Aplicarea gunoiului de grajd în câmp şi eficienţa lui

Transportul gunoiului de grajd la câmp se poate face în orice anotimp, în funcţie de posibilităţile de transport şi de momentul când se urmăreşte încorporarea lui în sol. La câmp, gunoiul transportat cu vehicule ce nu efectuează şi împrăştierea se aşează în grămezi distanţate la 15-20 metri, a căror mărime depinde de doza stabilită pentru un hectar.
Împrăştierea gunoiului se face manual, încorporarea în sol efectuându-se în aceeaşi zi prin arătură, pentru evitarea volatilizării amoniacului. Gunoiul lăsat în grămezi este supus uscării sub acţiunea vântului, în prima zi pierzându-se 15 % din NH3 iar în a doua zi 25 %. Dacă gunoiul se împrăştie pe teren fără a fi imediat încorporat în sol, în câteva zile pierderile ajung la 50 % din totalul NH3, în funcţie de condiţiile atmosferice.

În agricultura intensivă, transportul şi distribuţia gunoiului se fac cu mijloace mecanice, folosindu-se maşinile MIG-4 şi MIG-6 (destinate pentru culturi de câmp), MIG-2 (pentru livezi) şi MIG-V (pentru plantaţii de viţă de vie). În asemenea cazuri se recomandă ca gunoiul să se clădească în platforme mari la capătul tarlalelor, la baza platformei aşezându-se un strat de paie pentru absorbţia mustului din platformă, gunoiul tasându-se.

Din aceste platforme gunoiul se împrăştie cu mijloace mecanizate pe teren şi se încorporează în sol în aceeaşi zi prin arătură. Când se practică un asolament, gunoiul de grajd se aplică pentru cultura cea mai pretenţioasă în privinţa consumului de substanţe nutritive, în primul rând pentru cartof, apoi pentru sfeclă şi porumb (culturi prăşitoare).

Îngrăşămintele organice sunt indispensabile culturilor legumicole mari consumatoare de substanţe nutritive, deoarece produc recolte mari pe unitatea de suprafaţă, unele dintre ele fiind sensibile la concentraţii ridicate de săruri în soluţia solului, mai ales în primele stadii de vegetaţie.

Îngrăşămintele organice măresc capacitatea tampon a solului, puterea de reţinere prin absorbţie a cationilor şi anionilor, evitând pericolul fenomenelor de toxicitate prin folosirea unor doze mari de îngrăşăminte minerale.

Castraveţii sunt foarte sensibili la concentraţii ridicate de săruri în soluţia solului, oferind producţii mari dacă se foloseşte gunoi de grajd asociat cu îngrăşăminte minerale. Tomatele, varza şi sfecla pentru masă sunt mai tolerante la concentraţii ridicate de săruri şi dau producţii mari după aplicarea gunoiului de grajd.

Alte culturi legumicole beneficiază de efectul remanent al gunoiului. La morcov şi păstârnac se foloseşte mraniţă sau asemenea culturi beneficiază de efectul remanent al gunoiului semifermentat în anii 2 şi 3 după aplicarea acestuia.

La culturi de câmp, o anumită importanţă prezintă condiţiile climatice în legătură cu calitatea gunoiului utilizat. În regiuni de stepă şi silvostepă este mai indicat gunoi bine fermentat, iar în zonele umede, cu soluri podzolite sau cu podzoluri se recomandă gunoi semifermentat sau chiar slab fermentat.

Pe solurile argiloase, care se zvântă greu primăvara, întârziind efectuarea semănăturilor, se recomandă aplicarea din toamnă a gunoiului de grajd pentru a putea contribui la îmbunătăţirea însuşirilor fizice ale solului. Pe cele nisipoase, gunoiul se poate aplica primăvara spre a se evita spălarea substanţelor minerale în timpul iernii.

Adâncimea de încorporare a gunoiului de grajd depinde de textura solului, de condiţiile climatice, de gradul de descompunere a gunoiului. În solurile cu textură nisipoasă încorporarea se face ceva mai adânc, într-un strat cu umiditate favorabilă activităţi microorganismelor, în cele argiloase îngroparea fiind mai la suprafaţă. Pe podzoluri, gunoiul se introduce în sol prin arătură la 12-15 cm adâncime, iar pe cernoziomuri la 18-25 cm. Gunoiul bine fermentat se poate încorpora la 8-12 cm, folosind cultivatorul sau discuitorul.

Dozele de gunoi variază în funcţie de cultura la care se aplică, de fertilitatea solului, de climă. În zone umede, cu soluri podzolice, se folosesc doze mai mari decât în cele uscate şi cu soluri de tip cernoziom.

La aceleaşi doze de gunoi, cele mai mari sporuri de producţie se obţin în zona podzolurilor, deoarece acestea sunt soluri sărace în materie organică şi substanţe nutritive. În general, eficacitatea dozelor de gunoi scade din zona podzolurilor către cea a cernoziomurilor.

Mărimea dozelor depinde de particularităţile culturii la care se aplică, de calitatea gunoiului, de cantităţile disponibile, de însuşirile solului. Dozele pot fi cuprinse între 15-50 tone/hectar după cum urmează:

• la cartof, sfecla de zahăr şi furajeră, cânepă se folosesc 30-40 tone/hectar pe solurile podzolice şi 25-30 tone/hectar pe solurile cernoziomice;
• la castraveţi, porumb, cânepă se pot administra dozele maxime de 50 tone/hectar în zonele mai umede unde se pot obţine producţii record. În zonele cu cernoziomuri se va administra până la 35 de tone/hectar;
• cu cât solul este mai sărac în elemente nutritive şi humus în forme uşor accesibile plantelor, cu atât dozele de gunoi se vor mări;
• cerealele păioase beneficiază de efectul remanent al gunoiului în al doilea an după aplicare.

Pentru că gunoiul de grajd dintr-o fermă nu acoperă necesităţile de administrare pe întreaga suprafaţă, de obicei se fertilizează numai culturile cu pretenţii mai mari.

Aplicarea gunoiului de grajd măreşte efectul îngrăşămintelor minerale. De efectul remanent se ţine seama la stabilirea dozelor de îngrăşăminte chimice pentru culturile din anii următori. Se consideră că în al doilea an de la aplicare fiecare tonă de gunoi oferă plantelor 0,7 kg N, 0,6 kg P, 1,6 kg K, în al treilea an cantităţile se înjumătăţesc.

În sere şi solarii, gunoiul de grajd constituie o sursă importantă de CO2 care măreşte concentraţia aerului atmosferic şi intensifică asimilaţia clorofiliană. La introducerea în sol a 40 t/ha gg, rezultă zilnic, în perioada descompunerii active, 100-200 kg CO2 în plus comparativ cu solul nefertilizat. Această sursă de dioxid de carbon capătă semnificaţia deosebită dacă menţionăm că pentru a obţine o producţie de 50 t/ha cartof, plantele asimilează zilnic aproximativ 300 kg CO2.

Autor: ing. Vasile Toma