Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş, şi-a exprimat speranţa că, prin adoptarea noii legi a cercetării agricole, acest domeniu să poată primi finanţare şi sprijin corespunzător pentru a se alinia la standardele europene, scrie Curierul National.
"Vom căuta resurse ca să ajutăm staţiunile să investească, să se doteze, ca să poată participa la aceste competiţii şi pentru proiecte la nivel naţional unde noi ne stablim priorităţile împreună cu Ministerul Cercetării şi Educaţiei, dar mai ales competiţii la nivel european", a declarat ministrul, aflat ieri la Cluj la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, potrivit NewsIn.
Cioloş a afirmat că, în comparaţie cu nivelul european, cercetarea agronomică românească "a cam pierdut startul" şi acum Guvernul trebuie să facă un efort pentru a ajuta acest domeniu să ajungă la nivelul din celelalte ţări UE, în condiţiile în care Universităţile pot ajuta, prin cadrele didactice care au studiat în străinătate.
Citeste mai mult in Curierul National

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Curierul National
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News