Cultivarea piersicului. Soiuri de piersic, pavii si nectarine

Prin sortimentul foarte variat, se pot produce si consuma fructe proaspete o perioada lunga de timp, de la sfarsitul lunii iunie, la sfarsitul lunii octombrie, asigurand atat piata cat si fabricile de conserve.

Datorita acestor avantaje, cultura piersicului trebuie extinsa in toate zonele favorabile, chiar pe nisipurile Olteniei unde se comporta foarte bine. Piersicile au in compozitia lor urmatoarele: 10,4-16,2% substanta uscata, 5,4-11,9% zahar total, 0,36-0,44% aciditate totala, 12,6-21,5 mg% acid ascorbic, 0,3-0,6 g% pectine, 0,7- 0,9 g% proteine, 0,07-0,16 g% substante tanoide, 0,03 mg% vitamina B1, 0,05 mg% vitamina B2, 0,90 mg% vitamina B6, 0,30 mg% vitamina A, 0,43 mg% vitamina E, o serie de ioni minerali: K, P, Mg, Ca, Na, Mn, Fe, Cu, Zn, etc., au o valoarea energetica de 29-64 calori la 100 g.

Fructele sunt apreciate de consumatori in stare proaspata sau prelucrate, sub forma de compot, dulceata, gem, sucuri, nectaruri, deshidratate, etc. In medicina populara piersicile sunt recomandate in alimentatia bolnavilor de ficat, rinichi, ateroscleroza, obezitate, etc.

Particularitati de crestere si fructificare Piersicul formeaza un sistem radicular bogat ramificat, cu radacinile de schelet groase, orientate majoritatea relativ paralel cu suprafata solului si cateva din ele patrund pe verticala la adancimi mari.

Extinderea laterala a radacinilor depaseste de 1,7-2 ori proiectia coroanei, iar pe verticala majoritatea sunt raspandite intre 20 si 80 cm, putine ajung la 3-4 m. Indiferent de densitatea de plantare, radacinile piersicilor vecini nu se intrepatrund. Din aceasta cauza, in plantatiile mai batrane, completarea golurilor nu da rezultate, radacinile pomilor tineri nu mai gasesc spatiu necesar pentru aprovizionarea pomului cu apa si saruri minerale. Radacinile au doua maxime de crestere, primavara si toamna, cand in sol sunt 8-20°C, considerata temperatura optima.

Partea aeriana a piersicului creste rapid in primii ani de viata, emite 1-3 serii de anticipati care indesesc mult coroana, ajungand la maturitate la inaltimea de 4-6 m.

Exista in cultura si piersic pitic (dwarf - pitic genetic) care la maturitate nu depasesc 1-2 m si care se poate cultiva la vas. Capacitatea mare de emitere a anticipatilor, se poate valorifica prin taieri in verde si scurta cu 1-2 ani perioada de formare a coroanelor. Dupa intrarea pe rod, intensitatea cresterii scade, comparativ cu alte specii avad cresteri slabe. Intrarea pe rod a piersicului este precoce, diferentiaza muguri floriferi inca din pepiniera si fructifica destul de bine din anul 2-3 de la plantare.

Durata de exploatare economica a plantatiilor de piersic, este de 12-15 ani, uneori mai mare la pomii solitari. Piersicul fructifica pe ramuri mixte cu lungime de 40-60 cm, ramuri care sunt purtatoare de multi muguri de rod asezati in grupuri, de obicei cate trei, din care unul vegetativ, ceea ce implica rarirea fructelor dupa caderea fiziologica din iunie. In timpul fructificarii, majoritatea ramurilor mixte se epuizeaza, astfel incat ele nu prezinta interes in coroana pentru productia anilor urmatori.

Aparitia in coroana pomilor a ramurilor buchet sau a salbelor (ramuri subtiri de 2-4 mm si care au lateral numai muguri floriferi), organe de rod netipice piersicului, indica o anomalie in cresterea pomilor, datorata fie incarcaturii foarte mari de fructe, fie unei tehnologii de cultura neadecvata. Pe acest tip de ramuri, nu se obtine o productie de calitate si trebuie luate masuri pentru stimularea cresterilor noi, in vederea asigurarii rodului in anul urmator.

Frecvent la pomii tineri sau in urma unor taieri severe, din mugurii dorminzi de pe ramurile de schelet, apar ramuri lacome care se pot folosi pentru refacerea unor elemente din coaroana care s-au rupt sau se suprima.

Degarnisirea bazei ramurilor de schelet, este specifica piersicului chiar in plantatiile bine intretinute. Cu cat pomii nu sunt taiati corect, sunt umbriti sau afectati de ger si boli, cu atat procesul de degarnisire este mai sever. In timp, zona de fructificare se muta spre periferia coroanei scazand astfel si potentialul de productie a pomilor. Piersicul este specia care diferentiaza muguri de rod si fructifica anual, fara sa fie afectat de alternanta de fructificare.

Pe solurile fertile, piersicul leaga foarte bine, iar la caderea fiziologica cad circa 30-40% din fructe, ramanand o cantitate prea mare fata de potentialul de hranire al pomului. Perioada repausului adanc este scurta si pornirea in vegetatie este legata de conditiile climatice, realizandu-se dupa 7-10 zile cu temperaturi peste pragul biologic (6,5°C), in timp ce, pentru inflorire sunt necesare temperaturi medii de cel putin 10°C. In functie de temperatura, inflorirea dureaza 10-14 zile, la temperaturi mai mici poate dura chiar mai mult.

Din punct de vedere al comportarii la inflorire, soiurile de piersic sunt autofertile cu exceptia soiului J.H. Hale. Maturarea fructelor in cadrul speciei, se face esalonat pe o perioada de peste 4 luni, fiind necesare 70-80 de zile de la inflorit la maturare, pentru soiurile timpurii si 130-140 de zile pentru cele tarzii.

Acelasi soi anticipa maturarea cu 1-2 saptamani cultivat pe nisipurile Olteniei fata de restul zonelor de cultura. Cerintele piersicului fata de factorii de mediu Caldura. Temperatura ca factor limitativ in cultura piersicului, actioneaza diferit in functie de valorile ei pozitive sau negative. Piersicul este pretentios la caldura si nu pe deplin adaptat conditiilor climatice din Romania. In mare, se poate afirma ca, el da rezultate bune in toate zonele de cultura a vitei de vie.

Pentru desfasurarea normala a proceselor de crestere si fructificare, piersicul are nevoie pe perioada de vegetatie de o suma a gradelor de temperatura de 3000-3200°C. Rezistenta la iernare a piersicului este relativ buna, pomii care au lemnul copt si sunt bine pregatiti pentru iarna, nu inregistreaza pierderi semnificative pana la temperatura de - 22 - -24°C, cu mici diferente in functie de soi. Daca insa pe perioada iernii apar ferestre cu temperaturi peste pragul biologic si se produce decalirea, rezistenta la ger scade foarte mult, degerand la -7 - -8°C. Mugurii in faza de boboc rezista la -3,9°C, florile deschise, la -2,8°C, iar fructele legate la -1,1°C.

Actiunea nefasta a temperaturii poate fi si mai mult amplificata de umiditatea ridicata a aerului, de vant sau altitudine. Apa. Piersicul este o specie rezistenta la seceta, chiar prelungita, dar pentru productii mari si de calitate apa devine factor limitativ. Deoarece in zona de cultura a piersicului cantitatea de apa nu depaseste 500-600 mm precipitatii anual, cultura moderna a piercicului nu este posibila fara irigare. Toleranta la lipsa apei din sol este dependenta de portaltoi, migdalul fiind cel mai rezistent si corcodusul cel mai sensibil.

In lipsa apei, fructele raman mici, turtite lateral, cu pubesceta grosiera, productia fiind diminuata nu numai cantitativ dar si calitativ. Piersicul reactioneaza foarte bine la irigare, in special in perioada ce precede maturarea fructelor, cand, prin irigare se pot obtine sporuri de productie semnificative, fara a afecta calitatea. Excesul de apa este daunator atat in sol, unde provoaca asfixierea sistemului radicular chiar pe perioade scurte cat si in aer unde favorizeaza atacul bolilor criptogamice. Ceata din timpul iernii amplifica efectele negative ale gerului, iar poleiul de durata, duce la asfixierea mugurilor. Lumina. Cerintele fata de lumina sunt foarte mari, fiind depasit din acest punct de vedere numai de smochin.

Pentru a satisface aceste nevoi mari, piersicul trebuie condus in forme de coroane care valorifica din plin atat lumina directa cat si pe cea difuza cum ar fi: formele de vas, palmetele, ypsilon transversal, etc. Amplasarea plantatiilor se va face numai pe expozitii sudice sau sud-vestice, se va corela distanta de plantare cu vigoarea pomilor, iar taierea va fi facuta obligatoriu in fiecare an.

In lipsa luminii, diferentierea mugurilor este slaba, lastarii cresc putin si nu se matureaza suficient, fiind sensibili la ger, fructele raman mici, de calitate inferioara si coroanele se degarnisesc in timp scurt. Solul. Piersicul reuseste pe solurile mijlocii, lutoase, luto-nisipoase, sau chiar pe nisipurile consolidate, soluri care trebuie sa fie adanci, fertile si permeabile. Tolereaza un pH cuprins intre 5,7 si 7,5, iar continutul in calcar activ nu trebuie sa fie peste 7% pentru portaltoiul franc si 15% pentru migdal.

Principalele soiuri din sortiment In cadrul speciei exista trei grupe de soiuri: piersici propriu-zise (destinate in special consumului in stare proaspata), nectarinele (cu epicarpul fara pubescenta) si paviile sau piersicile de industrie (care au pulpa tare, cartilaginoasa, care rezista bine la prelucrarea industriala. Piersicile propriu-zise sunt cele mai raspandite, deoarece sunt mai tolerante la factorii de mediu si asigura productii mai mari, paviile fiind mai pretentioase la caldura, iar nectarinele sunt mai sensibile la boli.

In timp, preferintele consumatorilor s-au schimbat in ceea ce priveste consumul de piersici. Daca in urma cu 20-25 se cultivau soiuri cu pulpa alba, care erau mai dulci, aromate si cu pulpa moale, suculenta si perisabila, acum se cultiva soiuri cu pulpa galbena, mai ferma, consistenta si mai putin perisabila. Fructele cu pulpa galbena rezista mai bine la transport decat cele cu pulpa alba. De data recenta, se pare ca piata cere iar soiuri dulci si aromate si se incearca reintroducerea in cultura a unor soiuri cu pulpa alba.

Din multitudinea de soiuri, la piersic sunt cautate pe piata cele cu maturare timpurie si mijlocie, deci pana la mijlocul lunii august, cand, pe piata apar cantitati mari de struguri si pepeni si valorificarea devine greoaie.

 

Medeleine Pouyet - are vigoare mare, fructul mic, sferic, crem, suflat cu rosu pe partea insorita, pulpa este alba-crem, suculenta si gust mediocru. Se matureaza la sfarsit de iunie. Springold - este viguros, productiv, are fructul mijlociu, aproape sferic, simetric, cu pubescenta slaba, bine colorat in rosu pe circa 75-80% din suprafata. Pulpa este galbena, aderenta la sambure, fina, suculenta, rezistenta la transport, cu gust foarte placut. Se matureaza in primele zile ale lunii iulie.

Springcrest - are vigoare mare, este foarte productiv, se supraincarca cu rod, are fructul mijlociu, sferic si simetric, bine colorat cu rosu inchis, cu striuri. Pulpa este galbena, suculenta, potrivit de consistenta, gust dulce acrisor. Se matureaza in prima saptamana a lunii iulie.

Collins - are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, are fructul mijlociu, sferic- alungit, rosu, marmorat, cu pubescenta fina. Pulpa este galbena, semiaderenta la sambure, fibroasa, suculenta, cu gust dulce si aroma fina, apreciata pentru masa. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.

Cardinal - soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, are fructul sferic, asimetric, rosu cu dungi si pete de culoare mai inchisa. Pulpa este galbena-portocalie, aderenta la sambure, potrivit de consistenta, slab aromata si gust placut. Se matureaza la mijlocul lunii iulie. Jerseyland - soi viguros, productiv si rezistent la ger, are fructul mijlociu, sfero- elipsoidal, asimetric, galben, pigmentat cu rosu-viu pe aproape toata suprafata. Pulpa este galbena-portocalie, semiaderenta la sambure, cu infiltratii de rosu, aromata si cu gust placut. Se matureaza in ultima decada a lunii iulie.

Redhaven - are vigoare mijlocie, are plasticitate ecologica mare, este foarte productiv, are fructul mijlociu, sferic, uneori cu conturul usor neregulat, galben-portocaliu dungat cu rosu- deschis. Pulpa este galbena, cu slabe infiltratii de rosu, fina, suculenta, dulce si fin aromata, considerat cel mai bun soi de masa. Se matureaza la inceputul lunii august.

Southland - are vigoare mare, plasticitate ecologica buna, este foarte productiv,rezistent la ger, are fructul mare, galben, acoperit 60-70% cu rosu viu. Pulpa este galbena, cu infiltratii rosii in jurul samburelui, consistenta, suculenta si placut aromata. Se matureaza in decada doua a lunii august.

Suncrest - are vigoare mijlocie, cu plasticitate ecologica ridicata, foarte productiv, are fructul mare, rosu inchis, cu pubescenta fina. Pulpa este galbena cu infiltratii rosii in jurul samburelui, suculenta, fondanta, dulce si armonios acidulata. Se matureaza in decada a treia a lunii august.

Fayette - are vigoare mare, este foarte productiv, are fructul mare, sferic usor turtit lateral, asimetric, galben-auriu, acoperit pe 50% cu rosu. Pulpa este galbena cu infiltratii rosii in jurul samburelui, suculenta, rezistenta la transport, gust placut si aroma slaba. Se matureaza in prima decada a lunii septembrie.

Flacara - are vigoare mijlocie, fructul mare, sferic, galben-portocaliu acoperit cu rosu aprins pe partea insorita si dungi longitudinale mai inchise. Pulpa este galben-portocalie, cu infiltratii rosii in jurul samburelui, este consistenta, suculenta si gust placut. Se matureaza in decada doua a lunii septembrie. Superba de toamna - are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, rezistent la ger si cu plasticitate ecologica mare. Fructul este mare, sferic-alungit, alb-galbui cu pete si dungi rosii pe circa 70% din suprafata, pulpa este alb-galbuie, consistenta, suculenta si gust placut. Se matureaza in a doua jumatate a lunii septembrie.

 

Nectarinele sunt destul de putin raspandite in cultura, deoarece pomii sunt mult mai sensibili la boli si ger decat piersicii, au fructe mai mici si deci productie mai mica la unitatea de suprafata, iar pretul de productie nu este stimulativ.

Mai mult, o buna parte a consumatorilor nu cunosc sau nu deosebesc nectarinele de prune, si pretul acestora li se pare prea mare pentru "niste prune mai mari", motiv pentru care cultura nectarinului este in declin. Insusirile gustative ale nectarinelor sunt similare sau superioare soiurilor de piersic cu aceeasi perioada de maturare, dar mai aspectuase prin culoarea vie a epicarpului. Principalele soiuri cultivate sunt:

Crimsongold - este viguros si foarte productiv, necesita rarirea manuala a fructelor, are fructul mijlociu (100-130 g), aproape sferic sau usor alungit, galben-portocaliu, acoperit pe 3/4 din suprafata cu rosu-inchis. Pulpa este galbena, aderenta la sambure, fina, suculenta, dulce si usor acidulata, apreciata pentru masa. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.

Nectared 2 - este viguros si productiv, are o capacitate buna de autoreglare a productiei, are fructul mare, rotunjit, slab turtit la cele doua capate, galben, acoperit cu rosu-violaceu pe 50- 60% din suprafata. Pulpa este galbena portocalie, semiaderenta la sambure, suculenta si cu gust placut. Se matureaza in ultima decada a lunii iulie.

Independence - soi viguros, productiv, tolerant la inghetul de revenire, are fructul mijlociu, galben-portocaliu acoperit cu rosu-deschis pe 80-90% din suprafata. Pulpa este galbena, are infiltratii fine de rosu in jurul samburelui, este usor fibroasa, fina, suculenta, gustul slab acidulat. Se matureaza la sfarsitul lunii iulie.

