Alternative in legumicultura: cultivarea sparanghelului

Sparanghelul este o leguma scumpa, rara si pretentioasa atat la cultivare cat si la gatit.

Este considerat o delicatesa iar retetele pe baza de sparanghel sunt rafinate si necondimentate, pentru a pune in valoare gustul unic al legumei care este asemanator cu al conopidei. Sparanghelul, Asparagus officinalis, este denumit in popor si umbra iepurelui si poate fi intalnit in Romania si in stare salbatica.


Leguma se cultiva din cele mai vechi timpuri, in Egipt sau in Imperiul Roman. Lastarii etiolati (albi, lipsiti de clorofila) ai plantei sunt gustosi si bogati in elemente nutritive, din acestia se prepara supe, soteuri, budinci sau sosuri. In ultima perioada au inceput sa fie folositii si lastarii verzi, intre cele doua tipuri existand diferente de gust.

Lastarii plantei apar pe un rizom si reprezinta de fapt viitoarele tulpini florifere ale plantei. Pentru a fi pastrati in stare etiolata lastarii sunt feriti de razele soarelui prin bilonare, o lucrare agricola care presupune ingroparea plantelor in pamant pana la un anumit nivel.

Cultura sparanghelului devine rentabila de abia din al treilea an de la infiintare, atunci cand primii lastari sunt pregatiti pentru recoltare. Recoltarea este una din cele mai dificile lucrari in cultivarea sparanghelului si se face manual.

Cultivarea sparanghelului
Planta nu are cerinte deosebite fata de clima, rezistand la iernile reci. Se uda moderat si adeseori se cultiva neirigat. Fata de sol in schimb este pretentios, crescand doar in soluri nisipoase, bine drenate, cu un pH usor acid (6,5), bogate in turba si resturi organice.

In primul rand, trebuie avut in vedere ca o cultura de sparanghel poate fi exploatata peste 15 ani. Sunt doua etape de care trebuie tinut cont: obtinerea materialului saditor si cultivarea acestuia.

Obtinerea puietilor se face pe un teren bine ingrasat, sapat adanc inca din toamna. Primavarea terenul se grebleaza si se niveleaza, lucrare cu care se poate incorpora in sol si un ingrasamant pe baza de azot. Insamantarea se face la sfarsitul lunii aprilie, pe randuri situate la 30 cm unul de altul; samanta se ingroapa nu foarte adanc, la 3 cm. Pe acelasi rand, distanta intre plante se lasa de 5 cm. Imediat dupa semanat parcela se tavalugeste usor si se stropeste. Udarea se reia o data la 3 zile, nu foarte insistent.

Singura lucrare de care mai este nevoie pana in toamna este indepartarea buruienilor, care se face manual. In conditii ideala, in luna octombrie deja ar trebui sa avem o parcela bogata, cu plante ale caror tulpini ating 20 cm. Aceste tulpini sunt cosite, arse si lasate chiar pe parcela, dupa care se adauga un strat superficial de pamant (pentru a proteja radacinile de inghet). In al doilea an operatiunile se repeta identic.

In al treilea an se poate trece la a doua etapa, la infiintarea culturii propriu-zise. Terenul trebuie sa fie, ca si in prima etapa, bine desfundat si ingrasat inca din toamna. Primavara inainte de plantare, in luna aprilie de regula, se amenajeaza parcela astfel: la distanta de un metru si jumatate unul de altul se sapa santuri adanci de 30-40 cm, si late de 40 cm. In aceste santuri se planteaza puietii, la o distanta de 40 cm si 6-8 cm adancime. Puietii se musuroiesc imediat dupa plantare si se uda abundent. Treptat, pe masura ce se dezvolta, plantei ii cresc radacini care tind sa iasa deasupra solului; acestea se acopera cu pamant, aceasta fiind de altfel singura lucrare alaturi de indepartarea buruienilor care se face in primul an. Toamna tulpinile se cosesc si se ard, lasandu-se pe parcela. In al doilea an lucrarile se repeta si de abia din al treilea se pot recolta primii lastari.

In acest an, primavara devreme randurile se biloneaza pana la o inaltime de 25-30 cm. Bilonul trebuie sa fie uniform iar pamantul foarte bine maruntit. Recoltarea se va face inainte ca lastarii sa ajunga la suprafata. Recoltarea este pretentioasa si are implicatii in dezvoltarea ulterioara a plantei: daca se recolteaza foarte multi lastari, planta va fi slabita, se va dezvolta mai greu si va fi mai putin rezistenta la conditiile meteo si fata de boli si daunatori.

Recoltarea se face o singura luna pe an, de la jumatatea lui mai pana la jumatatea lunii iunie. De pe un hectar productia medie inregistrata este 2,5 - 6 tone la un hectar. Imediat dupa recoltare, pana la sfarsitul lui iunie biloanele se desfac si plantele sunt lasate sa creasca in voie. Toamna se executa aceeasi lucrare obisnuita, de cosire si ardere a tulpinilor.