ITC vă aşteaptă la o expoziţie inedită de produse 100% naturale. Pentru că în fiecare an de Crăciun zeci de braşoveni ajung la spital cu probleme digestive din cauza mâncărurilor grase şi grele pentru ficat, organizatorii târgului oferă o alternativă de hrană sănătoasă.
După cum se ştie, pâinea, de orice fel ar fi ea, albă, neagră, de secară sau cu seminţe, conţine gluten care nu este bun pentru stomac.Va propunem ca alternativă pâinea din tărâţe şi zer care elimină toate toxinele din organism şi care ne vindecă de multe boli. Cel puţin asta susţin comercianţii, care sunt de altfel şi producătorii ei. „Acest produs, Azima, este făcut doar din tărâţă de grâu şi zer şi vindecă diabetul, constipaţia şi micşorează tumorile. Consumată în mod regulată poate chiar vindeca de tot cancerul. Este ideală şi de sărbători, când trecem de la post la mâncăruri mai grele, pentru că nu ne mai balonăm", spune Ionuţ Avram, unul dintre comercianţi, care de altfel o recomandă şi la curele de slăbire. Un pachet de astfel de pâine bio costă 15 lei şi ajunge pentru o săptămână. „În Braşov produsele bio sunt abia la început. Este o diferenţă foarte mare între produsele bio şi cele ecologice, mai ales din punct de vedere calitativ. Şi preţul e uşor mai mare pentru că la noi în ţară nu se prea produc şi le aducem în special din Germania", spune Marius Moldovan, reprezentant al firmei Bio Shop.
Citeste mai mult in Adevarul

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna Ce...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Adevarul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News