În judeţul Hunedoara au fost depistaţi nu mai puţin de 103 fermieri care aveau în proprietate cai afectaţi de anemie infecţioasă ecvină, supranumită şi SIDA cailor, transmite AMOS News.
Pentru a se limita focarul de infecţie, toţi caii bolnavi au fost sacrificaţi. Statul a promis despăgubiri proprietarilor însă plăţile au fost sistate brusc. Şi asta pentru că firmele intermediare şi-au făcut apariţia şi au preluat caii bolnavi de la proprietari, i-au abatorizat şi, mai apoi, valorificat în străinătate.
Plata despăgubirilor a fost reluată, astfel că proprietarii cailor bolnavi de "SIDA" vor primi sume cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei.
Cei peste 100 de proprietari de cai din judeţ care nu au fost despăgubiţi de stat după ce medicii veterinari au descoperit că animalele lor erau bolnave de “SIDA cailor” vor avea dreptul, potrivit unei legi intrate recent în vigoare, să fie despăgubiţi conform sumelor cu care animalele au fost evaluate.
Anemia infecţioasă ecvină este o boală virotică, ce se transmite de la o cabalină la alta chiar şi prin înţepătura unui ţânţar, dar nu şi la om. Boala nu poate fi tratată, iar singura soluţie de a stopa extinderea maladiei este sacrificarea animalelor infestate.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Cei peste 100 de proprietari de cai din judeţ care nu au fost despăgubiţi de stat după ce medicii veterinari au descoperit că animalele lor erau bolnave de “SIDA cailor” vor avea dreptul, potrivit unei legi intrate recent în vigoare, să fie despăgubiţi conform sumelor cu care animalele au fost evaluate.
Anemia infecţioasă ecvină este o boală virotică, ce se transmite de la o cabalină la alta chiar şi prin înţepătura unui ţânţar, dar nu şi la om. Boala nu poate fi tratată, iar singura soluţie de a stopa extinderea maladiei este sacrificarea animalelor infestate.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News