Cultura de mazăre, cea mai economică sursă de proteină pentru furajarea animalelor

Mazărea (Pisum sativum L.) cultivată pentru boabe uscate, este bogată în proteină. Urme evidente de utilizare a mazării au fost descoperite cu mulţi ani în urmă, în Anatolia, Iran, Palestina şi Grecia, de unde aflăm că originea speciei ar fi în Orientul Mijlociu (Persia sau India). Ulterior a pătruns în Asia Mică şi în Europa.
Fiind o plantă cu cerinţe reduse de temperatură şi umiditate, cultura s-a adaptat bine începând de la tropice până la nord (40-500 latitudine nordică). Se poate cultiva în perioada de toamnă-iarnă, în regiunile cu ierni blânde, mediteraneene, şi în cultură de primăvară în regiunile cu climat temperat. Importanţa mazării constă în conţinutul său ridicat în proteine (în medie, 27,8%) şi amidon (43,2%) din substanţa uscată, fiind o foarte bună sursă proteică şi energetică.

În perioada actuală mazărea se utilizează în multe ţări, ca mazăre boabe uscate, sparte, decojite, pentru prepararea supelor şi piureurilor. Dar cea mai largă utilizare o are mazărea recoltată înainte de maturitate, cu circa 80% apă şi tegumentul bogat în zaharuri, folosită ca legumă în hrana oamenilor. Ea se utilizează în hrana omului sub formă de boabe verzi pentru consum: proaspete, congelate sau conservate.

Cea mai importantă utilizare o are mazărea, în hrana animalelor ca sursă de proteină şi energie. Având un conţinut mediu din substanţă uscată de 27,8% proteină (20,4-53,7%), mazărea se utilizează ca o sursă intermediară de proteină şi energie, între şroturile de soia (cca 45% proteină) şi boabele de cereale (grâu 59% şi porumb 68% amidon). Bogăţia proteinei în aminoacizi, în special în lizină (7,5%), o face comparabilă, în acest aminoacid, cu carnea de porc (7,8%), dar mai bogată decît şroturile de soia (6-6,4%) şi de floarea-soarelui (3,3-3,6%). Ca preţ, mazărea se situează între şroturile de soia şi boabele de grâu.

Mazărea are o valoare energetică mai ridicată decât a grâului şi echivalentă cu cea a porumbului (3.400 kcal/kg PB). Având un conţinut intermediar de proteină (23-28% la soiurile de mazăre), iar proteina având cel mai mare conţinut echilibrat în aminoaciză sulfuraţi (mentionină şi cistină), mazărea intră în compoziţia raţiilor furajere, în special în hrana porcilor şi păsărilor.

În Franţa, cel mai mare producător de mazăre proteică pentru boabe (3-3,5 milioane de tone anual), dar şi în alte ţări ale Uniunii Europene mazărea se foloseşte în proporţie de 35-38% în raţiile furajere ale porcilor. Exemplificăm câteva amestecuri furajere folosite în Franţa în hrana porcilor.

Specia	În hrana porcilor
	în creştere	la finisare
Mazăre	35	30
Grâu	48	57
Şrot rapiţă	14	10
Lizină	-	-
AMV	3	3
Metionină	0,03	0,03
Raţie lizină/EN	4,2	3,7

În hrana păsărilor mazărea se poate încorpora până la 25-30% la păsările pentru carne şi până la 20% la păsările ouătoare. În hrana bovinelor mazărea aduce un aport energetic de 1,16 UU/kg substanţă uscată şi 2.598 g/kg SU valoare proteică, atât pentru lapte, cât şi pentru îngrăşat.

Vrejii sunt folosiţi în hrana rumegătoarelor, având o valoare energetică de 0,59 UFL şi o valoare proteică de 80 g PD/kg SU, fiind mai valoroase decât cele de cereale, apropiindu-se de fânul de lucernă.

Şroturile de soia constituie, încă, 50-60% din totalul substanţelor proteice vegetale folosite în furajarea animalelor. Dar, cca. 90% din producţia de soia este produsă de SUA, Brazilia şi Argentina, ţări care influenţează preţul şroturilor.

Diferenţa de materie proteică vegetală (M.P.V.) o asigură mazărea (10-15%), bobul, lupinul, şroturile de floarea-soarelui, de rapiţă şi de in.

În Uniunea Europeană s-au produs în anul 1998 cca 6 milioane de tone de M.P.V., din care 4,7 mil.tone au fost de mazăre. Mazărea s-a cultivat în U.E. pe cca 1,2 mil.ha, obţinându-se o producţie medie de 4.400 kg/ha. Franţa, cel mai mare producător mondial de mazăre, cultivă cea mai mare suprafaţă din U.E., respectiv 600-700 mii ha, adică aproximativ 5% din suprafaţa cultivată cu cereale şi plante tehnice, faţă de 3% în U.E. Producţia medie a fost în anul 1998 de 5.310 kg/ha. Aceste producţii au putut fi obţinute numai prin ameliorarea soiurilor de mazăre care s-au dovedit a fi foarte productive (s-au obţinut producţii de 7.000-8.000 kg/ha).

În România, mazărea s-a cultivat în anul 2001 pe 11.214 ha, adică 0,12% din suprafaţa arabilă a României, timp în care cerealele se cultivau pe 66%, iar plantele tehnice, fără soia, pe 20% din suprafaţa arabilă.

În anii 1980-1989 mazărea s-a cultivat constant pe 50-95 mii ha (adică 0,5-1% din suprafaţa arabilă). Apoi, suprafeţele s-au restrâns după anul 1990, datorită desfiinţării multor societăţi agricole, complexe şi ferme zootehnice de stat. Actualmente, din cele 10,9 mii exploataţii agricole, 81% reprezintă gospodăriile particulare ce au o medie de 2,47 ha, deci suprafeţe mult prea mici pentru a permite rotaţii raţionale, iar baza lor materială este săracă.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării rurale, a elaborat un program de dezvoltare pentru perioadă 2000-2010, care prevede o creştere a suprafeţelor şi a producţiilor de soia la 750 mii tone (de 1.136,1%) şi la 175 mii tone (355%) a producţiei de leguminoase pentru boabe (fasole, mazăre, bob, lupin etc.).

Se prevede asigurarea consumului fiziologic de carne la nivelul de 2.161 mii tone, din care cca 575 mii tone carne de porc, a cca 8.800 mii hl lapte şi a 7.500 mii bucăţi ouă până în anul 2010.

Pentru realizarea acestor producţii este necesară redresarea sistemului de agricultură, atât în sectorul producţiei vegetale, cât şi în sectorul zootehnic şi în industria alimentară.

Este necesară, de asemenea, formarea de societăţi sau asociaţii mari, care să permită o rotaţie judicioasă a culturilor, în care mazărea, datorită importanţei sale de ameliorare a fertilităţii solului, a faptului că lasă azot în sol şi realizează producţii ridicate de proteină la hectar, să ocupe o pondere tot mai importantă.

În condiţiile României, peste 31% din suprafaţa arabilă este cultivată cu grâu şi orz, experienţele atestând superioritatea mazării ca premergătoare pentru toate culturile, dar în special pentru cerealele păioase de toamnă. La grâul semănat după mazăre, producţiile sunt mult mai ridicate, iar consumul energetic se reduce cu până la 35%, îmbunătăţindu-se şi calităţile fizico-chimice ale solului. Mazărea lasă în sol 30-60 kg azot fixat biologic, fiind o cultură ecologică.

În sectorul zootehnic trebuiesc înfiinţate ferme specializate de creştere a animalelor, trebuie sporite efectivele de animale cu material biologic cu valoare ridicată şi potenţial mare de producţie şi introducerea de raţii furajere recomandate de tehnologiile de creştere şi de îngrăşare a animalelor.

Noile soiuri de mazăre tip afilă au o rezistenţă destul de bună la cădere şi scuturare, putându-se recolta mecanizat, diminuând pierderile la recoltat. Asigură producţii constante pentru majoritatea regiunilor şi tipurilor de sol, se poate cultiva în toată ţara, cu excepţia solurilor grele şi celor uşoare, nisipoase.

Dacă se respectă tehnologia în care sămânţa se tratează cu fungicide ce nu afectează tratamentul bacterian, se efectuează erbicidarea corectă şi 1-2 tratamente cu insecto-fungicide, în perioada de vegetaţie, se poate obţine o producţie bună de boabe, de peste 3.000-4.000 kg/ha. Se utilizează în jur de 50 kg fosfor şi 40 kg azot, 1-2 erbicide, 1 insecticid şi 1-2 fungicide în amestec, conform produselor indicate de tehnologie şi de codexul pesticidelor omologate.
Costul unui hectar de mazăre este inferior unui hectar de soia, necesitând un volum redus de forţă de muncă.

Pentru ameliorarea fertilităţii solurilor, a eficientizării randamentelor la cereale şi a disponibilizării de proteină ieftină necesară hranei animalelor, în condiţiile reducerii importurilor de şroturi de soia, considerăm necesară extinderea culturii de mazăre proteică pentru boabe.

Cultivă mazăre şi vei fi mulţumit.

Autor: ing. Gheorghe Bora