Cultivarea piersicului. Soiuri de piersic, pavii si nectarine

Deşi relativ recentă, cultura piersicului piersicului a luat amploare mare în ţara noastră datorită calităţii deosebite a fructelor, compoziţiei lor chimice foarte complexe şi a producţiilor mari care se pot obţine, fără eforturi foarte mari. Piersicul este o specie puţin adaptată la condiţiilor noastre climatice, suferă iarna de pe urma gerului, dar poate asigura producţii constante şi mari 10-15 ani.


Este foarte precoce, intră pe rod din anul 2-3 de la plantare, are o fertilitate mare, diferenţiază foarte bine, etc. Prin sortimentul foarte variat, se pot produce şi consuma fructe proaspete o perioadă lungă de timp, de la sfârşitul lunii iunie, la sfârşitul lunii octombrie, asigurând atât piaţa cât şi fabricile de conserve. Datorită acestor avantaje, cultura piersicului trebuie extinsă în toate zonele favorabile, chiar pe nisipurile Olteniei unde se comportă foarte bine.

Piersicile au în compoziţia lor următoarele: 10,4-16,2% substanţă uscată, 5,4-11,9% zahăr total, 0,36-0,44% aciditate totală, 12,6-21,5 mg% acid ascorbic, 0,3-0,6 g% pectine, 0,7- 0,9 g% proteine, 0,07-0,16 g% substanţe tanoide, 0,03 mg% vitamina B1, 0,05 mg% vitamina B2, 0,90 mg% vitamina B6, 0,30 mg% vitamina A, 0,43 mg% vitamina E, o serie de ioni minerali: K, P, Mg, Ca, Na, Mn, Fe, Cu, Zn, etc., au o valoarea energetică de 29-64 calori la 100 g. Fructele sunt apreciate de consumatori în stare proaspătă sau prelucrate, sub formă de compot, dulceaţă, gem, sucuri, nectaruri, deshidratate, etc. În medicina populară piersicile sunt recomandate în alimentaţia bolnavilor de ficat, rinichi, ateroscleroză, obezitate, etc.

Particularităţi de creştere şi fructificare
Piersicul formează un sistem radicular bogat ramificat, cu rădăcinile de schelet groase, orientate majoritatea relativ paralel cu suprafaţa solului şi câteva din ele pătrund pe verticală la adâncimi mari. Extinderea laterală a rădăcinilor depăşeşte de 1,7-2 ori proiecţia coroanei, iar pe verticală majoritatea sunt răspândite între 20 şi 80 cm, puţine ajung la 3-4 m. Indiferent de densitatea de plantare, rădăcinile piersicilor vecini nu se întrepătrund. Din această cauză, în plantaţiile mai bătrâne, completarea golurilor nu dă rezultate, rădăcinile pomilor tineri nu mai găsesc spaţiu necesar pentru aprovizionarea pomului cu apă şi săruri minerale. Rădăcinile au două maxime de creştere, primăvara şi toamna, când în sol sunt 8-20°C, considerată temperatură optimă.

Partea aeriană a piersicului creşte rapid în primii ani de viaţă, emite 1-3 serii de anticipaţi care îndesesc mult coroana, ajungând la maturitate la înălţimea de 4-6 m. Există în cultură şi piersic pitic (dwarf - pitic genetic) care la maturitate nu depăşesc 1-2 m şi care se poate cultiva la vas. Capacitatea mare de emitere a anticipaţilor, se poate valorifica prin tăieri în verde şi scurta cu 1-2 ani perioada de formare a coroanelor. După intrarea pe rod, intensitatea creşterii scade, comparativ cu alte specii avâd creşteri slabe.

Intrarea pe rod a piersicului este precoce, diferenţiază muguri floriferi încă din pepinieră şi fructifică destul de bine din anul 2-3 de la plantare. Durata de exploatare economică a plantaţiilor de piersic, este de 12-15 ani, uneori mai mare la pomii solitari. Piersicul fructifică pe ramuri mixte cu lungime de 40-60 cm, ramuri care sunt purtătoare de mulţi muguri de rod aşezaţi în grupuri, de obicei câte trei, din care unul vegetativ, ceea ce implică rărirea fructelor după căderea fiziologică din iunie. În timpul fructificării, majoritatea ramurilor mixte se epuizează, astfel încât ele nu prezintă interes în coroană pentru producţia anilor următori.

Apariţia în coroana pomilor a ramurilor buchet sau a salbelor (ramuri subţiri de 2-4 mm şi care au lateral numai muguri floriferi), organe de rod netipice piersicului, indică o anomalie în creşterea pomilor, datorată fie încărcăturii foarte mari de fructe, fie unei tehnologii de cultură neadecvată. Pe acest tip de ramuri, nu se obţine o producţie de calitate şi trebuie luate măsuri pentru stimularea creşterilor noi, în vederea asigurării rodului în anul următor.

Frecvent la pomii tineri sau în urma unor tăieri severe, din mugurii dorminzi de pe ramurile de schelet, apar ramuri lacome care se pot folosi pentru refacerea unor elemente din coaroană care s-au rupt sau se suprimă.

Degarnisirea bazei ramurilor de schelet, este specifică piersicului chiar în plantaţiile bine întreţinute. Cu cât pomii nu sunt tăiaţi corect, sunt umbriţi sau afectaţi de ger şi boli, cu atât procesul de degarnisire este mai sever. În timp, zona de fructificare se mută spre periferia coroanei scăzând astfel şi potenţialul de producţie a pomilor. Piersicul este specia care diferenţiază muguri de rod şi fructifică anual, fără să fie afectat de alternanţa de fructificare. Pe solurile fertile, piersicul leagă foarte bine, iar la căderea fiziologică cad circa 30-40% din fructe, rămânând o cantitate prea mare faţă de potenţialul de hrănire al pomului. Perioada repausului adânc este scurtă şi pornirea în vegetaţie este legată de condiţiile climatice, realizându-se după 7-10 zile cu temperaturi peste pragul biologic (6,5°C), în timp ce, pentru înflorire sunt necesare temperaturi medii de cel puţin 10°C. În funcţie de temperatură, înflorirea durează 10-14 zile, la temperaturi mai mici poate dura chiar mai mult. Din punct de vedere al comportării la înflorire, soiurile de piersic sunt autofertile cu excepţia soiului J.H. Hale.

Maturarea fructelor în cadrul speciei, se face eşalonat pe o perioadă de peste 4 luni, fiind necesare 70-80 de zile de la înflorit la maturare, pentru soiurile timpurii şi 130-140 de zile pentru cele târzii. Acelaşi soi anticipă maturarea cu 1-2 săptămâni cultivat pe nisipurile Olteniei faţă de restul zonelor de cultură.



Cerinţele piersicului faţă de factorii de mediu
Căldura. Temperatura ca factor limitativ în cultura piersicului, acţionează diferit în funcţie de valorile ei pozitive sau negative. Piersicul este pretenţios la căldură şi nu pe deplin adaptat condiţiilor climatice din România. În mare, se poate afirma că, el dă rezultate bune în toate zonele de cultură a viţei de vie. Pentru desfăşurarea normală a proceselor de creştere şi fructificare, piersicul are nevoie pe perioada de vegetaţie de o sumă a gradelor de temperatură de 3000-3200°C. Rezistenţa la iernare a piersicului este relativ bună, pomii care au lemnul copt şi sunt bine pregătiţi pentru iarnă, nu înregistrează pierderi semnificative până la temperatura de - 22 - -24°C, cu mici diferenţe în funcţie de soi. Dacă însă pe perioada iernii apar ferestre cu temperaturi peste pragul biologic şi se produce decălirea, rezistenţa la ger scade foarte mult, degerând la -7 - -8°C. Mugurii în faza de boboc rezistă la -3,9°C, florile deschise, la -2,8°C, iar fructele legate la -1,1°C. Acţiunea nefastă a temperaturii poate fi şi mai mult amplificată de umiditatea ridicată a aerului, de vânt sau altitudine.

Apa. Piersicul este o specie rezistentă la secetă, chiar prelungită, dar pentru producţii mari şi de calitate apa devine factor limitativ. Deoarece în zona de cultură a piersicului cantitatea de apă nu depăşeşte 500-600 mm precipitaţii anual, cultura modernă a piercicului nu este posibilă fără irigare. Toleranţa la lipsa apei din sol este dependentă de portaltoi, migdalul fiind cel mai rezistent şi corcoduşul cel mai sensibil. În lipsa apei, fructele rămân mici, turtite lateral, cu pubesceţă grosieră, producţia fiind diminuată nu numai cantitativ dar şi calitativ.

Piersicul reacţionează foarte bine la irigare, în special în perioada ce precede maturarea fructelor, când, prin irigare se pot obţine sporuri de producţie semnificative, fără a afecta calitatea. Excesul de apă este dăunător atât în sol, unde provoacă asfixierea sistemului radicular chiar pe perioade scurte cât şi în aer unde favorizează atacul bolilor criptogamice. Ceaţa din timpul iernii amplifică efectele negative ale gerului, iar poleiul de durată, duce la asfixierea mugurilor.

Lumina. Cerinţele faţă de lumină sunt foarte mari, fiind depăşit din acest punct de vedere numai de smochin.

Pentru a satisface aceste nevoi mari, piersicul trebuie condus în forme de coroane care valorifică din plin atât lumina directă cât şi pe cea difuză cum ar fi: formele de vas, palmetele, ypsilon transversal, etc. Amplasarea plantaţiilor se va face numai pe expoziţii sudice sau sud-vestice, se va corela distanţa de plantare cu vigoarea pomilor, iar tăierea va fi făcută obligatoriu în fiecare an. În lipsa luminii, diferenţierea mugurilor este slabă, lăstarii cresc puţin şi nu se maturează suficient, fiind sensibili la ger, fructele rămân mici, de calitate inferioară şi coroanele se degarnisesc în timp scurt.

Solul. Piersicul reuşeşte pe solurile mijlocii, lutoase, luto-nisipoase, sau chiar pe nisipurile consolidate, soluri care trebuie să fie adânci, fertile şi permeabile. Tolerează un pH cuprins între 5,7 şi 7,5, iar conţinutul în calcar activ nu trebuie să fie peste 7% pentru portaltoiul franc şi 15% pentru migdal.

Principalele soiuri din sortiment

În cadrul speciei există trei grupe de soiuri: piersici propriu-zise (destinate în special consumului în stare proaspătă), nectarinele (cu epicarpul fără pubescenţă) şi paviile sau piersicile de industrie (care au pulpa tare, cartilaginoasă, care rezistă bine la prelucrarea industrială. Piersicile propriu-zise sunt cele mai răspândite, deoarece sunt mai tolerante la factorii de mediu şi asigură producţii mai mari, paviile fiind mai pretenţioase la căldură, iar nectarinele sunt mai sensibile la boli. În timp, preferinţele consumatorilor s-au schimbat în ceea ce priveşte consumul de piersici. Dacă în urmă cu 20-25 se cultivau soiuri cu pulpa albă, care erau mai dulci, aromate şi cu pulpă moale, suculentă şi perisabilă, acum se cultivă soiuri cu pulpă galbenă, mai fermă, consistentă şi mai puţin perisabilă. Fructele cu pulpă galbenă rezistă mai bine la transport decât cele cu pulpă albă. De dată recentă, se pare că piaţa cere iar soiuri dulci şi aromate şi se încearcă reintroducerea în cultură a unor soiuri cu pulpă albă. Din multitudinea de soiuri, la piersic sunt căutate pe piaţă cele cu maturare timpurie şi mijlocie, deci până la mijlocul lunii august, când, pe piaţă apar cantităţi mari de struguri şi pepeni şi valorificarea devine greoaie.

Soiuri de piersic

Medeleine Pouyet - are vigoare mare, fructul mic, sferic, crem, suflat cu roşu pe partea însorită, pulpa este albă-crem, suculentă şi gust mediocru. Se maturează la sfârşit de iunie.

Springold - este viguros, productiv, are fructul mijlociu, aproape sferic, simetric, cu pubescenţă slabă, bine colorat în roşu pe circa 75-80% din suprafaţă. Pulpa este galbenă, aderentă la sâmbure, fină, suculentă, rezistentă la transport, cu gust foarte plăcut. Se maturează în primele zile ale lunii iulie.

Springcrest - are vigoare mare, este foarte productiv, se supraîncarcă cu rod, are fructul mijlociu, sferic şi simetric, bine colorat cu roşu închis, cu striuri. Pulpa este galbenă, suculentă, potrivit de consistentă, gust dulce acrişor. Se maturează în prima săptămână a lunii iulie.

Collins - are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, are fructul mijlociu, sferic- alungit, roşu, marmorat, cu pubescenţă fină. Pulpa este galbenă, semiaderentă la sâmbure, fibroasă, suculentă, cu gust dulce şi aromă fină, apreciată pentru masă. Se maturează la mijlocul lunii iulie.

Cardinal - soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, are fructul sferic, asimetric, roşu cu dungi şi pete de culoare mai închisă. Pulpa este galbenă-portocalie, aderentă la sâmbure, potrivit de consistentă, slab aromată şi gust plăcut. Se maturează la mijlocul lunii iulie.

Jerseyland - soi viguros, productiv şi rezistent la ger, are fructul mijlociu, sfero- elipsoidal, asimetric, galben, pigmentat cu roşu-viu pe aproape toată suprafaţa. Pulpa este galbenă-portocalie, semiaderentă la sâmbure, cu infiltraţii de roşu, aromată şi cu gust plăcut. Se maturează în ultima decadă a lunii iulie.

Redhaven - are vigoare mijlocie, are plasticitate ecologică mare, este foarte productiv, are fructul mijlociu, sferic, uneori cu conturul uşor neregulat, galben-portocaliu dungat cu roşu- deschis. Pulpa este galbenă, cu slabe infiltraţii de roşu, fină, suculentă, dulce şi fin aromată, considerat cel mai bun soi de masă. Se maturează la începutul lunii august.

Southland - are vigoare mare, plasticitate ecologică bună, este foarte productiv,rezistent la ger, are fructul mare, galben, acoperit 60-70% cu roşu viu. Pulpa este galbenă, cu infiltraţii roşii în jurul sâmburelui, consistentă, suculentă şi plăcut aromată. Se maturează în decada doua a lunii august.

Suncrest - are vigoare mijlocie, cu plasticitate ecologică ridicată, foarte productiv, are fructul mare, roşu închis, cu pubescenţă fină. Pulpa este galbenă cu infiltraţii roşii în jurul sâmburelui, suculentă, fondantă, dulce şi armonios acidulată. Se maturează în decada a treia a lunii august.

Fayette - are vigoare mare, este foarte productiv, are fructul mare, sferic uşor turtit lateral, asimetric, galben-auriu, acoperit pe 50% cu roşu. Pulpa este galbenă cu infiltraţii roşii în jurul sâmburelui, suculentă, rezistentă la transport, gust plăcut şi aromă slabă. Se maturează în prima decadă a lunii septembrie.

Flacăra - are vigoare mijlocie, fructul mare, sferic, galben-portocaliu acoperit cu roşu aprins pe partea însorită şi dungi longitudinale mai închise. Pulpa este galben-portocalie, cu infiltraţii roşii în jurul sâmburelui, este consistentă, suculentă şi gust plăcut. Se maturează în decada doua a lunii septembrie.

Superbă de toamnă - are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, rezistent la ger şi cu plasticitate ecologică mare. Fructul este mare, sferic-alungit, alb-gălbui cu pete şi dungi roşii pe circa 70% din suprafaţă, pulpa este alb-gălbuie, consistentă, suculentă şi gust plăcut. Se maturează în a doua jumătate a lunii septembrie.

Soiuri de nectarine

Principalele soiuri cultivate sunt:

Crimsongold - este viguros şi foarte productiv, necesită rărirea manuală a fructelor, are fructul mijlociu (100-130 g), aproape sferic sau uşor alungit, galben-portocaliu, acoperit pe 3/4 din suprafaţă cu roşu-închis. Pulpa este galbenă, aderentă la sâmbure, fină, suculentă, dulce şi uşor acidulată, apreciată pentru masă. Se maturează la mijlocul lunii iulie.

Nectared 2 - este viguros şi productiv, are o capacitate bună de autoreglare a producţiei, are fructul mare, rotunjit, slab turtit la cele două capate, galben, acoperit cu roşu-violaceu pe 50- 60% din suprafaţă. Pulpa este galbenă portocalie, semiaderentă la sâmbure, suculentă şi cu gust plăcut. Se maturează în ultima decadă a lunii iulie.

Independence - soi viguros, productiv, tolerant la îngheţul de revenire, are fructul mijlociu, galben-portocaliu acoperit cu roşu-deschis pe 80-90% din suprafaţă. Pulpa este galbenă, are infiltraţii fine de roşu în jurul sâmburelui, este uşor fibroasă, fină, suculentă, gustul slab acidulat. Se maturează la sfârşitul lunii iulie.

Nectared 4 - soi viguros, precoce şi productiv, se supraîncarcă cu fructe, are fructul mijlociu, sferic uşor turtit, galben, acoperit cu roşu-viu pe 80-100% din suprafaţă. Pulpa este neaderentă, cu infiltraţii slabe, este foarte suculentă, gust dulce şi aromă fină. Se maturează în decada a doua a lunii august.

Fantasia - este soi viguros, cu plasticitate ecologică bună, are fructul mare, rotunjit sau uşor alungit, galben-portocaliu, acoperit cu roşu-viu pe 50-60% din suprafaţă. Pulpa este galbenă, neaderentă, cu infiltraţii în jurul sâmburelui, suculentă, slab acidulată. Se maturează la sârşitul lunii august.

Soiuri de pavii

Principalele soiuri sunt:

Vezuvio - soi viguros, productiv, tolerant la ger şi boli, are fructul mijlociu, uşor alungit, galben uşor stropit cu roşu pe partea însorită. Pulpa este galbenă-portocalie, fermă, dulce şi slab aromată. Se maturează în prima decadă a lunii august.

Babygold 5 - soi viguros şi productiv, precoce şi cu bună plasticitate ecologică, are fructul mijlociu, sferic, galben rumenit pe partea însorită. Pulpa este galbenă, potrivit de suculentă, gust plăcut şi aromă slabă. Se maturează în a doua jumătate a lunii august.

Vivian - are vigoare mijlocie, este precoce, productiv şi cu mare plasticitate ecologică, are fructul mijlociu, galben-portocaliu, rumenit cu roşu-oranj pe partea însorită. Pulpa este galbenă, fermă, potrivit de suculentă, rezistentă la transport şi manipulare. Se maturează la sfârşitul lunii august.

Babygold 7 - Soi de vigoare foarte mare, tolerant la îngheţul de revenire, are fructul mijlociu, galben-portocaliu, acoperit cu roşu pe aproape jumătate din suprafaţă. Pulpa este galbenă, fin granulată, de consistenţă medie. Se maturează în prima decadă a lunii septembrie.

Producerea materialului săditor
În prezent, materialul de plantat este reprezentat aproape exclusiv de pomi altoiţi pe diferiţi portaltoi dintre care: piersicul franc, care are afinitate cu toate soiurile, formează un sistem radicular puternic, dar preferă solurile uşoare; corcoduşul, care valorifică şi solurile ceva mai grele, nu are afinitate bună cu toate soiurile, imprimă o longevitate mai mică; migdalul, asigură o valorificare bună a solurilor calcaroase, dar are afinitate slabă; o serie de hibrizi piersic-migdal, care dau o mare uniformitate plantaţiilor şi se pot înmulţii uşor in vitro; o serie de selecţii de prun, etc.

Având creştere bună, sâmburii se seamnănă primăvara în câmpul de altoire şi se altoiesc în prima parte a campaniei. La 3-4 săptămâni de la altoire, trebuie slăbite legăturile pentru a evita ştrangularea, foarte frecventă, datorită ritmului intens de creştere a portaltoilor după altoire.

Infiinţarea plantaţiilor de piersic
Piersicul se amplasează pe soluri uşoare, fertile şi bine expuse la soare. Dacă este pantă, se va planta numai treimea mijlocie şi superioară pentru evitarea sau reducerea efectului îngheţului de revenire din primăvară. Piersicul nu se plantează după el însăşi sub nici o formă, deoarece rădăcinile lasă în sol substanţe toxice (amigdalina care se hidrolizează şi formează acid cianhidric), dar se poate planta după măr sau păr. Plantarea se face toamna sau primăvara, în funcţie de cantitatea de material de plantat şi de condiţiile climatice.

Piersicul fiind în general autofertil, nu sunt probleme cu aranjarea soiurilor în parcelă, în vederea polenizării încrucişate. Numărul de soiuri care se plantează este direct legat de modul de valorificare a fructelor; dacă se vând direct pe piaţă se va planta un număr mare de soiuri cu un număr mic de pomi, deoarece fructele sunt destul de perisabile, iar dacă se valorifică prin prelucrare industrială se plantează 2-3 soiuri pentru a asigura partizi mari de fructe, convenabil fabricii de prelucrare.

Desfacerea pe piaţă este convenabilă producătorilor din apropierea oraşelor şi din zona litoralului. Datorită sensibilităţii mai mari a nectarinului la făinare, el se va planta grupat sau chiar în parcele separat, ceea ce permite asigurarea protecţiei fitosanitare corespunzătoare.

Formele de coroană mai folosite sunt vasul şi palmeta etajată sau liberă, coroane care satisfac nevoile mari faţă de lumină. Distanţele de plantare sunt de 5-6 m între rânduri şi 3-4 m între plante pe rând, în funcţie de vigoarea soiurilor folosite.

Întreţinerea plantaţiilor de piersic

Tăierea pomilor tineri în perioada de formare a coroanelor se reduce la lucrări în verde, prin care se aleg repetat lăstarii necesari formării scheletului, se degajă vârfurile de creştere prin suprimarea lăstarilor pe circa 20-25 cm sub lăstarul de prelungire şi se ciupesc ceilalţi lăstari la 3-4 frunze. Din anul 3-4, când începe fructificarea, la nivel de pom se lasă ramuri mixte, scurtate eventual la 60 cm, pentru fructificare, la o distanţă de 25-30 cm una de alta, în lungul ramurilor de schelet.

La palmeta etajată, în lipsa şpalierului se recomandă tutorarea axului şi legarea şarpantelor de şipci, pentru a menţine unghiurile de inserţie în jur de 45°. În plantaţiile pe rod, tăierea este obligatorie în fiecare an. Prin tăiere, se înlătură o mare parte din creşterile anuale, pe pom rămânând între 80 şi 200 ramuri mixte în funcţie de vigoarea acestuia şi forma de coroană (mai puţine la palmetă şi mai multe la vas), distanţate la circa 25-30 cm. Se urmăreşte ca zona de fructificare, să fie menţinută cât mai aproape de ramurile groase ale pomului, evitând astfel degarnisirea părţii bazale a şarpantelor. Pentru acest lucru, o parte din ramurile anuale situate în jumătatea bazală a coroanelor, se scurtează în cepi de 3-4 muguri, în vederea stimulării de noi creşteri, capabile să fructifice în anul următor.

Ramurile mixte care rămân, se scurtetază la 50-60 cm. În anii în care o parte din mugurii de rod au îngheţat, şi care de obicei sunt în partea inferioară a coroanei, ramurile fără rod se scurtează în cepi, iar în partea superioară se lasă o încărcătură mai mare de ramuri, în vederea compensării mugurilor pierduţi.

Revenirea la tăierea normală şi distribuţia uniformă a ramurilor roditoare în coroană, se va face după 1-2 ani. În cazul în care au degerat peste 90% din mugurii de rod, de obicei sunt afectate şi ramurile anuale şi se face tăierea de regenerare a pomului, prin intervanţii mai severe, se scurtează ramurile viabile în cep de 3-4 muguri. În situaţia în care pomii sunt epuizaţi şi numărul ramurilor mixte nu asigură o încărcătură suficientă de muguri, se pot valorifica pentru fructificare ramurile salbe, care se scurtează la 2-3 ochi şi eventual buchetele. Ramurile anticipate, în funcţie de vigoarea lor sunt tratate ca ramuri mixte sau ca salbe.

Întreţinerea solului. Piersicul fiind pretenţios faţă de sol, se recomandă folosirea ogorului lucrat sau cultivat cu diferite plante agroalimentare sau îngrăşăminte verzi. Lucrarea solului pe rând şi între rânduri de 4-5 ori pe perioada de vegetaţie, asigură distrugerea buruienilor care concurează pomii în consumul apei şi substanţelor minerale şi distrugerea crustei, conservând mai bine apa din sol. Pe suprafeţe mici, solul în lungul rândului poate fi mulcit cu resturi vegetale, rumeguş, scoarţă măcinată sau chiar folie neagră.

Fertilizarea. Fiind o specie foarte productivă, piersicul reacţionează bine la fertilizare, raportul optim între elemente N:P:K fiind de 1:0,25:1. Anual piersicul consumă la o tonă de fructe circa: 10 kg azot, 2 kg fosfor, 8 kg potasiu şi o serie de microelemente: Fe, Mg, B, Zn, etc. În funcţie de vârsta plantaţiei, cantitatea de îngrăşăminte este diferită. Astfel, în plantaţia tânără se aplică la unitatea de suprafaţă: 80 kg azot, 60 kg fosfor şi 40 kg potasiu anual şi periodic 25- 30 t de gunoi de grajd, iar în plantaţia matură anual se aplică: 120-150 kg azot, 50-60 kg fosfor şi 90-120 kg potasiu, alături de 40 t gunoi de grajd aplicat la 2-3 ani.

Irigarea plantaţiilor de piersic este obligatorie pentru a obţine performanţe productive şi calitate corespunzătoare. Prin irigare, se poate ajunge la un spor de producţie de peste 40% şi o sporire a calităţii fructelor, ceea ce face economică udarea piersicului. Prin irigarea piersicului la intrarea în pârgă, se pate obţine un spor de producţie de 20-25%. Cantitatea de apă care se aplică la o udare este de 400-600 m3/ha, suficientă pentru a umecta grosimea profilului de sol unde sunt distribuite majoritatea rădăcinilor, iar numărul udărilor este de 4-5, în funcţie de condiţiile climatice. Nevoile critice pentru apă sunt înainte de înflorire, la întărirea endocarpului, înainte de maturarea fructelor şi după recoltare. Cel mai economic mod de aplicare a apei este picurarea, dar rezultate bune dă şi irigarea pe brazde.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Piersicul este afectat de o serie de boli (băşicarea frunzelor, ciuruirea, făinarea, monilioza) şi o serie de dăunători (molia lăstarilor, molia fructelor, păduchi de frunze, etc.), care netratate dau probleme deosebite, ducând la compromiterea recoltei, desfrunzirea pomilor şi pun în pericol însăşi existenţa livezii.

Creşterea, maturarea şi recoltarea fructelor

Piersicul având o fertilitate foarte mare, numărul de fructe care rămâne după căderea fiziologică este mult mai mare decât potenţialul de susţinere şi hrănire a pomului. Pentru evitarea ruperii pomilor şi pentru a obţine o calitate bună, piersicul necesită rărirea manuală a fructelor. Rărirea se face după căderea fiziologică din iunie, când în funcţie de mărimea fructului şi epoca de maturare a soiurilor, fructele se răresc pe ramură la 10-15 cm la soiurile timpurii, şi 20-25 cm la cele târzii. Rărirea trebuie încheiată înaintea întăririi endocarpului (sâmburelui), altfel, efectul ei asupra calităţii fructelor este mic. Cu ocazia răritului se înlătură fructele diforme, anormal dezvoltate, cele gemene, şi se răresc cele rămase în funcţie de soi, râmânând pe ramură 4-7 fructe.

Deoarece lucrarea este costisitoare, frecvent nu se aplică în practică, cu efecte negative asupra integrităţii pomilor şi calităţii fructelor. La soiurile extratimpurii (cu maturare până la mijlocul lunii iulie) se poate practica o rărire întârziată, efectuată puţin după întărirea endocarpului, alegând fructele mari, frumoase şi bine formate, care după o perioadă de menţinere de 1-2 săptămâni, pot fi valorificate pe piaţă ca trufandale la preţuri foarte bune. Deşi calitatea este slabă, fiind primele piersici care apar pe piaţă, se valorifică foarte uşor. În acest mod se produce o cantitate mai mare de fructe la unitatea de suprafaţă, fructele care râmân pe pom se recoltează aproape la maturitatea de consum.

Maturarea fructelor în cadrul soiului se face eşalonat în 7-10 zile, recomandându-se şi recoltarea etapizată în 2-3 treceri.

Momentul recoltării se stabileşte în funcţie de modul de valorificare şi eventual distanţa la care trebuie transportate. Piersicile spre deosebire de prune şi caise, îşi continuă maturarea după desprinderea din pom, deci pot fi recoltate mai devreme, dacă se valorifică departe de locul de producere.

Pentru consum la distanţă, sau pentru păstrare, momentul recoltării este atunci când culoarea pe partea umbrită a fructului virează de la verde la galben, înainte ca pulpa să se înmoaie în zona punctului stilar. Fructele destinate consumului local şi pentru industrializare se recoltează la maturitatea de consum (maximum însuşirilor gustative, formă şi culoare caracteristică soiului). Recoltarea se face manual pentru piersici şi nectarine şi manual sau mecanizat pentru piersicile de industrie.