Biotehnologia încaieră doi miniştri

Laszlo Borbely propune un moratoriu de 5 ani până la aprobarea culturilor modificate genetic, iar Valeriu Tabără susţine luarea deciziilor pe baze ştiinţifice.
Disputa dintre Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii, pe marginea cultivării de plante transgenice în România, nu are nicio legătură cu eficienţa econo­mică a acestora sau cu siguranţa alimentară a popu­laţiei, în condiţiile în care ţara noastră importă anual soia şi porumb modificate genetic în valoare de peste 200 de milioane de euro.
Decizia Uniunii Eu­ro­pene de a lăsa la latitudinea ţărilor membre utilizarea biotehnologiei în culturile agri­cole a creat o breşă în rân­dul celor 27 de state, şapte din­tre acestea declarându-se împotriva plantelor modificate genetic. România, care până în 2007 a cultivat soia modificată genetic, fiind unul dintre cei mai mari produ­cători europeni, a renunţat la această cultură, dar a aprobat cultivarea experimentală a porumbului modificat MON 810. La nivelul autorităţilor problema este însă departe de a fi tranşată, cu toate că o mare parte a fermierilor ro­mâni solicită aprobarea acestor culturi, în primul rând datorită randamentelor ridicate şi a costurilor de produc­ţie reduse.
Pe acest fond de lipsă de decizie, ministrul mediului, Laszlo Borbely, s-a trezit prins între două mari probleme e­conomice şi cu posibil im­pact asupra mediului, pentru care în ultimii patru ani niciunul dintre predecesorii lui nu şi-a asumat direct răspunderea: exploatarea aurului de la Ro­şia Montană şi introdu­ce­rea biotehnologiei pe scară largă în agricultură. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât UE nu se opune niciunuia dintre proiecte, lăsând guvernul de la Bucureşti să ia de­ci­z­ia şi într-un caz, şi în altul. Ca o pa­ranteză, care are totuşi o oarecare relevanţă, putem însă aminti că Ungaria se opu­ne cu vehemenţă proiectului de la Roşia Montană şi, în acelaşi timp, este un con­tes­tatar ve­he­ment al cultu­ri­lor modificate genetic.

Nu producem, dar importăm
România a cultivat soia mo­dificată genetic până în anul aderării la UE (2007). În momentul de faţă, acest tip de cultură este interzis, în schimb a fost aprobată (inclusiv de către Uniunea Europea­nă) cultivarea porumbului mo­dificat genetic MON 810, în scop comercial. Prin comparaţie cu soia modificată genetic, care a ajuns la un moment dat să ocupe peste 100.000 de hectare din supra­faţa arabilă a ţării, porumbul modificat genetic este încă într-o fază de pionierat, supra­faţa ocupată fiind acum de circa 500 de hectare. În schimb, importurile au luat locul producţiei autohtone, fapt remarcat de altfel şi de ministrul Laszlo Borbely: „Se importă destul de mult din America de Sud, într-adevăr, asemenea porumb, dar şi alte plante modificate genetic. Deci pe undeva trebuie făcut un compromis între ceea ce înseamnă apărarea mediului şi interzicerea oricăror ase­me­nea organisme, care sunt nocive. Să vedem cum putem lua decizii în condiţiile în ca­re e piaţă liberă. Noi interzi­cem aceste organisme şi, pe de altă parte, din America de Sud, din alte ţări importăm tot organisme modificate ge­netic”. Se vede treaba că mi­nistrul nu stăpâneşte problema, din cel puţin două punc­te de vedere. Dacă piaţa este liberă, iar fermierii au dreptul să aleagă tipul de cultură în funcţie de randamente, costuri etc., atunci de ce li se interzice s-o facă? Pe de altă parte, niciun studiu ştiinţific nu a demonstrat până în mo­mentul de faţă că acest tip de plante ar fi „nocive”, motiv pentru care inclusiv organismele de specialitate ale UE dau undă verde cultivării lor. Dacă Ungaria a decis că nu vrea aplicarea biotehnologiei, nu înseamnă că şi România trebuie să facă acelaşi lucru.
Pe fermieri nu-i întreabă nimeni
Paradoxul disputei pe mar­ginea plantelor modificate genetic devine şi mai evident dacă luăm în considerare im­porturile României de asemenea produse. Dacă fermieri­lor români li s-a interzis cultivarea soiei modificate genetic şi acum se încearcă interzi­ce­rea porumbului MON 810, în schimb comercianţilor li s-a permis importul pe scară lar­gă al acestor seminţe, cu toa­te că ele sunt modificate ge­netic. Concret, numai în pri­mele şase luni ale acestui an, Ro­mâ­nia a importat 215.000 tone de şroturi de soia modificate genetic, provenite din Brazilia, Argentina şi SUA. Va­loarea acestor importuri s-a ridicat la 87 de milioane de dolari. În acelaşi timp am mai importat, tot în primele şase luni, 20.762 tone de boabe de soia (tot modificate genetic), în valoare de 11 milioane de dolari. La nivelul UE, importul de şroturi de soia a fost de 21 de milioane de tone, în va­loare de 8 miliarde de dolari, iar importul de boabe de soia a fost de 6,8 milioane de tone, în valoare de 2,8 miliarde de euro. Ţările exportatoare sunt Brazilia, SUA, Argentina, Pa­ra­guay sau Canada.

Citeste mai mult in Saptamana Financiara