Exclusiv
Publicat in: Stiri
Asociaţia Inter Concordia organizează, astăzi, la Hotelul Imperium din Suceava, evenimentul de promovare a parteneriatelor în regiunea de dezvoltare Nord-Est, în cadrul proiectului Dezvoltare economică durabilă prin creşterea calităţii resurselor umane din mediul rural, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.
Intâlnirea de azi face parte din seria evenimentelor de promovare a parteneriatelor locale și regionale ca instrumente de dezvoltare a resurselor umane şi a antreprenoriatului în mediul rural şi reunește reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din județele Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Neamț și Vaslui, ai Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ai asociaţiilor patronale, reprezentanți ai Camerelor de Comerț și Industrie, primari ai satelor și comunelor din regiunea Nord-Est precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi jurnalişti.

În cadrul acestei întâlniri, echipa de management a proiectului va oferi informaţii detaliate cu privire la activităţile proiectului și la implicarea şi avantajele parteneriatelor la nivel regional. Evenimentul facilitează, de asemenea, discuțiile interactive între participanţi cu privire la dezvoltarea afacerilor în mediul rural în regiunea Nord-Est.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri


Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...

Oferta Speciala
valabila 48h

Evenimentul se va încheia cu un protocol de semnare a acordului de parteneriat regional din cadrul proiectului Dezvoltare economică durabilă prin creşterea calităţii resurselor umane din mediul rural de către reprezentanţii instituţiilor şi ai organizaţiilor care şi-au exprimat acceptul de a deveni parteneri.

Proiectul este implementat de Asociația Interconcordia în parteneriat cu Asociația Pakiv România, Asociația Europa pentru Dezvoltare Umană, compania SC Competitive in Business&Consulting S.R.L și Asociația Gestion, Orientacion Y Formacion S.L., se desfăşoară pe o perioadă de doi ani şi jumătate în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est şi Centru şi este destinat persoanelor din mediul rural - antreprenori, şomeri, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă precum şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Bugetul proiectului este de aproximativ 4 milioane de euro, iar banii vor fi folosiţi pentru activităţi de formare profesională, consiliere şi asistenţă pentru persoane din mediul rural care demarează afaceri sau activităţi independente în domenii non agricole. Astfel, 700 de persoane din mediul rural - 250 de manageri, 200 de şomeri, 150 de persoane aflate în căutarea unui loc muncă şi 100 de persoane ocupate în agricultura de subzistenţă - vor beneficia de un program de consiliere, orientare şi îndrumare. De asemenea, 120 de persoane vor fi sprijinite în infiinţarea şi dezvoltarea propriei afaceri.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton