În comuna arădeană Bata va fi înfiinţată o pepinieră de plopi hibridizati, de pe urma cărora localnicii vor beneficia de energie termică şi electrică.Cele trei milioane de puieţi care vor fi plantaţi sunt obţinuţi într-un laborator special de către o companie germană. Plopii vor ajunge la maturitate în doar cinci ani.
Primarul comunei Bata, Ion Micurescu, a spus că germanii au luat în arendă 100 de hectare de teren, pe care va fi amenajată pepiniera, scrie Adevarul.
„În niciun caz hibridizarea puieţilor nu a fost obţinută prin modificare genetică. Calitatea plopilor este certificată de documente, mai ales în contextul în care comuna Bata reprezintă un sit protejat Natura 2000“, a precizat Micurescu.
Compania germană a dus deja la Bata 500.000 de puieţi de plop hibrid şi intenţionează ca până la sfârşitul verii să planteze trei milioane de puieţi. pentru culturi energetice. Hibridul de plop are o mare valoare calorică, similară lemnului de esenţă tare şi are o creştere rapidă.
Citeste mai mult in Adevarul

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Compania germană a dus deja la Bata 500.000 de puieţi de plop hibrid şi intenţionează ca până la sfârşitul verii să planteze trei milioane de puieţi. pentru culturi energetice. Hibridul de plop are o mare valoare calorică, similară lemnului de esenţă tare şi are o creştere rapidă.
Citeste mai mult in Adevarul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News