Exclusiv
Publicat in: Stiri
Sectorul agriculturii va beneficia de 3,3 miliarde de euro în anul 2011, potrivit proiectului de buget, astfel încât România să devină un exportator masiv de produse agroalimentare, a declarat, marţi, prim-ministrul Emil Boc.
'Până în momentul de faţă în agricultură am investit, în sensul larg al cuvântului, în anul 2010, 2,6 miliarde de euro, reprezentând bani pentru subvenţii, plata pe suprafaţă, plăţi pentru investiţii, bani atât de la Uniunea Europeană, cât şi din bugetul naţional. Pentru 2011, în bugetul pe care îl avem în proiect avem 3,3 miliarde de euro pentru agricultură, o sumă extrem de importantă, care va contribui la modernizarea agriculturii româneşti şi la realizarea obiectivului pe termen mediu şi lung pe care îl avem, şi anume de a face din agricultură o sursă importantă de creştere economică şi de a transforma România dintr-o ţară importatoare de produse agroalimentare într-una care să exporte produse alimentare. Avem o piaţă de 22 de milioane de oameni şi, din nefericire, încă se importă foarte mult în această ţară produse agroalimentare', a spus Boc.

Primul-ministru a participat, marţi, la Ministerul Agriculturii, la o discuţie cu ministrul Valeriu Tabără, cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, cu prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu, şi cu reprezentanţi ai unor bănci comerciale.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze


Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...

Oferta Speciala
valabila 48h


Întrevederea a urmărit găsirea de soluţii pentru deblocarea creditării pentru producătorii agricoli.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton