Preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Viorel Matei, a declarat la începutul săptămânii trecute că alimentele se vor scumpi cu 10-25% în următoarele luni. Matei a detaliat că primele se vor scumpi pâinea, carnea şi laptele, iar motivaţia creşterii de preţ e legată de costuri, în principal cele cu materia primă. El a adăugat că ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, când a admis că mărfurile agroalimentare se vor scumpi, a acţionat ca „un ministru”, iar când a spus apoi că preţul nu va creşte, a reacţionat ca „un om politic“.
Evoluţia ratei inflaţiei pare să releve primele semne ale scumpirilor anunţate de FNPAR. Preţurile de consum au crescut în septembrie cu 0,56% faţă de 0,23% în august, în condiţiile scumpirii pâinii (1,1%), cartofilor (7,42%), uleiului (4,66%), ouălor (5,89%), dar şi a combustibililor (1,39%) sau a apei şi gunoiului (1,89%).
Se scumpesc, dar se şi vånd?
Totuşi, în ciuda scumpirilor relevate de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi a celor anunţate de FNPAR, nimic nu convinge că, după ce statisticienii au cules datele, alimentele s-au şi cumpărat efectiv. Mai ales că indicele folosit pentru stabilirea inflaţiei (Laspeyres) utilizează ponderile bunurilor şi serviciilor ce intrau în consumul românilor în urmă cu doi ani. Iar ponderea produselor în coşul de consum nu ţine cont de faptul că majorarea TVA tocmai a modificat comportamentul de consum. Adică degeaba se scumpesc mărfurile - în cel mai înalt ritm din UE - dacă ele rămân în rafturile magazinelor...
Nu ne permitem însă să pornim de la prezumţia că mărfurile nu se vând, ceea ce face ca datele INS şi declaraţiile FNPAR să aibă impact eminamente psihologic, ci vrem să atragem atenţia că, înainte de costuri, trebuie ţinut cont dacă există sau nu bani pe piaţă. Pentru că dacă nu se înregistrează un exces semnificativ de bani (cerere), care să le permită comercianţilor şi producătorilor să-l absoarbă ulterior, companiile nu-i vor putea plasa consumatorului final costurile suplimentare.
Citeste mai mult in Saptamana Financiara

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna Ce...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Totuşi, în ciuda scumpirilor relevate de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi a celor anunţate de FNPAR, nimic nu convinge că, după ce statisticienii au cules datele, alimentele s-au şi cumpărat efectiv. Mai ales că indicele folosit pentru stabilirea inflaţiei (Laspeyres) utilizează ponderile bunurilor şi serviciilor ce intrau în consumul românilor în urmă cu doi ani. Iar ponderea produselor în coşul de consum nu ţine cont de faptul că majorarea TVA tocmai a modificat comportamentul de consum. Adică degeaba se scumpesc mărfurile - în cel mai înalt ritm din UE - dacă ele rămân în rafturile magazinelor...
Nu ne permitem însă să pornim de la prezumţia că mărfurile nu se vând, ceea ce face ca datele INS şi declaraţiile FNPAR să aibă impact eminamente psihologic, ci vrem să atragem atenţia că, înainte de costuri, trebuie ţinut cont dacă există sau nu bani pe piaţă. Pentru că dacă nu se înregistrează un exces semnificativ de bani (cerere), care să le permită comercianţilor şi producătorilor să-l absoarbă ulterior, companiile nu-i vor putea plasa consumatorului final costurile suplimentare.
Citeste mai mult in Saptamana Financiara
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News