Nectared 4 - soi viguros, precoce si productiv, se supraincarca cu fructe, are fructul mijlociu, sferic usor turtit, galben, acoperit cu rosu-viu pe 80-100% din suprafata. Pulpa este neaderenta, cu infiltratii slabe, este foarte suculenta, gust dulce si aroma fina. Se matureaza in decada a doua a lunii august. Fantasia - este soi viguros, cu plasticitate ecologica buna, are fructul mare, rotunjit sau usor alungit, galben-portocaliu, acoperit cu rosu-viu pe 50-60% din suprafata. Pulpa este galbena, neaderenta, cu infiltratii in jurul samburelui, suculenta, slab acidulata. Se matureaza la sarsitul lunii august.

 

Soiurile de pavii sunt mai pretentioase decat piersicile la caldura, dau rezultate bune numai in zonele cu temperaturi medii de 10-11,5°C. Fructele au pulpa tare, cartilaginoasa, aderenta la sambure, care se preteaza mai putin la consumul direct, fiind destinate industralizarii.

Pentru a acumula substanta uscata, se cultiva soiuri cu maturarea in a doua parte a conveierului varietal. Pentru a fi acceptate la prelucrarea industriala, paviile trebuie sa nu fie colorate intens si sa nu aiba infiltratii in pulpa. Pulpa neuniform colorata sau pielita rosie, modifica culoare produsului finit, care seamana a defect de fabricatie si devine greu vandabil.

Principalele soiuri sunt:

Vezuvio - soi viguros, productiv, tolerant la ger si boli, are fructul mijlociu, usor alungit, galben usor stropit cu rosu pe partea insorita. Pulpa este galbena-portocalie, ferma, dulce si slab aromata. Se matureaza in prima decada a lunii august.

Babygold 5 - soi viguros si productiv, precoce si cu buna plasticitate ecologica, are fructul mijlociu, sferic, galben rumenit pe partea insorita. Pulpa este galbena, potrivit de suculenta, gust placut si aroma slaba. Se matureaza in a doua jumatate a lunii august.

Vivian - are vigoare mijlocie, este precoce, productiv si cu mare plasticitate ecologica, are fructul mijlociu, galben-portocaliu, rumenit cu rosu-oranj pe partea insorita. Pulpa este galbena, ferma, potrivit de suculenta, rezistenta la transport si manipulare. Se matureaza la sfarsitul lunii august.

Babygold 7 - Soi de vigoare foarte mare, tolerant la inghetul de revenire, are fructul mijlociu, galben-portocaliu, acoperit cu rosu pe aproape jumatate din suprafata. Pulpa este galbena, fin granulata, de consistenta medie. Se matureaza in prima decada a lunii septembrie. Producerea materialului saditor In prezent, materialul de plantat este reprezentat aproape exclusiv de pomi altoiti pe diferiti portaltoi dintre care: piersicul franc, care are afinitate cu toate soiurile, formeaza un sistem radicular puternic, dar prefera solurile usoare; corcodusul, care valorifica si solurile ceva mai grele, nu are afinitate buna cu toate soiurile, imprima o longevitate mai mica; migdalul, asigura o valorificare buna a solurilor calcaroase, dar are afinitate slaba; o serie de hibrizi piersic-migdal, care dau o mare uniformitate plantatiilor si se pot inmultii usor in vitro; o serie de selectii de prun, etc.

Avand crestere buna, samburii se seamnana primavara in campul de altoire si se altoiesc in prima parte a campaniei. La 3-4 saptamani de la altoire, trebuie slabite legaturile pentru a evita strangularea, foarte frecventa, datorita ritmului intens de crestere a portaltoilor dupa altoire. Infiintarea plantatiilor de piersic Piersicul se amplaseaza pe soluri usoare, fertile si bine expuse la soare. Daca este panta, se va planta numai treimea mijlocie si superioara pentru evitarea sau reducerea efectului inghetului de revenire din primavara.

Piersicul nu se planteaza dupa el insasi sub nici o forma, deoarece radacinile lasa in sol substante toxice (amigdalina care se hidrolizeaza si formeaza acid cianhidric), dar se poate planta dupa mar sau par. Plantarea se face toamna sau primavara, in functie de cantitatea de material de plantat si de conditiile climatice. Piersicul fiind in general autofertil, nu sunt probleme cu aranjarea soiurilor in parcela, in vederea polenizarii incrucisate.

