Exclusiv
Publicat in: Stiri
Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) vrea să privatizeze toate bazinele piscicole amenajate, iar pe cele naturale să le concesioneze din nou, potrivit unui proiect de lege de modificare a Legii pescuitului aflat, în prezent, în dezbatere la Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor.

Privatizarea bazinelor artificiale s-ar face prin negociere directă cu actualii beneficiari. „Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură privatizează societăţile comerciale cu profil piscicol şi amenajările piscicole pe care le are în portofoliu, în conformitate cu prevederile legale cu privire la privatizare, inclusiv prin negociere directă cu titularii contractelor de închiriere, asociere, concesionare, arendare; vânzarea amenajărilor piscicole se poate efectua în condiţiile prezentei legi prin contracte de vânzare-cumpărare şi contracte de leasing“, se precizează în proiectul de modificare a Legii pescuitului.
În plus, autorităţile vor să privatizeze şi terenurile aferente bălţilor amenajate. „Se vor privatiza mijloacele fixe, digurile şi balta amenajată. În ceea ce priveşte terenul de sub apă, acesta va fi concesionat“, detaliază directorul ANPA, Valentin Buksz.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h

În ceea ce priveşte bazinele naturale, ANPA vrea să le reconcesioneze, situaţie care seamănă cu cea de până în anul 2005, când toate contractele de concesiune au fost reziliate de guvernul Tăriceanu. Fostele concesiuni au fost făcute pe vremea când actualul ministru al Agriculturii, Ilie Sârbu, ocupa acelaşi post, în perioada 2002-2003. Atunci, asociaţiile de pescari au cerut anularea contractelor pentru că bălţile fuseseră înconjurate cu garduri de către beneficiarii privaţi şi nimeni nu mai putea pescui în zonă.

În 2005, rezilierea contractelor de concesiune s-a făcut şi la dorinţa UE, aceea ca resursele naturale să fie administrate de asociaţii de pescari, cărora li s-au emis autorizaţii de pescuit pe anumite tronsoane, în baza cărora pescuiesc şi acum. ANPA vrea să construiască puncte fixe de desfacere a peştelui şi să înfiinţeze o bursă a peştelui, dar şi porturi pescăreşti.

ONG-urile din domeniu spun că nu sunt de acord cu aceste propuneri, pe motiv că „reintroducerea concesiunilor este o acţiune extrem de controversată, din cauza efectelor negative ce pot afecta atât dezvoltarea durabilă a comunităţilor de pescari, cât şi biodiversitatea habitatelor piscicole“, se precizează în scrisoarea deschisă pe care ONG-urile au trimis-o Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor.

Citeste mai mult in Cotidianul

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură încearcă să obţină fonduri pentru realizarea Bursei peştelui, la Tulcea
Demersurile pentru realizarea Bursei de peşte la Tulcea continuă, Agenţia Naţională pentru...
Ilie Sârbu (PSD): Băsescu este total dezinformat - subvenţia de 100 de euro nu se acordă celor care nu lucreză terenurile
Fostul ministru al Agriculturii, senatorul social-democrat Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, pentru...
PDL îl consideră pe Ilie Sârbu responsabil pentru problemele agriculturii din ultimii zece ani
Reprezentanţi ai PDL din Camera Deputaţilor au afirmat că o mare parte din vina pentru situaţia...
Ilie Sarbu: Steriu este un oportunist care si-a ratat definitiv cariera politica
Fostul ministru al agriculturii, Ilie Sarbu, actual vicepresedinte al Partidului Social Democrat...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton