Comportarea unor amestecuri anuale de graminee – leguminoase în condiţiile Câmpiei Banatului (rezumatul tezei de doctorat)

Intr-o agricultură modernă, durabilă, creşterea animalelor ocupă un loc important, deoarece acest domeniu asigură o mare parte din hrana omenirii. Dezvoltarea acestei ramuri a agriculturii este dependentă de asigurarea necesarului de furaje pentru hrana animalelor.
Sistemul de creştere a animalelor, starea lor de sănătate şi capacitatea de producţie depind în cea mai mare măsura de asigurarea în tot timpul anului de nutreţurile bogate în diferite elemente chimice.

Amestecurile furajere anuale sunt importante deoarece furnizeză în anumite perioade ale anului, cantităţi importante de masă verde sau fân de foarte bună calitate, dar şi pentru că ating un randament superior de UN/ha celui de pe pajişti.

Aceste amestecuri de graminee şi leguminoase anuale sunt adesea utilizate, în sistemele de agricultură ecologică, pentru creşterea productivităţii şi pentru a oferi o autonomie faţă de resursele de azot.

Lucrarea totalizează un număr de 222 pagini, 65 tabele, 47 figuri, precum şi un număr de 173 titluri bibliografice.
Menţionez că 47 de titluri se referă la literatura de specialitate recentă, de după anul 2000.

Teza de doctorat este structurată în 8 capitole, din care partea I – Studiu bibiografic cuprinde 4 capitole, iar partea II – Cercetări proprii, tot 4 capitole, la care s-au adăugat concluzii generale şi recomandări.

In capitolul I, intitulat ,,Amestecuri anuale de graminee şi leguminoase pentru furaj”, se prezintă importanţa furajului în hrana animalelor, importanţa amestecurilor anuale de graminee şi leguminoase şi date legate de competitivitate în amestecuri.

In capitolul II ,, Speciile folosite la alcătuirea amestecurilor anuale de graminee şi leguminoase” sunt prezentate date legate de importanţa, originea, răspândirea, caracterizarea morfologică, sistematică şi cerinţe faţă de factorii de vegetaţie la toate cele patru specii care alcătuiesc variantele experimentale: Lolium multiflorum var. Westerwoldicum, Trifolium alexandrinum, Trifolium incarnatum şi Trifolium resupinatum .

Capitolul III intitulat ,, Principalele verigi tehnologice ale amestecurilor de graminee şi leguminoase anuale” prezintă tehnologia de cultură a amestecurilor, cu referire la: locul în asolament, lucrările solului, fertilizarea, sămânţa şi semănatul, lucrările de îngrijire, epoca de recoltare şi producţia de furaj.

In capitolul IV ,, Condiţii de experimentare “ au fost tratate aspecte legate de locul de amplasare a experienţei şi de condiţiile pedo-climatice specifice zonei.

Experienţele s-au efectuat în câmpul de cercetare al disciplinei de Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere de la Staţiunea Didactică a U.S.A.M.V.B. Timişoara.

Zona de amplasare se află în Câmpia Banatului, iar solul pe care au fost amplasate experienţele este un cernoziom salinizat.

La nivelul Câmpiei Banatului, în perioada 2006-2008, este evident caracterul oscilatoriu al climei, cu abateri notabile faţă de valoarea mediei multianuale.

In capitolul V ,, Scopul cercetărilor, metoda de cercetare şi materialul biologic” s-a prezentat scopul lucrării, modelul experimental parcurs pentru atingerea obiectivelor propuse, materiale şi metode utilizate pentru atingerea obiectivelor.
Scopul lucrării este de a găsi cele mai bune tipuri de amestecuri furajere anuale, prin cultivarea în amestec a trei specii de trifoiuri anuale (trifoi alexandrin, trifoi incarnat şi trifoi persan) cu raigras aristat var. westerwoldicum, în diferite proporţii, sub raportul producţie de furaj – calitatea furajului, pentru condiţiile pedo-climatrice din Câmpia Banatului, în vederea diversificării sortimentului de plante şi culturi furajere anuale, cu posibilitate de folosire în asolamentul furajer.

Având în vedere cele semnalate, cercetările sunt îndreptate spre următoarele direcţii:

• stabilirea momentului de maximă producţie a substanţei uscate
;

• determinarea producţiei pe plantă, la speciile folosite la alcătuirea amestecurilor, în diferite fenofaze de creştere;
• cuantificarea producţiei de substanţă uscată a speciilor cultivate singure, comparativ cu amestecurile de diferite proporţii dintre acestea;
• stabilirea compoziţiei chimice, în funcţie de tipul de fertilizare şi al amestecului

In capitolul VI ,, Producţiile amestecurilor furajere anuale realizate în diferite fenofaze” s-au prezentat producţiile de substanţă uscată şi principalele elemente de producţie care influenţează greutatea tufei, în trei fenofaze diferite, în vederea stabilirii momentului maxim de producţie:

La înspicatul gramineei, respectiv la îmbobocitul la leguminoasele anuale, reprezentat de fenofaza 51;
La începutul înfloritului, reprezentat de fenofaza 61;
La înfloritul deplin, reprezentat de fenofaza 69.

Datele de sinteză privind producţia de substanţă uscată, în diferite fenofaze, scot în evidenţă următoarele aspecte:
Dacă ne referim la producţia de substanţă uscată obţinută în fenofaza 51, putem afirma că, la majoritatea variantelor, speciile sunt avantajate în amestec. In anii normali (din punct de vedere climatic) producţia de substanţă uscată se realizează pe baza raigrasului aristat, iar în anii secetoşi leguminoasele anuale echilibrează producţia.

In medie (pe cei trei ani experimentali 2006 – 2008) cele mai bune rezultate de producţie, dintre variantele analizate s-au înregistrat la amestecul L.m.50%+T.a.50% de 3,93 t/ha S.U., în varianta nefertilizată şi de 4,43 t/ha S.U., în varianta fertilizată.

Se remarcă faptul că, în varianta nefertilizată, producţia de substanţă uscată a celor trei amestecuri dintre raigras aristat şi trifoi alexandrin depăşeşte producţia de substanţă uscată, atât a raigrasului aristat cât şi a trifoiului alexandrin, în cultură pură; iar în varianta fertilizată, numai două dintre amestecuri (L.m.50%+T.a.50% şi L.m.75%+T.a.25%) depăşesc producţia medie a celor două specii, cultivate în cultură pură.

La amestecurile dintre raigrasul aristat şi trifoiul incarnat, cel mai reprezentativ amestec, din punct de vedere al producţiei de substanţă uscată a fost L.m.50%+T.i.50% cu o producţie medie de 2,98 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi de 3,33 t/ha S.U., în varianta fertilizată.

Producţii bune de substanţă uscată au fost obţinute şi de amestecul L.m.75%+T.i.25% de 2,5 t/ha S.U. în varianta nefertilizată, respectiv 2,6 t/ha S.U. în varianta fertilizată. De menţionat este faptul că, fertilizarea la acest tip de amestec nu duce la sporuri semnificative de producţie.

In medie pe cei trei ani de cercetare, amestecul binar L.m.50%+T.r.50%, a înregistrat cele mai mari producţii de substanţă uscată (3,53 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi 3,9 t/ha S.U. în varianta fertilizată) comparativ cu celelalte amestecuri ale celor două specii.

Se remarcă faptul că, în varianta nefertilizată acest amestec a fost urmat de varianta L.m.25%+T.r.75%, cu o producţie medie de 3,03 t/ha S.U., producţia acestui amestec realizându-se în primul rând datorită trifoiului persan.

In varianta fertilizată L.m.50%+T.r.50%, a fost urmat de L.m.75%+T.r. 25% cu o producţie medie de 3,5 t/ha S.U., fapt datorat producţiei foarte bune pe care o realizează raigrasul aristat.

In fenofaza 61, cele mai bune producţii de substanţă uscată au fost obţinute la amestecurile formate din raigras aristat şi trifoi alexandrin, în ambele variante de fertilizare. Producţia de substanţă uscată a celor trei amestecuri dintre raigrasul aristat şi trifoiul alexandrin depăşeşte atât producţia de substanţă uscată a mediei experienţei, cât şi a culturilor pure ale speciilor.

Cele mai mari producţii de substanţă uscată s-au înregistrat la amestecul L.m.50%+T.a.50%, de 4,73 t/ha S.U. în varianta nefertilizată, respectiv 5,56 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

Trebuie menţionat faptul că, în medie pe trei ani, la amestecurile dintre raigras aristat şi trifoiul incarnat, cele mai mari producţii de substanţă uscată le-a înregistrat L.m.50%+T.i.50% de 3,63 t/ha S.U. în varianta nefertilizată, iar în varianta fertilizată amestecul a înregistrat o producţie de 3,96 t/ha S.U.

Interesant este şi modul de comportare a amestecurilor dintre raigrasul aristat şi trifoiul persan, în fenofaza 61. In medie pe cei trei ani, cele mai mari producţii de substanţă uscată le-a obţinut L.m.50%+T.r.50%, în ambele variante de fertilizare.

Se remarcă faptul că, acest amestec a fost urmat de amestecul L.m.75%+T.r.25%, cu o producţie medie de 4,08 t/ha S.U., în varianta nefertilizată şi de de 4,4 t/ha S.U., în varianta fertilizată.

Din analiza modului de comportare a celor patru specii, cultivate în cultură pură şi în amestec, timp de trei ani, în condiţiile de la Timişoara, în fenofaza 69 se poate constata faptul că, în proporţie de 50%:50% între specii s-au obţinut cele mai bune producţii de substanţă uscată, atât în varianta fertilizată, cât şi în varianta nefertilizată.

In medie pe cei trei ani de experimentare (2006-2008), cele mai bune producţii de substanţă uscată au fost obţinute la amestecurile formate din raigras aristat şi trifoi alexandrin, în ambele variante de fertilizare. Cele mai mari producţii de substanţă uscată s-au înregistrat la amestecul L.m.50%+T.a.50%, de 6,76 t/ha S.U. în varianta nefertilizată, respectiv 7,43 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

La amestecurile dintre raigras aristat şi trifoiul incarnat, în medie pe trei ani, cele mai mari producţii de substanţă uscată s-au obţinut la L.m.50%+T.i.50% de 5,0 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi de 5,5 t/ha S.U. în varianta fertilizată.
Producţii bune de substanţă uscată au fost obţinute şi de amestecul L.m.75%+T.i.25% de 4,46 t/ha S.U. (varianta nefertilizată), respectiv 4,9 t/ha S.U. (varianta fertilizată).

La amestecurile dintre raigrasul aristat şi trifoiul persan, în medie pe cei trei ani, cele mai mari producţii de substanţă uscată le-a obţinut L.m.50%+T.r.50%, cu o producţie de 6,16 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi 6,7 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

Producţia acestui amestec a fost urmată de L.m.75%+T.r.25%, cu o producţie medie de 5,43 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi 6,06 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

Se poate spune faptul că, în fenofaza 69, toate variantele de amestec au avut un răspuns pozitiv la fertilizare, dar cel mai bun răspuns la avut raigrasul aristat şi amestecurile în care acesta se găseşte în proporţie egală cu trifoiurile anuale.

Analizarea principalelor caractere de producţie care determină greutatea tufei, evidenţiază următoarele:

In fenofaza 51, în varianta nefertilizată, planta de Lolium multiflorum este cea mai reprezentativă din punct de vedere fenotipic, deoarece are cel mai mare număr de lăstari (19,4) şi cea mai mare înălţime a plantelor (25,16 cm) şi ca atare va contribui în cea mai mare măsură la producţie.

Dacă analizăm leguminoasele anuale utilizate în amestec, din punct de vedere al vigurozităţii plantei, putem observa că, cea mai reprentativă este planta de trifoi alexandrin, deoarece are cea mai mare înălţime a plantelor (18,41cm), un număr de lăstari de 4,8 (un număr de lăstari mai mare având doar trifoiul persan de 6,1), iar suprafaţa foliară/frunză este de 3,97cm2,mai mare fiind doar a trifoiului incarnat (5,87cm2).

In această fenofază, trifoiul incarnat se remarcă prin mărimea frunzelor, având cea mai mare suprafaţă foliară/frunză (5,77 cm2), dar are cea mai mică înălţimea a plantelor (14,55 cm) şi cel mai mic număr de lăstari (4,45).

Dintre trifoiurile anuale studiate, trifoiul persan se evidenţiază prin faptul că are cel mai mare număr de lăstari (6,1), dar are cea mai mică suprafaţă foliară/frunză (1 cm2).

In fenofaza 51, trifoiul alexandrin, dezvoltă o plantă foarte bine individualizată, prin prisma elementelor analizate; ca atare şi producţia pe plantă este mai mare, comparativ cu celelalte leguminoase anuale. Astfel se poate presupune faptul că, producţiile amestecurilor dintre Lolium multiflorum şi Trifolium alexandrinum sunt superioare celorlalte amestecuri (cu trifoiul incarnat şi trifoiul persan) fapt confirmat şi de producţiile de substanţă uscată obţinute.

In varianta fertilizată, are loc mărirea tuturor elementelor de producţie la cele patru specii studiate, în special la Lolium multiflorum, comparativ cu varianta nefertilizată. După cum se poate observa şi la această variantă de fertilizare tot raigrasul aristat este cel mai reprezentativ din punct de fenotipic, dar creşterea elementelor de producţie s-a realizat proporţional, fapt care a determinat ca modul de exteriorizare a caracterelor pe specii să rămână practic acelaşi.
Prin fertilizare cu îngrăşăminte chimice în doză de N100P50K50, la speciile de trifoiuri anuale: Trifolium alexandrinum, Trifolium incarnatum şi la Trifolium resupinatum, are loc o creştere a producţiei pe plantă, dar este mai mică, comparativ cu Lolium multiflorum.

Şi în fenofaza 61, s-a urmărit vigurozitatea plantelor, la speciile: Lolium multiflorum, Trifolium alexandrinum, Trifolium incarnatum şi Trifolium resupinatum, din punct de vedere al principalelor elemente de producţie.

In această fenofază, în varianta nefertilizată, raigrasul aristat are cel mai mare număr de lăstari (28,6), cea mai mare suprafaţă foliară/frunză (8,12 cm2) şi cea mai mare înălţime a plantelor (35,0 cm). Astfel, se poate constata că, specia Lolium multiflorum este cel mai bine reprezentată din punct de vedere fenotipic şi va contribui şi în această fenofază, în cea mai mare măsură la realizarea producţiei amestecurilor furajere anuale.

Dintre trifoiurile anuale utilizate în alcătuirea amestecurilor, planta de trifoi alexandrin, este cea mai reprentativă din punct de vedere al elementelor de producţie analizate). Se remarcă faptul că, trifoiul alexandrin are cea mai mare talie (28,88 cm), comparativ cu celelalte leguminoase anuale studiate. In privinţa numărului de lăstari (6,2) acesta este aproape egal cu cel al trifoiului persan (6,8), iar în ceea ce priveşte suprafaţa foliară a frunzei (5,18 cm2), se remarcă că aceasta este mai mică decât cea a trifoiului incarnat, dar este mult mai mare decât a trifoiului persan.

In această fenofază Trifolium incarnatum are cea mai mică talie a plantelor (22,57 cm) şi cel mai mic număr de lăstari (5,3), comparativ cu celelalte leguminoase anuale studiate, dar are cea mai mare suprafaţă foliară/frunză (7,9 cm2).
In fenofaza 61, Trifolium resupinatum este reprezentativ prin ramificarea plantei, adică prin numărul de lăstari (6,8), dar are cea mai mică suprafaţă foliară/frunză (1,56 cm2) dintre leguminoasele anuale studiate.

Ca efect al fertilizării, are loc creşterea elementelor de producţie la toate cele patru specii studiate. Cea mai mare creştere a elementelor de producţie se observă la Lolium multiflorum, la fel ca şi în fenofaza 51.

Chiar şi în această fenofază, la toate cele trei specii de trifoiuri anuale (Trifolium alexandrinum, Trifolium incarnatum şi Trifolium resupinatum) prin fertilizare are loc o creştere a elementelor care influenţează greutatea tufei, însă nu sunt diferenţe foarte mari între valorile obţinute în varianta fertilizată şi cea nefertilizată.

In fenofaza 69, ca şi în celelalte fenofaze studiate, planta de Lolium multiflorum este cea mai reprezentativă din punct de vedere fenotipic, chiar dacă în privinţa înălţimii plantelor este depăşită de trifoiul alexandrin, iar în privinţa suprafaţei foliare este depăşită de trifoiul incarnat, are totuşi cel mai mare număr de lăstari (38,9).

Dacă analizăm leguminoasele anuale utilizate în amestec, din punct de vedere al vigurozităţii plantei, putem observa că, cea mai reprentativă este planta de trifoi alexandrin, deoarece are cea mai mare înălţime a plantelor (51,59 cm) şi are un număr de 7,5 lăstari, care este mai mare decât al trifoiului incarnat (6,6 lăstari), dar mai puţini decât trifoiul persan (8 lăstari).

Trifoiul alexandrin are o suprafaţă foliară/frunză de 6,89 cm2, mai mare decât a trifoiului persan (2,95 cm2), dar mai mică decât a trifoiului incarnat (12,17cm2).

Astfel, se poate afirma că, trifoiul alexandrin, dezvoltă o plantă foarte bine individualizată, prin prisma elementelor de producţie analizate; ca atare şi producţia pe plantă este mai mare, comparativ cu celelalte leguminoase anuale.
In această fenofaza, Trifolium incarnatum se caracterizază prin faptul că are cea mai mare suprafaţă foliară/frunză de 12,17 cm2, dar are cea mai mică înălţime (35,43 cm) dintre cele trei specii de trifoiuri anuale studiate.

Trifolium resupinatum, în fenofaza 69 este reprezentativ prin ramificarea plantei, având un număr de 8 lăstari, dar are cea mai mică suprafaţă foliară/frunză de 2,95 cm2.

Prin fertilizare, are loc creşterea tuturor elementelor de producţie, la cele patru specii studiate. Deşi, elementele de producţie s-au mărit, creşterea s-a făcut proporţional, fară a avea loc modificări majore între specii, comparativ cu varianta nefertilizată.

Cea mai mare creştere a plantei o are şi în această fenofază tot Lolium multiflorum, deoarece la această specie s-au mărit cel mai mult cele trei elemente de producţie analizate. Se poate observa că în varianta fertilizată (comparativ cu varianta nefertilizată) raigrasul aristat (55,15 cm) are o înălţime a plantei mai mare decât trifoiul alexandrin (54,4 cm).
La trifoiurile anuale (Trifolium alexandrinum, Trifolium incarnatum şi la Trifolium resupinatum), creşterea producţiei pe plantă este mai mică, datorită fertilizării, deoarece elemente de producţie cresc mai puţin.

Astfel, se poate afirma că, în fenofaza 69, raigrasul aristat are un răspuns mai bun la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, comparativ cu trifoiurile anuale.

In capitolul VII intitulat ,, Influenţa fertilizării asupra producţiei de substanţă uscată la amestecurile furajere anuale, în ciclul experimental 2006 – 2008” au fost prezentate producţiile de substanţă uscată obţinute pe coase, atât la culturile pure, cât şi la variantele în amestec dintre acestea.

Cunoaşterea amestecurilor de graminee-leguminoase anuale este o condiţie esenţială pentru extinderea în producţie, ţinând cont că, prin asocierea acestora în cultură se reduce necesarul de azot, se realizează producţii superioare de furaj faţă de cultura pură şi se obţine un raport energo-proteic optim pentru furajarea animalelor.

La factorii luaţi în studiu, sunt mari diferenţe între producţiile medii de substanţă uscată pe anii experimentali, fapt datorat abaterilor climatice de la un an la altul. Această situaţie a prezentat însă şi un avantaj, de testare a reacţiei tipurilor de amestecuri furajere anuale la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, atât în anii favorabili cât şi în anii secetoşi.

Datele de sinteză privind producţia de substanţă uscată pe coase, arată că:

In medie pe cei trei ani expeimentali, la coasa I, în ambele variante de fertilizare, putem remarca că, marea majoritate a producţiilor de substanţă uscată ale amestecurilor sunt superioare faţă de cultura pură a speciilor studiate.

Cele mai ridicate producţii de substanţă uscată, s-au obţinut la amestecurile de raigras aristat şi trifoi alexandrin, acestea fiind superioare celorlalte amestecuri.


Dintre aceste amestecuri cea mai mare producţie de substanţă uscată, s-a obţinut la L.m.50%+T.a.50%, de 6,7 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi de 7,4 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

La coasa I, cultura pură a trifoiului incarnat a obţinut cea mai mică producţie de substanţă uscată, de 2,9 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi de 3,5 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

In ceea ce priveşte amestecurile formate din raigras aristat şi trifoi incarnat, putem afirma faptul că, toatele cele trei variante de amestec au obţinut rezultate de recoltă mai mici decât media experienţei, dar producţiile au fost mai mari decât cultura pură a trifoiului incarnat, în ambele variante de fertilizare.

Referitor la amestecurile dintre raigrasul aristat şi trifoiul persan, putem afirma că, din cele trei variante, cele mai bune rezultate de recoltă s-au obţinut atunci când speciile Lolium multiflorum şi Trifolium resupinatum au fost cultivate în proporţie egală 1:1, acest amestec obţinând o producţie de 6,1 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi de 6,4 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

La coasa II, în medie pe cei trei ani experimentali, cea mai mare producţie de substanţă uscată s-a obţinut la cultura pură a trifoiului alexandrin, de 3,5 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi de 4,5 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

Dintre amestecuri, cele mai bune rezultate de producţie s-au obţinut la amestecurile dintre raigrasul aristat şi trifoiul alexandrin, atunci când trifoiul alexandrin se găseşte în proporţia cea mai mare.

La coasa II, amestecul L.m.25%+T.a.75% a realizat o producţie medie de 2,8 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi de 3,5 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

Aceste rezultate de producţie se datorează faptului că, la coasa II trifoiul alexandrin realizează producţii de substanţă uscată mari, iar raigrasul aristat producţii foarte mici, fiind bine cunoscut faptul că, raigrasul aristat produce cea mai mare cantitate de substanţă uscată la coasa I.

La amestecurile dintre trifoiul incarnat şi raigrasul aristat, cele mai mari producţii de substanţă uscată se obţin la L.m.50%+T.i.50% şi L.m.25%+T.i.75%, datorită producţiei bune pe care o realizează trifoiul incarnat la coasa II, în ambele variante de fertilizare.

Cele mai mici producţii de substanţă uscată, în ciclul experimental 2006-2008, s-au obţinut la amestecurile dintre trifoiul persan şi raigrasul aristat, datorită faptului că, la coasa II producţia obţinută la trifoiul persan este nesemnificativă (aproape inexistentă), astfel că se poate considera că la această specie se obţine o singură coasă, iar raigrasul aristat obţine şi el o producţie foarte mică la coasa II.

Totuşi, cele mai mari producţii de substanţă uscată se obţin atunci când când raigrasul aristat se află în proporţia cea mai mare (L.m.75%+T.r.25%), în ambele variante de fertilizare.

La coasa III se poate observa că s-au obţinut producţii de substanţă uscată doar la cultura pură a trifoiului alexandrin şi la amestecurile formate din raigras aristat şi trifoi alexandrin.

Cea mai mare producţie de substanţă uscată s-a înregistrat la cultura pură a trifoiului alexandrin, de 2,2 t/ha S.U. în varianta nefertilizată şi de 3,1 t/ha S.U. în varianta fertilizată.

Amestecurile au obţinut producţii mici de substanţă uscată, datorită faptului că producţia totală realizată s-a obţinut doar pe baza producţiei obţinute de trifoiul alexandrin, deoarece la coasa III nu s-a mai obţinut nici o producţie de substanţă uscată la raigrasul aristat.

La celealte amestecuri nu s-au mai obţinut producţii de substanţă uscată, datorită faptului că, atât la raigrasul aristat, cât şi la trifoiul incarnat se obţin doar două coase, iar producţia foarte mică de la coasă II a trifoiului persan, ne face să afirmăm faptul că, se obţine doar o singură coasă.

In capitolul VIII intitulat ,, Compoziţia chimică şi calităţile nutritive ale furajului obţinut de la amestecurile furajere anuale” s-a prezentat compoziţia chimică, determinată în două fenofaze de creştere (fenofaza 51 şi fenofaza 69), atât la culturile pure, cât şi la variantele în amestec.

Folosirea îngrăşămintelor chimice (varianta de fertilizare N100P50K50) s-a dovedit a influenţa diferit compoziţia chimică a furajului şi în funcţie de proporţia în care speciile se găsesc în culturile în amestec.

Procentul de proteină brută a fost semnificativ mai mare în culturile în amestec, de raigras aristat cu trifoiurile anuale, în care raportul celor două plante a fost 50%:50%, respectiv 25%:75%, chiar şi în varianta în care nu s-au aplicat îngrăşăminte chimice.

Fertilizarea culturilor în amestec a influenţat pozitiv procentul de proteină brută doar în cazurile în care raigrasul aristat a fost în proporţia cea mai mare.

Deasemenea, folosirea leguminoaselor anuale în amestec cu raigrasul aristat a condus în general la scăderea ponderii de celuloză brută din compoziţia chimică a amestecurilor raportat la cultura pură de raigras aristat.

In culturile în amestec de raigras aristat şi trifoiuri anuale, fertilizarea cu îngrăşăminte chimice nu afectează semnificativ procentul de celuloză brută.

Referitor la conţinutul de fibre, folosirea leguminoaselor anuale la culturile în amestec cu raigrasul aristat a determinat o variaţie nesemnificativă a conţinutului de fibre acid solubile în soluţii de detergent (ADF). Acestă valoarea procentuală este cuprinsă în intervalului format de valorile corespunzătoare acestui parametru pentru raigrasul aristat respectiv fiecare specie de trifoi anual.

Folosirea îngrăşămintelor chimice a determinat scăderea conţinutului de fibre acide în culturile în amestec, în care trifoiuri anuale se află în proporţie mai mare.

Toate variantele de amestec dintre raigrasul aristat şi cele trei specii de trifoiuri anuale (Trifolium alexandrinum, Trifolium incarnatum şi trifolium resupinatum), au un conţinut de NDF mai mare decât al trifoiurilor, dar mai scăzut decât al raigrasului aristat.

Deasemenea, se poate constata că, fertilizarea influenţează pozitiv conţinutul de NDF, la toate variantele experimentale.

Digestibilitatea substanţei uscate (DDM), respectiv nutrienţii totali digestibili (TDN) reprezintă parametrii importanti în aprecierea calităţii furajelor.

Se remarcă faptul că, aceşti doi indicatori de calitate sunt influenţaţi atât de fenofazele de recoltare cât şi de aplicarea de îngrăşăminte chimice.

In varianta nefertilizată, valoarea cea mai ridicat a DDM-ului s-a înregistrat la cultura pură a raigrasului aristat, de 64,67%, iar cea cea mai mică valoare a DDM-ului s-a înregistrat la trifoiul persan (cultură pură) de 62,22%.
Prin fertilizare valorea DDM a crescut la majoritatea variantelor experimentale, excepţie facând amestecul L.m.75%+T.i.25%, la care valoarea este mai mare, comparativ cu varianta nefertilizată.

Aceste influenţe sunt mai evidente în cazul TDN, deoarece în calculul acestui indice de calitate se are în vedere pe lângă procentul de ADF şi procentul de proteină brută.

Valoarea relativă a unui furaj (RFV) reprezintă un indicator care caracterizează calitatea furajelor prin potenţiala capacitate a organismului animal de a asimila substanţa uscată digestibilă din compoziţia furajului.

In general se consideră că, valoarea RFV trebuie să fie mai mare de 100 pentru ca furajul respectiv să fie considerat de calitate.

Din datele experimentale obţinute, se observă că, indiferent de fenofaza de recoltare, amestecurile furajere anuale sunt de calitate bună din punct de vedere al digestibilităţii materiei uscate.

Spre exemplu, în cazul fenofazei 51, la varianta nefertilizată, cultura pură de raigras aristat a înregistrat o valoare a RFV-ului de 122.

Folosirea trifoiului alexandrin în amestec cu raigrasul aristat în proporţiei de 50%:50% (L.m.50%+T.a.50%) a determinat o creştere a RFV-ului la 128, iar la amestecul L.m.25%+T.a.75% acesta să crească la 134.

Astfel, în fenofaza 51, atât în varianta nefertilizată, cât şi în cea fertilizată, cea mai mare valoare a RFV-ului s-a obţinut la cultura pură a trifoiului alexandrin (152,63 la varianta nefertilizată, respectiv 138,63 la varianta fertilizată).

La amestecuri, în varianta nefertilizată, cea mai mare valoarea s-a realizat la L.m.25%+T.r.75%, de 135,74, iar la varianta fertilizată valoarea cea mai mare s-a înregistrat la L.m.25%+T.a.75%, de 132,33.

In fenofaza 69, valoarea RFV-ului este mult mai mică comparativ cu fenofaza 51.
Şi în această fenofază, la fel ca în fenofaza 51, cea mai mare valoare a RFV-ului se obţine tot la cultura pură a trifoiului alexandrin (133,32 la varianta nefertilizată şi de 134,90 la varianta fertilizată), iar la amestecuri la varianta L.m.25%+T.r.75% (129,48 la varianta nefertilizată şi de 130,58 la varianta fertilizată).

In fenofaza 69, la ambele variante de fertilizare, cea mai mică valoare a RFV-ului s-a obţinut la amestecul L.m.25%+T.i.75%, de 114,04 la varianta nefertilizată şi 105,43 la varianta fertilizată.

Aceeaşi tendinţă de variaţie se remarcă şi în cazul energiei nete în lactaţie (NEL) având în vedere modul de calcul al acestui indicator de calitate care se bazează pe valorile TDN, respectiv al ADF.

In fenofaza 51, se poate observa că, datorită aplicării de îngrăşăminte chimice valoarea NEL a scăzut la majoritatea variantelor experimentale, excepţie făcând amestecul L.m.25%+T.a.75%, la care valoarea a crescut.

In varianta nefertilizată, cea mai mare valoare a NEL-ului s-a realizat la cultura pură a raigrasului aristat (0,620). Dintre amestecuri cea mai mare valoare s-a obţinut la varianta L.m.75%+T.i.25% (0,619).

La varianta fertilizată, cea mai mare valoare a NEL-ului s-a obţinut la amestecul L.m.25%+T.a.75% (0,608), iar cea mai mică valoare a acestui indicator s-a obţinut la cultura pură a trifoiului persan (0,580).

In fenofaza 69, se poate observa că, valorile obţinute la variantele experimentale sunt mai mici comparativ cu fenofaza 51.

In varianta nefertilizată, cea mai mare valoare a NEL-ului s-a înregistrat la cultura pură a raigrasului aristat (0,595). Dintre amestecuri cea mai mare valoare s-a obţinut la variantele L.m.75%+T.i.25% şi L.m.50%+T.i.50%, de 0,592.
Cea mai mică valoare a NEL-ului s-a obţinut la cultura pură a trifoiului persan, fiind de 0,548.

La varianta fertilizată, cea mai mare valoare a NEL-ului s-a realizat la amestecul L.m.75%+T.r.25% (0,598), iar cea mai mică valoare a NEL-ului a realizat-o cultura pură a trifoiului persan, de 0,535.

Pe baza rezultatelor obţinute în perioada de experimentare, în ultima parte a lucrării sunt prezentate o serie de concluzii generale şi recomandări cu privire la cultivarea amestecurilor furajere anuale.

Autor: Ing. Florin Marius Marian
Indrumatorul tezei de doctorat: Prof. Dr. Dr. hc. Alexandru Moisuc

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara

Facultatea de agricultură

Teză susţinută în: 2009