Conducerea companiei Avicola Bucureşti (AVBW) propune acţionarilor majorarea capitalului social cu 15,6 milioane lei, până la 24,95 milioane lei, pentru conversia în acţiuni a unor obligaţiuni emise în 2005 şi deţinute de SIF Muntenia (SIF4), transmite NewsIn.
Astfel, pentru majorarea capitalului social ar putea fi emise 6,24 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 2,50 lei, după ce SIF Muntenia a anunţat că vrea să-şi exercite opţiunea de a converti în acţiuni cele 3,12 milioane obligaţiuni emise de firmă, pe care le deţine.
Propunerea va fi discutată de către acţionari în adunarea acţionarilor din 25 august.
Avicola Bucureşti înglobează mai multe ferme de creştere a păsărilor, printre care complexele Mihăileşti şi Codlea.
În prezent, compania are un capital social de 9,35 milioane lei, divizat în 3,74 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei.
Acţionarul majoritar al Avicola Bucureşti este SIF Muntenia, cu o participaţie de 98,29%.
Ultima cotaţie a acţiunilor a fost de 2,50 lei, stabilită în şedinţa din 21 mai, ceea ce ridică valoarea de piaţă a companiei la 9,35 milioane lei (2,2 milioane euro). Titlurile Avicola Bucureşti se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, secţiunea XMBS, sub simbolul AVBW.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Avicola Bucureşti înglobează mai multe ferme de creştere a păsărilor, printre care complexele Mihăileşti şi Codlea.
În prezent, compania are un capital social de 9,35 milioane lei, divizat în 3,74 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei.
Acţionarul majoritar al Avicola Bucureşti este SIF Muntenia, cu o participaţie de 98,29%.
Ultima cotaţie a acţiunilor a fost de 2,50 lei, stabilită în şedinţa din 21 mai, ceea ce ridică valoarea de piaţă a companiei la 9,35 milioane lei (2,2 milioane euro). Titlurile Avicola Bucureşti se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, secţiunea XMBS, sub simbolul AVBW.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News