Exclusiv
Publicat in: Stiri
Cotnari, unul dintre cei mai mari producatori interni de vinuri, estimeaza pentru anul viitor o cifra de afaceri de 33,5 milioane de euro, in crestere cu 11,5% fata de estimarile din acest an, ca umare a investitiilor realizate in modernizare si in cresterea capacitatii de productie, potrivit oficialilor companiei.
“Cotnari vizeaza pentru anul 2009 un profit net de 3,15 milioane de euro, in crestere cu peste 5% fata de rezultatul vizat in acest an”, a declarat pentru Business Standard Catalin Grecu, directorul de marketing al companiei. In ciuda crizei financiare, Cotnari va investi, anul viitor, masiv in marirea productiei. “Programul de investitii pentru anul 2009 se refera la infiintarea unei suprafete de 250 ha de vita-de-vie, unde se vor investi aproximativ 4 mil. euro, si la achizitionarea de utilaje necesare agriculturii, unde se vor investi circa 2 mil. euro. Aproximativ 75% din fonduri se vor asigura din surse proprii, iar restul, dintr-un credit pe termen lung”, a precizat Grecu. In perioada 2010-2013, Cotnari intentioneaza sa planteze circa 300 hectare de vita-de-vie. ‘’Pentru urmatorii patru ani (2010-2013), intentionam sa plantam o suprafata de inca 300 ha de vita-de-vie, din care peste 100 ha cu soiuri de struguri pentru vinuri rosii’’, potrivit oficialului companiei.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h


Citeste mai mult in Business Stand

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...
Micii fermieri devin o prioritate. Plata subventiilor prezinta schimbari
Micii fermieri devin o prioritate. Plata subventiilor prezinta schimbari
Noul comisar european pentru agricultura, Christophe Hansen, vrea sa schimbe modul in care se...
MADR: Modificari privind programele pentru zona montana
MADR: Modificari privind programele pentru zona montana
In ceea ce priveste prevederile noului act normativ, acestea pot fi consultate pe larg pe site-ul...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton