Exclusiv
Publicat in: Stiri
Producătorii autohtoni se plâng că sunt excluşi dintr-un program finanţat de UE cu 9,6 milioane de euro.
La nivel comunitar se de­ru­lea­ză un program care vizează încurajarea consumului de fructe şi legume în rândul copiilor. În spatele unor politici sociale se ascunde, de fapt, un plan de subvenţionare indirectă a agriculturii. De doi ani România a fost inclusă în acest proiect, fiindu-i alocate fon­duri substanţiale pentru ca elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani să beneficieze zilnic de un măr la şcoală. În 2009, toţi banii primiţi au ajuns la dis­tribuitori şi importatori, cultivatorii de mere autohtoni ne­a­vând niciun avantaj financiar. Astfel banii repartizaţi Româ­niei ajută economiile altor state, ţara noastră nefiind capabilă să aplice politici coerente prin care atrage­rea fondurilor comunitare să nu fie realizată doar scriptic.

Pentru ciclul educaţional 2010-2011, valoarea acestui program este de 56.304.418,41 lei (13.405.814 eu­ro, din care 9.659.220 de euro sunt fonduri alocate de UE). Înce­pând cu 1 noiembrie, fiecare şcolar care urmează cursurile gimnaziale ar trebui să beneficieze zilnic de un fruct, acesta fiind termenul de la care produsele sunt distribuite în unităţile de învăţământ autoh­tone.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h

Pe lângă implicaţiile sociale pe care le presupune acest program, există şi o componentă puternic economică, menirea finanţărilor comunitare fiind aceea de a ajuta producătorii agricoli să se dezvolte. Pentru acest an, UE a pus la dispoziţia tuturor ţă­ri­lor membre 90 de milioane de euro, sumă prin care se doreşte încurajarea consumului de fructe şi le­gu­me, cultivatorilor fiindu-le oferi­te pre­ţuri foarte bune pe produs. A ze­cea parte din această sumă revine Ro­mâniei, care poate distribui în şcoli mere în valoare de peste 13 mi­lioane de euro (75% de la UE, 25% cofinanţare a statului român). Într-un material pus la dispoziţia SFin de că­tre Ministerul Agriculturii se arată că „pe parcursul ciclului şcolar 2010-2011 vor exista 1.702.429 de beneficiari din rândul copiilor din clasele I-VIII. Programul este destinat, în prin­cipal, susţinerii producţiei co­mu­nitare de fructe şi legume, deci im­plicit a României. Distribuirea me­­relor în şcoli o poate face orice firmă care îndeplineşte condiţiile stabilite în caietele de sarcini elaborate de au­torităţile locale. Provenienţa merelor pe care acestea le vor distribui nu se va putea cunoaşte deoarece nu este obligatoriu prin legislaţie să facă pu­blică originea produselor”.

Toate celelalte state implicate în astfel de proiecte au avut grijă să pună la punct strategii prin care me­rele de import să deţină o pondere foarte mică, baza fiind producţia internă. În acest fel au avut siguran­ţa că banii rămân în economia lor. Cel mai bun exemplu este cel al Po­lo­niei, unde cei 9.222.800 de euro re­partizaţi de UE în 2009 au fost consumaţi în totalitate de pomicultorii din această ţară.

Citeste mai mult in Saptamana Financiara

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton