Exclusiv
Publicat in: Stiri
410.000 de puieţi de stejar şi frasin, ai unei plantaţii înfiinţate anul acesta, s-au uscat! Timp de trei săptămâni, 150 de oameni au muncit pe brânci, degeaba! Firma care a realizat împădurirea pe banii săi, a abandonat proiectul după ce a constatat că Administraţia Fondului de Mediu nu mai are de gând să deconteze cheltuielile. Proiectul a avut girul Institulului de Biologie din cadrul Academiei Române, dar ulterior Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice a blocat totul, susţinând că trebuiau plantate alte tipuri de puieţi.
Autorităţile din Gherăseni au aflat anul trecut, în august, de programul Ministerului Mediu prin care puteau fi accesate fonduri pentru împădurirea terenurilor degradate. Au angajat un proiectant care a făcut şi studiul de fezabilitate, aprobat imediat de minister, după care, în aprilie 2010, au început lucrările.

Peste 150 de oameni au plantat în trei săptămâni puieţi de frasin şi stejar, după reţete impuse de Institutul de Biologie din cadrul Academiei Române. După trei luni, plantaţia de puieţi s-a transformat într-o pădure de buruieni şi ciulini.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze


Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...

Oferta Speciala
valabila 48h

„Lucrările au început în primăvară, când s-au plantat 410 mii de puieţi. Sunt bani pierduţi iar în afară de gardul împrejmuitor nu cred că se mai poate recupera ceva", spune Marian Ţintă, viceprimarul comunei Gherăseni

Problemele au început în momentul în care firma care a plantat puieţii a aflat că Administraţia Fondului de Mediu nu mai are de gând să deconteze facturile pentru lucrări. Consiliul Judeţean Buzău, instituţia responsabilă de implementarea proiectului, este prins la mijloc între executantul care îşi cere banii, 1.400.000 de lei, şi finanţatorul, adică Fondul de Mediu, care refuză să mai deconteze.

„Deşi firma executantă şi-a făcut treaba, niciuna dintre cererile de deblocare a banilor, şi au fost două până acum, nu a fost onorată de Fondul de Mediu. Astfel, pentru că nu şi-a primit banii, a abandonat întreţinerea puieţilor", spune Dumitra Drăghici, secretar al Consiliului Judeţean Buzău.

Citeşte mai mult în Adevărul

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

APIA: Cererile de sprijin pentru impaduriri se depun pana la sfarsitul lunii
APIA: Cererile de sprijin pentru impaduriri se depun pana la sfarsitul lunii
Intr-un comunicat remis la jumatatea acestei saptamani, APIA reaminteste fermierilor ca 31 martie...
Împăduriri: Participă la ultimele zile de plantare de copaci din această toamnă!
ViitorPlus te invită să participi la ultima sesiune de plantare de copaci pentru proiectul...
Teleorman: Terenuri degradate, salvate prin impaduriri
Aproximativ 190 de hectare de terenuri degradate din judetul Teleorman vor fi impadurite in aceasta...
Incepand de astazi intra in vigoare subventia pentru impaduriri. Detinatorii de terenuri pot primi 1.300-1.500 euro / hectar
Programul de stimulare a impaduririlor a fost anunţat astăzi, la Tîrgu-Mureş de ministrul...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.