar au reuşit să aducă în hambare porumb cât nu au mai văzut de foarte mulţi ani. Cu toate acestea, şi în 2010, ca şi în urmă cu 20 de ani, agricultura vasluiană se practică tot cu plugul tras de cai, iar ţăranii iau sapa pe spate şi pleacă la prăşit. Modernizarea, nu a ajuns decât la marii fermieri. Ţăranii lucrează pământul tot la fel ca buniciilor.
Modernizarea, un vis frumos !

După 20 de ani de libertate, ţăranii vasluieni lucrează tot cu sapa! Chiar dacă, în ultimii ani, exploatarea organizată a câştigat teren, realităţile rurale locale sunt departe de cerinţele europene. Potrivit datelor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), în acest an, doar 40 la sută din suprafaţa arabilă a judeţului este lucrată organizat. Mai exact, dintr-un total de 291.316 hectare de teren arabil, numai 114.462 sunt grupate în exploataţii. Restul de 60 la sută din totalul parcelelor arabile sunt lucrate individual, cu consecinţe directe asupra rentabilităţii unui sector economic extrem de important.Dacă marii fermierii au luat suprafeţe importante în arendă şi au reuşit (cu bani europeni sau cu credite) să facă rost şi de utilajele necesare, nu acelaşi lucru se poate spune despre ţăranii care au câteva hectare de teren.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
3 culturi profitabile - Goji Merisoare Aronia


Fa-ti propria afacere cultivand trei arbusti miraculosi care te pot imbogati   Cine nu a aflat de efectele absolut miraculoase pentru sanatate ale merisorului Dar de cele ale fructelor de Goji sau Aronia Si daca nu ai aflat inca iti spunem noi Aceste fructe mici sunt cotate ca super-alimente fiind unele dintre cele mai puternice...

Oferta Speciala
valabila 48h

Cu toate subvenţiile pe care le primesc nu le ajung banii pentru arat şi semănat, iar lucrările de întreţinere a culturilor sunt toate făcute manual. Nici nu se pune problema de modernizare. Cum majoritatea proprietarilor de teren sunt vârstnici, achiziţionarea unui tractor nici nu ar intra în calcule. „Am cinci hectare de teren. Şi mâine l-aş da în arendă că la 75 de ani nu mai are cine îl lucra. Eu abia mă mai mişc, iar coada sapei este tot mai grea. Nu vrea nimeni să ia în arendă pământul. Nu e comasat, e împrăştiat şi nu îl vrea nimeni. Mă mai hârâi eu cum pot, dar nu cred că mai rezist mult. O să crească anii viitori buruieni. Ce pot face? Am doi copii, dar sunt plecaţi la casele lor. Vin doar în vizită de sărbători”, ne-a spus moş Gheorghe Corogeanu din comuna Zăpodeni.

Astfel de poveşti se întâlnesc la tot locul în mediul rural. În toate satele vasluiene, peste 60 la sută sau chiar mai mult din populaţie a trecut de vârsta a III-a. Atinşi de diferite boli şi cu pensii cât să le ajungă să treacă de la o lună la alta, se descurcă greu pământul şi cu animalele, la fel cum au făcut şi părinţii lor: cu sapa. Cei mai norocoşi merg la câmp cu căruţa.

Citeste mai mult in Evenimentul

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Concurs pentru ocuparea functiei de director al DSVSA Vaslui
Concurs pentru ocuparea functiei de director al DSVSA Vaslui
La conducerea institutiei se afla acum medicul veterinar Costel Nita, numit interimar in functia de...
Agricultura Romaniei nu este competitiva. Vezi cine crede asta!
Agricultura Romaniei nu este competitiva. Vezi cine crede asta!
"Mai trebuie sa mentionez un alt criteriu de convergenta reala, structura economiei. Din pacate, nu...
Adrian Porumboiu: Am peste 2000 de vaci care asigura materia prima pentru fabrica de lapte Ilvas din judetul Vaslui
Fermele Agrocomplex Bârlad şi Comcereal Vaslui, controlate de omul de afaceri Adrian Porumboiu,...
Vaslui: Sute de fermieri nu pot primi subvenţiile pentru că au datorii la bugetul local
Aproape 400 de fermieri din judeţul Vaslui au pierdut subvenţia pe cap de bovină, acordată de...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.