Pescarii au solicitat, luni, intervenţia autorităţilor de mediu, după ce pe lacul de la Tauţ au fost descoperiţi peşti morţi, cauza probabilă care a dus la moartea acestora fiind cel mai probabil lipsa oxigenului din apă, dar nu este exclusă nici poluarea.
În cursul zilei de luni, pescarii care se aflau la lacul de acumulare de la Tauţ au observat că pe suprafaţa apei plutesc peşti morţi, astfel că au alertat autorităţile de mediu din judeţul Arad. O echipă de specialişti de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Arad s-a deplasat la Tauţ, unde a prelevat probe din apa lacului, pentru a stabili cauzele care au dus la decesul peştilor.
Directorul APM Arad, Dana Dănoiu, a spus că în ultimii ani, pe lacul de la Tauţ a fost consemnată o mortalitate piscicolă mare, cauzată de temperaturile ridicate, aceeaşi situaţie fiind înregistrată, probabil, şi acum. „Se poate ca din cauza temepraturilor ridicate din ultimele zile, apa lacului s-a încălzit foarte mult. Acest lucru a provocat o dezvoltare rapidă a vegetaţie acvatice. Dezvoltarea excesivă a vegetaţiei acvatice a dus la reducerea oxigenului din apă“, a declarat Dana Dănoiu.
Specialiştii APM Arad nu exclud ca decesul peştilor din lacul de la Tauţ, care are o suprafaţă de 150 hectare, să fie cauzat de unii factori poluatori.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Specialiştii APM Arad nu exclud ca decesul peştilor din lacul de la Tauţ, care are o suprafaţă de 150 hectare, să fie cauzat de unii factori poluatori.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News