Producatorul de mezeluri Caroli Foods a investit 189.000 euro in programul “Management performant pentru dezvoltare continua”, proiect finantat in proportie de 78% din fonduri Phare si 22% de catre companie si care a avut ca obiectiv dezvoltarea adaptabilitatii fortei de munca si a formarii profesionale.
Programul, desfasurat in perioada ianuarie – noiembrie 2009 s-a adresat unui numar de 123 de angajati din middle management si specialisti, care au participat la programele de instruire.
“Aprecierile oferite in organizatie de catre cursanti au fost favorabile. Pentru angajati, investitia in resurse umane intr-un moment de criza economica, in conditiile in care multe companii au redus bugetul de training, a reprezentat un semnal pozitiv de maturizare a organizatiei, precum si o certitudine a stabilitatii companiei si a preocuparilor legate de dezvoltarea angajatilor”, afirma Carmen Iancu, manager proiect si manager resurse umane al Caroli.
In cadrul programului s-au desfasurat cursuri de management general, managementul comunicarii organizationale, managementul vanzarilor si a gestionarii obiectivelor companiei, curs de strategii, tehnici si tactici de negociere.
“In acest moment am inceput sa dezvoltam proiecte destinate departamentelor de productie, logistica si asigurarea calitatii ca si departamente cheie in cadrul companiei. Ne intereseaza sa accesam o serie de cursuri de calificare pentru personalul din productie. O parte din angajati deja au facut aceste cursuri, iar restul urmeaza sa fie calificati ulterior”, spune Iancu.
In ceea ce priveste fluctuatia de personal din cadrul companiei in 2009, aceasta a fost cu 50% mai scazuta comparativ cu anii trecuti.
Caroli Foods este al doilea jucator de pe piata locala de mezeluri. Grupul produce cinci marci de mezeluri: Gourmet, Caroli, Maestro, Sissi (franciza) si Primo Familia.
Pe parcursul celor 12 ani de activitate, Caroli Foods a investit peste 35 de milioane de euro in procesarea si distribuirea mezelurilor (tehnologie, echipamente de igiena, resurse umane). Grupul are doua unitati de productie la Pitesti in care lucreaza 1.300 de angajati, dintre care majoritatea au intre 18 si 35 de ani.
Grupul Caroli Foods este in principal format din companiile Caroli Prod 2000, T.C. Affaires, INDCARF S.A si Maestro Industries.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
In cadrul programului s-au desfasurat cursuri de management general, managementul comunicarii organizationale, managementul vanzarilor si a gestionarii obiectivelor companiei, curs de strategii, tehnici si tactici de negociere.
“In acest moment am inceput sa dezvoltam proiecte destinate departamentelor de productie, logistica si asigurarea calitatii ca si departamente cheie in cadrul companiei. Ne intereseaza sa accesam o serie de cursuri de calificare pentru personalul din productie. O parte din angajati deja au facut aceste cursuri, iar restul urmeaza sa fie calificati ulterior”, spune Iancu.
In ceea ce priveste fluctuatia de personal din cadrul companiei in 2009, aceasta a fost cu 50% mai scazuta comparativ cu anii trecuti.
Caroli Foods este al doilea jucator de pe piata locala de mezeluri. Grupul produce cinci marci de mezeluri: Gourmet, Caroli, Maestro, Sissi (franciza) si Primo Familia.
Pe parcursul celor 12 ani de activitate, Caroli Foods a investit peste 35 de milioane de euro in procesarea si distribuirea mezelurilor (tehnologie, echipamente de igiena, resurse umane). Grupul are doua unitati de productie la Pitesti in care lucreaza 1.300 de angajati, dintre care majoritatea au intre 18 si 35 de ani.
Grupul Caroli Foods este in principal format din companiile Caroli Prod 2000, T.C. Affaires, INDCARF S.A si Maestro Industries.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News