Exclusiv
Publicat in: Stiri
În comuna covăsneană Ozun se va prepara, sâmbătă, un colac secuiesc de zece metri, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News). Locuitorii comunei Ozun, ale cărei zile se vor sărbători în acest week-end, vor să stabilească recordul naţional în ceea ce priveşte prepararea celui mai lung colac secuiesc, după ce anul trecut au preparat un colac secuiesc de cinci metri lungime.
Colacul secuiesc este, de fapt, binecunoscutul “kurtos- kalacs”, căutat cu precădere de către turiştii ce ajung în judeţul Covasna, produsul fiind celebru şi reprezentativ pentru Secuime. Ingredientele necesare la prepararea colacului secuiesc sunt făina, zahărul, drojdia, ouăle, laptele şi mierea. Produsul, realizat după o tehnică tradiţională ce presupune răsucirea sa, va fi copt pe jarul cărbunilor, după ce va fi dat prin zahăr, pentru a-şi forma delicioasa pojghie de zahăr- ars.

Locuitorii din judeţul Covasna sunt deja renumiţi pentru iniţiativele lor în stabilirea recordurilor gastronomice. Astfel, în comuna covăsneană Turia s-a preparat în 2008 un bulz uriaş de 150 de metri, atestat de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai mare din lume, în vreme ce în staţiunea Covasna a fost preparată o îngheţată de 100 de metri.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura castravetelui anti-diabet


Iti propunem sa cultivi o planta speciala nepretentioasa perfect adaptata solului si climei din tara noastra si care prezinta un avantaj colosal este foarte bogata in insulina functionand deci ca un remediu natural atat pentru prevenirea cat si pentru tratarea diabetului Si nu numai   Concret este vorba despre castravetele amar un...

Oferta Speciala
valabila 48h


În această lună, la Sfântu Gheorghe va avea loc şi Festivalul Cârnaţilor, în cadrul căruia mai multe echipe, din ţară şi străinătate, se vor întrece în prepararea celor mai gustoşi cârnaţi, după reţete proprii, ale căror secrete sunt păzite cu stricteţe.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.