Cei mai importanţi jucători din sectorul de comerţ cu amănuntul din România se vor reuni, timp de două zile, în 6 şi 7 octombrie, la hotel Marriot din Bucureşti, la România Retail Summit, pentru a analiza cele mai noi tendinţe şi strategiile actuale în acest domeniu.
Alături de principalii manageri de top din branşa de retail şi FMCG din România, precum Selgros Cash&Carry, BauMax, Altex, Diverta, Tuborg, Domo Retail, REWE Group, METRO Cash&Carry, Auchan, OBI România, reuniunea se va bucura de prezenţa a numeroşi practicieni şi experţi din Europa Centrală şi de Est, precum şi a preşedintelui EuroCommerce, Reinhardt Freiherr von Leoprechting.
Pe parcursul celor două zile de discuţii, peste 30 de specialişti, inclusiv preşedinţi şi membri ai consiliilor de administraţie ai celor mai importante companii comerciale, vor aborda teme precum globalizarea şi viitorul economiei europene, forma pieţei de retail româneşti, perspectivele acesteia, posibilităţile şi ameninţările existente, perspectivele pieţei europene de retail, principalele provocări cu care se confruntă lanţurile de retail româneşti, ce şanse şi ce provocări aduce criza economică în cazul colaborării producătorilor cu sectorul de retail.
'Acest summit este şi cea mai importantă sursă de cunoştinţe cu privire la direcţia dezvoltării sectorului FMCG, precum şi a comerţului de retail din România', afirmă Lukasz Hincz, project manager la Blue Business Media, organizatorul evenimentului.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
'Acest summit este şi cea mai importantă sursă de cunoştinţe cu privire la direcţia dezvoltării sectorului FMCG, precum şi a comerţului de retail din România', afirmă Lukasz Hincz, project manager la Blue Business Media, organizatorul evenimentului.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News