Cresterea cailor de rasa in Romania

Caii româneşti au fost apreciaţi întotdeauna pentru calităţile lor deosebite (capacitate energetică, rezistenţă la tracţiune, bună valorificare a hranei etc.) contribuind la consolidarea fondului genetic al unor herghelii celebre din Europa. Condiţiile naturale propice pentru creşterea acestei specii (păşuni şi fâneţe întinse şi bogate, cu o compoziţie floristică deosebită) au determinat în secolele XVII-XVIII dezvoltarea comerţului cu cai din Ţările Române. Herghelii de mare reputaţie din Imperiul Austro-Ungar, din Germania, Franţa sau Danemarca, importau şi creşteau cai proveniţi din ţările române, în special moldoveneşti, recunoscuţi pentru calităţile lor.
După Pacea de la Adrianopol (1829), extinderea masivă a suprafeţelor arabile pentru producerea cerealelor în detrimentul suprafeţelor de păşuni şi fâneţe, a limitat treptat creşterea animalelor, în special a cailor. Timp de aproape un secol, marile crescătorii boiereşti şi-au redus dramatic efectivele şi s-au desfiinţat una după alta.

După anul 1870, în România apar primele herghelii specializate pentru producerea de cai de rasă, majoritatea în proprietatea armatei, dar şi private. Astfel, apar herghelii de renume la Cislău, Homorod, Rădăuţi, Lucina, Jegălia şi se pun bazele creşterii şi pregătirii sistematice a cailor de rasă.

Pentru ameliorarea efectivelor locale, statul a înfiinţat depozitele de armăsari în diferite zone ale ţării, a organizat expoziţii şi concursuri hipice, a asigurat unele facilităţi pentru crescătorii de cai de rasă.

Cresterea cailor de rasa
În anul 1908, hergheliile statului trec în administrarea Ministerului Agriculturii, iar după 1920 se pun bazele dezvoltării unui puternic sector de creştere a cailor de rasă. Se înfiinţează herghelii de stat la Sâmbăta de Jos, Bonţida, Parţa, Ruşeţu, Mangalia şi se reorganizează reţeaua depozitelor de armăsari. Apar herghelii particulare (Marghiloman, Negropontes, Moruzzi, Schlesinger), care aduc reproducători din Occident şi de la care statul cumpără reproducători pentru hergheliile proprii.

În anul 1930, hergheliile naţionale deţineau un efectiv total de 1287 cai din care 35 armăsari pepinieri, 410 iepe mamă, 402 capete tineret femei si 440 capete tineret mascul.

În timpul celui de-al doilea război mondial, pierderile în efectivul cailor de rasă au fost imense. Imediat după război, statul român a luat măsuri eficiente de refacere a efectivelor de cabaline, inclusiv prin cumpărări de reproducători din străinătate. A urmat colectivizarea agriculturii şi extinderea lucrărilor mecanizate care a generat măsuri de reducere a efectivelor de cabaline cu efect negativ şi asupra cabalinelor de rasă.

Efectivele de cai de rasă cresc numeric şi calitativ după anul 1971, odată cu înfiinţarea Centrului Republican pentru Creşterea Cabalinelor şi Calificarea Cailor de Rasă, care îşi asumă responsabilitatea producerii de material cabalin cu însuşiri genetice superioare şi a difuzării acestuia, prin armăsari de montă publică spre sectorul populaţiei.

După anul 1989, datorită condiţiilor social - economice şi politice specifice trecerii la economia de piaţă, a retrocedării terenurilor agricole, efectivele de cabaline din marea creştere au sporit semnificativ, de la 663 mii capete în anul 1989 la 872.436 capete la 31.XII.2002 (conform datelor rezultate de la recensământul agricol, furnizate de Institutul Naţional de Statistică). Creşterea în sectorul privat este de 138% în timp ce sectorul de stat care creşte cai în rasă pură, a înregistrat o scădere de la 7.114 capete la 3.680 capete (la 31 .XII.2003) reprezentând un regres de 48%.

Efectele modificărilor structurale din societatea romanească de după 1989 s-au resimţit şi în dinamica efectivelor de cai de rasă din hergheliile şi depozitele de armăsari aparţinând statului.

În anul 1991, Centrul Republican pentru Creşterea Cabalinelor şi Calificarea Cailor de Rasă se reorganizează în Regia Autonomă „Cai de Rasă", unica autoritate hipică din ţară care desfăşura o activitate de interes public naţional prin efectivele de cabaline din hergheliile naţionale, singurele nuclee de rasă pură din România şi care reprezintă un patrimoniu genetic naţional.

În anul 1998, Regia Autonomă „Cai de Rasă" s-a reorganizat înfiinţându-se, prin H.G. nr. 637/1998, Societatea Naţională „Cai de Rasă" S.A. care a administrat un efectiv de 2060 cabaline din patrimoniul public al statului stabilit prin lege, compus din 110 armăsari pepinieri, 650 iepe de reproducţie şi 1300 armăsari de montă publică.

În anul 2002, printr-o decizie a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a fost promovată Ordonanţa de Urgenţă nr.139 prin care se desfiinţează Societatea Naţională „Cai de Rasă" S.A, patrimoniul acesteia fiind preluat de Regia Naţională a Pădurilor.

În anul 2003, Regia Naţională a Pădurilor care în baza O.U.G. nr. 139/2002 a preluat caii de rasă, a declanşat un vast program de reabilitare a secţiilor de cabaline şi de refacere a efectivelor de cai de rasă. Ca urmare a acestui program şi datorită opririi vânzărilor, în anul 2004 se înregistrează creşteri ale efectivului de cai de rasă. La 30 noiembrie 2004 efectivul de cai de rasă a fost de 3.789 capete (103% faţă de anul 2003) iar la 1 martie 2005 a atins nivelul de 3.867 cabaline. Din totalul de 3.867 cabaline, în patrimoniul genetic naţional sunt 1.827 capete din care: 1.086 armăsari de montă publică, 97 armăsari pepinieri şi 644 iepe mamă pentru care se asigură o politică strategică de ameliorare în obţinerea celor mai buni produşi folosiţi atât pentru înlocuire în matcă cât şi pentru ameliorarea cabalinelor din marea creştere.