Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Consumatorul roman nu cunoaste ce inseamna food safety
BusinessMark a organizat cea de-a treia editie a conferintei "Romanian Agribusiness in 2016", eveniment care a avut loc pe 22 octombrie 2015, la Bucuresti, Hotel Athenee Palace Hilton.
Conferinta a reunit factori de decizie si cele mai importante companii din domeniu, iar in cadrul sau s-au dezbatatut teme legate de strategia agricola a Romaniei, bilantul anului agricol 2015 si perspectivele pentru anul urmator, accesarea fondurilor europene, PNDR 2014-2020, provocarile business-urilor in agricultura, finantarea in agribusiness, aspecte fiscale si legislative specifice industriei.Speakerii au fost: George Turtoi, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Romulus Duica, Director General Adjunct, Directia Generala pentru Dezvoltare Rurala – Autoritatea de Management pentru Programul National de Dezvoltare Rurala – PNDR, MADR, Sorin Minea, Presedinte, Angst, Presedinte, Romalimenta, Laura Mihai, Director, Directia Clienti Mari, CEC Bank, Iulia Cristea, Director Marketing, Caussade Semences, Dorin Cojocaru, Presedinte, Asociatia Patronala din industria Laptelui – APRIL, Ana Rodica Capatina, Presedinte, Asociatia Romana de Promovare a Vinurilor Romanesti, Emil-Florian Dumitru, Presedinte, Federatia Nationala PRO AGRO, Director executiv la Organizatia Nationala Interprofesionala Vitivinicola (ONIV).
George Turtoi, Secretar de Stat, MADR, a vorbit despre gradul de absorbtie al fondurilor europene in domeniul agriculturii.
"Gradul de abosrbtie este acum de 89% si speram sa depasim 90% in materie de plati pana la finalul anului. La sfarsitul lui 2014 aveam un grad de contractare de peste 120%, pentru a fi siguri ca vom avea un grad de absorbție total. Apoi la inceputul lui 2015 ne-am confruntat cu rezilierea contractelor pe motiv ca beneficiarii nu au reusit sa asigure cofinantarea, prin credite sau alte metode. Astfel, proiecte in valoare 800 milioane de euro au fost sistate, ceea ce a dus la reducerea gradului de absorbtie la 80%. Am facut tot posibilul sa redistribuim acesti bani si i-am realocat catre domenii care aveau cereri foarte mari. De aceea, targetul de 100% nu va mai putea fi atins si estimam numai ca vom depasi 90% pana la finalul anului", a explicat George Turtoi. Reprezentantul MADR, a subliniat faptul ca pentru noul PNDR 2014-2020, Romania este tara din UE cu cele mai multe sesiuni de finantare deschise.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
valabila 48h
Romulus Duica, Director General Adjunct, PNDR, MADR, a precizat ca pentru marea majoritate a masurilor se poate face depunerea online, acest fapt fiind foarte avantajos pentru beneficiari.
"Anul trecut agricultura era pe primul loc in economia Romaniei si speram sa mentinem acest ritm, desi ne-ar bucura sa vedem si alte industrii cum cresc. Acesta fiind un semn al unei economii sanatoase", a mai subliniat George Turtoi, Secretar de Stat, MADR.
Potrivit acestuia, ministerul pe care il reprezinta si-a propus pentru urmatoarea perioada sa creasca randamentul in agricultura, sa adauge valoare productie si sa asigure accesul la venituri suplimentare. De asemenea, MADR doreste sa incurajeze asocierea in cooperative, in special prin facilitati fiscale.
Creditarea, una dintre problemele principale ale domeniului
"Randament fara irigatii nu exista. Așteptam sa se puna din punct de vedere legislativ accentul pe acest subiect in 2016. Nu stim daca fermierii pot indeplini conditiile de coplata in conditii de seceta. Sunt cateva probleme dincolo de aspectul tehnic, avand in vedere ca avem un Program de Dezvoltare bun. Creditarea este una dintre problemele majore ale sistemului. Ne confruntam cu riscul de a pierde fermierii medii si mici, pierzand astfel securitatea agricola a Romaniei", a declarat Emil-Florian Dumitru, Presedinte, Federatia Nationala PRO AGRO, Director executiv la ONIV.
Acesta a subliniat importanta colaborarii intre entitatile din domeniul agriculturii indiferent de sectorul de activitate pentru a reusi sa fim competitivi la nivelul UE.
"Trebuie sa fim competitivi si pentru a face asta trebuie sa producem la nivelul Uniunii Europene. Avem probleme cu legile si orice control ar veni intr-o ferma romaneasca poate da garantat o amenda oricarui fermier. Subeventiile se dau tarziu. S-a modificat PNDR si una dintre obligatiile noastre este sa inverzim anumite suprafete. Romania are mai mult de jumatate din suprafata inverzita. Cred ca aceasta cerinta a venit din cauza zonelor in care se cultiva numai proumb tratat cu azot care daunează solului. Se pun niste sabloane absurde care nu pot fi aplicate si daca nu le respecta fermierul este scos de la subventie. Conditiile atmosferice sau de sol nu sunt la fel in toata tara", a declarat la randul sau Nicolae Sitaru, vicepresedintele LAPAR.
Potrivit acestuia, in sectorul vegetal este nevoie de o reforma a proprietatii si de o lege speciala pentru acest subiect.
Laura Mihai de la CEC Bank a venit in sprijinul problemelor mentionate legat de finantarea proiectelor in agricultura si a prezentat liniile de credit dezvoltate special de banca pentru diverse domenii ale agriculturii. Banca pune la dispozitia clientilor 48 de birouri specializate in proiecte cu fonduri europene.
"In portofoliul nostru, agricultura reprezinta 18%. Cu toate problemele existente si semnalate cred ca nu am gresit sa ne axam pe acest sector. Agricultura este si va ramane unul dintre sectoarele vitale ale economiei Romanesti", a declarat Laura Mihai, Director, Directia Clienti Mari, CEC Bank.
"Industria alimentara devine pe zi ce trece mai elitista si mai coporatista"
"Am impresia ca nimeni nu intelege importanta agricultorilor. Suntem mancati de firmele foarte mari de afara. Intereseaza pe cineva ca industria alimentara devine pe zi ce trece mai elitista si mai coporatista? Am impresia ca nimanui nu-i pasa ca micile afaceri de familie si-au inchis portile s-au au trecut pe piata neagra. Luptam cu retelele de supermarketuri si hypermarketuri. Noi, firmele medii si mici, suntem calcate efectiv in picioare la negocieri. Nu vorbesc despre reprezentantii corporatilor care pot negocia de la alt nivel. Toata legislatia, inclusiv cea europeana, nu are legatura cu realitatea. Sigur ca exista probleme si la nivel intern. Trebuie sa intelegem insa faptul ca un consumator nu va cumpara produsul romanesc mai scump decat cel din import din pur patriotism", a declarat Sorin Minea, Presedinte, Angst, Presedinte, Romalimenta.
Acesta a mai subliniat problemele generate de campaniile de denigrare a anumitor produse din carne sau lapte.
"Ne confruntam si cu alta problema: produse din rafturile supermarketuri sunt vandute in piete de trei ori mai scump cu titlul de produs traditional. Consumatorii nu stiu ca este o farsa. Pot cumpara acel produs din hypermarket de trei ori mai ieftin. Apoi, este foarte la moda tot ce este bio, adica marketing pur. Sigur ca este benfic pentru natura, dar sunt produse pentru cei cu bani. Se petrece o dezinformare generala. Se fac campanii de denigrare a produselor din carne, a laptelui, a painii. Stiti care sunt produsele cu cele mai mari concentratii de nitriti si nitrati? Legumele!", a precizat Sorin Minea.
"Consumatorii sunt victime sigure ale manifestarilor de pe trotuare"
Dorin Cojocaru, Presedinte, APRIL, a subliniat faptul ca si in industria pe care o reprezinta se fac in ultima vreme campanii contra consumului de lapte si mai ales a consumului de lapte praf.
"Ce avem cu laptele praf? Este lapte fara apa si este o metoda buna de a-l conserva. In alte tari, inclusiv in Polonia, se fac fabrici noi. Unele companii au ajuns sa-l inlocuiasca din cauza asta cu proteine. Lipsa de educatie si de informare duce la tot felul de psihoze. Consumatorul roman nu cunoaste ce inseamna safety food. Oamenii ajung sa consume alimente de o calitate indoielnica, produse care nu respecta nici macar standardele minime de igiena din cauza dezinformarii. Sunt victime sigure ale manifestarilor pe trotuare", a declarat Dorin Cojocaru, Presedinte, APRIL.
Referitor la modificarile din noul Cod Fiscal, Sorin Minea este de parere ca scaderea impozitelor este mai importanta decat cresterile salariale.
”Scaderea impozitului cu 2% echivaleaza cu o crestere a salariului de 15%. Sustin mai degraba scaderea impozitelor decat cresterea salariilor. Scaderea CAS-ului pe de alta parte nu va duce la cresterea consumului. Cresterea consumului se face cu bani mai multi sau preturi mai mici. Preturile mai mici se fac cu impozite mai mici”, este de parere Sorin Minea.
Scade consumul de vin in Romania
Ana Rodica Capatina, Presedinte, Asociatia Romana de Promovare a Vinurilor Romanesti, a vorbit despre scaderea consumului de vin in Romania si despre cantitatile mari importate.
"Majoritatea importurilor de vin, vin in Romania vrac. Consumul de vin a scazut in Romania din 2007 pana in 20014 de la 5.500 mHL la 4.000 mHL. Productia scade si ea de asmenea. Asociatia pe care o conduc este nou-infiintata, este o intiativa privata a unor crame din Romania. Am constatat ca exista o problema cu acest produs foarte iubit in Romania. Dorim sa aratam ca putem face produse competitive la nivel mondial. Vinul romanesc are o imagine proasta in Europa, dar intentionam sa schimbam acest lucru", a declarat Ana Rodica Capatina.
Partenerul principal al evenimentului a fost: Caussade Semences.
Prezenta la eveniment, Iulia Cristea, Director Marketing, Caussade Semences, vorbit despre investitiile facute de compania pe care o reprezinta, in cei 7 ani de prezenta in Romania, investitii care depasesc 5 milioane de euro. Compania are 102 angajati in cele 4 tari in care este prezenta in zona de Est a Europei.
Partener: CEC Bank.
Partenerii media au fost: Agroromania.ro, Agrias, Revista Ferma, Agroazi, Agrimedia, Profitul Agricol, Gazeta de agricultura, Agro TV, Rabbit Media, Stiri Agricole, Jurnalul de afaceri, Promoafaceri, Business24, Ziare.com, Calendar evenimente, Legal Magazin, Learn & Go, 4 Career, Revista Valoare, Transilvania Business, Roportal.ro, Bucuresteni.ro, Brightway, Administratie.ro, Manager Express, Economia Online, Think Business, Antreprenor in Romania si Plan de afacere.ro.
Despre BusinessMark
BusinessMark este o companie ce ofera servicii integrate de B2B, oferind clientilor sai modele de dezvoltare complexe, conectandu- i in mod direct cu mediul de afaceri si creand oportunitati de parteneriat strategic.
Atat prin organizarea de evenimente business, cat si prin serviciile de B2B Public Relations oferite, BusinessMark isi propune sa vina in intampinarea partenerilor sai cu strategii de comunicare si promovare centrate pe business matchmaking si crearea de oportunitati de dezvoltare.
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "Top 4 Afaceri agricole in 2024".
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturiIdei de afaceri in agricultura