Numarul de soiuri care se planteaza este direct legat de modul de valorificare a fructelor; daca se vand direct pe piata se va planta un numar mare de soiuri cu un numar mic de pomi, deoarece fructele sunt destul de perisabile, iar daca se valorifica prin prelucrare industriala se planteaza 2-3 soiuri pentru a asigura partizi mari de fructe, convenabil fabricii de prelucrare. Desfacerea pe piata este convenabila producatorilor din apropierea oraselor si din zona litoralului. Datorita sensibilitatii mai mari a nectarinului la fainare, el se va planta grupat sau chiar in parcele separat, ceea ce permite asigurarea protectiei fitosanitare corespunzatoare.

Formele de coroana mai folosite sunt vasul si palmeta etajata sau libera, coroane care satisfac nevoile mari fata de lumina. Distantele de plantare sunt de 5-6 m intre randuri si 3-4 m intre plante pe rand, in functie de vigoarea soiurilor folosite.

Taierea pomilor tineri in perioada de formare a coroanelor se reduce la lucrari in verde, prin care se aleg repetat lastarii necesari formarii scheletului, se degaja varfurile de crestere prin suprimarea lastarilor pe circa 20-25 cm sub lastarul de prelungire si se ciupesc ceilalti lastari la 3-4 frunze. Din anul 3-4, cand incepe fructificarea, la nivel de pom se lasa ramuri mixte, scurtate eventual la 60 cm, pentru fructificare, la o distanta de 25-30 cm una de alta, in lungul ramurilor de schelet.

La palmeta etajata, in lipsa spalierului se recomanda tutorarea axului si legarea sarpantelor de sipci, pentru a mentine unghiurile de insertie in jur de 45°. In plantatiile pe rod, taierea este obligatorie in fiecare an. Prin taiere, se inlatura o mare parte din cresterile anuale, pe pom ramanand intre 80 si 200 ramuri mixte in functie de vigoarea acestuia si forma de coroana (mai putine la palmeta si mai multe la vas), distantate la circa 25-30 cm.

Se urmareste ca zona de fructificare, sa fie mentinuta cat mai aproape de ramurile groase ale pomului, evitand astfel degarnisirea partii bazale a sarpantelor. Pentru acest lucru, o parte din ramurile anuale situate in jumatatea bazala a coroanelor, se scurteaza in cepi de 3-4 muguri, in vederea stimularii de noi cresteri, capabile sa fructifice in anul urmator. Ramurile mixte care raman, se scurtetaza la 50-60 cm.

In anii in care o parte din mugurii de rod au inghetat, si care de obicei sunt in partea inferioara a coroanei, ramurile fara rod se scurteaza in cepi, iar in partea superioara se lasa o incarcatura mai mare de ramuri, in vederea compensarii mugurilor pierduti. Revenirea la taierea normala si distributia uniforma a ramurilor roditoare in coroana, se va face dupa 1-2 ani. In cazul in care au degerat peste 90% din mugurii de rod, de obicei sunt afectate si ramurile anuale si se face taierea de regenerare a pomului, prin intervantii mai severe, se scurteaza ramurile viabile in cep de 3-4 muguri.

In situatia in care pomii sunt epuizati si numarul ramurilor mixte nu asigura o incarcatura suficienta de muguri, se pot valorifica pentru fructificare ramurile salbe, care se scurteaza la 2-3 ochi si eventual buchetele.

Ramurile anticipate, in functie de vigoarea lor sunt tratate ca ramuri mixte sau ca salbe. Intretinerea solului. Piersicul fiind pretentios fata de sol, se recomanda folosirea ogorului lucrat sau cultivat cu diferite plante agroalimentare sau ingrasaminte verzi. Lucrarea solului pe rand si intre randuri de 4-5 ori pe perioada de vegetatie, asigura distrugerea buruienilor care concureaza pomii in consumul apei si substantelor minerale si distrugerea crustei, conservand mai bine apa din sol. Pe suprafete mici, solul in lungul randului poate fi mulcit cu resturi vegetale, rumegus, scoarta macinata sau chiar folie neagra.

Fiind o specie foarte productiva, piersicul reactioneaza bine la fertilizare, raportul optim intre elemente N:P:K fiind de 1:0,25:1. Anual piersicul consuma la o tona de fructe circa: 10 kg azot, 2 kg fosfor, 8 kg potasiu si o serie de microelemente: Fe, Mg, B, Zn, etc. In functie de varsta plantatiei, cantitatea de ingrasaminte este diferita.

Astfel, in plantatia tanara se aplica la unitatea de suprafata: 80 kg azot, 60 kg fosfor si 40 kg potasiu anual si periodic 25- 30 t de gunoi de grajd, iar in plantatia matura anual se aplica: 120-150 kg azot, 50-60 kg fosfor si 90-120 kg potasiu, alaturi de 40 t gunoi de grajd aplicat la 2-3 ani. Irigarea plantatiilor de piersic este obligatorie pentru a obtine performante productive si calitate corespunzatoare. Prin irigare, se poate ajunge la un spor de productie de peste 40% si o sporire a calitatii fructelor, ceea ce face economica udarea piersicului. Prin irigarea piersicului la intrarea in parga, se pate obtine un spor de productie de 20-25%.

Cantitatea de apa care se aplica la o udare este de 400-600 m3/ha, suficienta pentru a umecta grosimea profilului de sol unde sunt distribuite majoritatea radacinilor, iar numarul udarilor este de 4-5, in functie de conditiile climatice. Nevoile critice pentru apa sunt inainte de inflorire, la intarirea endocarpului, inainte de maturarea fructelor si dupa recoltare. Cel mai economic mod de aplicare a apei este picurarea, dar rezultate bune da si irigarea pe brazde. Combaterea bolilor si daunatorilor. Piersicul este afectat de o serie de boli (basicarea frunzelor, ciuruirea, fainarea, monilioza) si o serie de daunatori (molia lastarilor, molia fructelor, paduchi de frunze, etc.), care netratate dau probleme deosebite, ducand la compromiterea recoltei, desfrunzirea pomilor si pun in pericol insasi existenta livezii.

Cresterea, maturarea si recoltarea fructelor Piersicul avand o fertilitate foarte mare, numarul de fructe care ramane dupa caderea fiziologica este mult mai mare decat potentialul de sustinere si hranire a pomului. Pentru evitarea ruperii pomilor si pentru a obtine o calitate buna, piersicul necesita rarirea manuala a fructelor. Rarirea se face dupa caderea fiziologica din iunie, cand in functie de marimea fructului si epoca de maturare a soiurilor, fructele se raresc pe ramura la 10-15 cm la soiurile timpurii, si 20-25 cm la cele tarzii. Rarirea trebuie incheiata inaintea intaririi endocarpului (samburelui), altfel, efectul ei asupra calitatii fructelor este mic. Cu ocazia raritului se inlatura fructele diforme, anormal dezvoltate, cele gemene, si se raresc cele ramase in functie de soi, ramanand pe ramura 4-7 fructe.

Deoarece lucrarea este costisitoare, frecvent nu se aplica in practica, cu efecte negative asupra integritatii pomilor si calitatii fructelor. La soiurile extratimpurii (cu maturare pana la mijlocul lunii iulie) se poate practica o rarire intarziata, efectuata putin dupa intarirea endocarpului, alegand fructele mari, frumoase si bine formate, care dupa o perioada de mentinere de 1-2 saptamani, pot fi valorificate pe piata ca trufandale la preturi foarte bune.

Desi calitatea este slaba, fiind primele piersici care apar pe piata, se valorifica foarte usor. In acest mod se produce o cantitate mai mare de fructe la unitatea de suprafata, fructele care raman pe pom se recolteaza aproape la maturitatea de consum.

Maturarea fructelor in cadrul soiului se face esalonat in 7-10 zile, recomandandu-se si recoltarea etapizata in 2-3 treceri. Momentul recoltarii se stabileste in functie de modul de valorificare si eventual distanta la care trebuie transportate. Piersicile spre deosebire de prune si caise, isi continua maturarea dupa desprinderea din pom, deci pot fi recoltate mai devreme, daca se valorifica departe de locul de producere.

Pentru consum la distanta, sau pentru pastrare, momentul recoltarii este atunci cand culoarea pe partea umbrita a fructului vireaza de la verde la galben, inainte ca pulpa sa se inmoaie in zona punctului stilar. Fructele destinate consumului local si pentru industrializare se recolteaza la maturitatea de consum (maximum insusirilor gustative, forma si culoare caracteristica soiului). Recoltarea se face manual pentru piersici si nectarine si manual sau mecanizat pentru piersicile de industrie.