Văduva fostului primar de Adamclisi, Marieta Burcea, socrul său Ioan Simedrea şi secretara primăriei, Mioara Nazâru, au fost trimişi în judecată, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub învinuirea că au delapidat fonduri europene, scrie Adevarul.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007 – 2009, Simedrea a solicitat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A) sprijin financiar acordat fermierilor români şi finanţat din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.). El a obţinut nelegal suma totală de 262.100,97 lei, bani europeni declarând că are în exploatare suprafeţe agricole mai mari decât cele pe care le exploata de fapt, ajutat fiind de nora sa şi de secretara primăriei, care i-au eliberat adeverinţe false.
„Cu ocazia formulării cererilor de plată, inculpatul a declarat că utilizează suprafeţe agricole pe care, în fapt, nu le avea în exploatare în nicio formă legală şi că exploatează suprafeţe mult mai mari decât în realitate. În susţinerea cererilor sale, în anii 2008 şi 2009, Ioan Simedrea a folosit două adeverinţe false, emise în numele Primăriei Adamclisi de nora sa, Burcea Marieta, în calitate de agent agricol al primăriei şi de Nazâru Mioara, secretar al aceleiaşi primării. Banii încasaţi de Simedrea Ioan au fost utilizaţi în interes personal, deci în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate“ se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 285.306,24 lei, cuantumul sumelor necuvenite încasate de inculpatul Ioan Simedrea. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Ioan Simedrea şi Marieta Burcea“ au mai arătat procurorii. Cazul se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
3 culturi profitabile - Goji Merisoare Aronia
Fa-ti propria afacere cultivand trei arbusti miraculosi care te pot imbogati Cine nu a aflat de efectele absolut miraculoase pentru sanatate ale merisorului Dar de cele ale fructelor de Goji sau Aronia Si daca nu ai aflat inca iti spunem noi Aceste fructe mici sunt cotate ca super-alimente fiind unele dintre cele mai puternice...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 285.306,24 lei, cuantumul sumelor necuvenite încasate de inculpatul Ioan Simedrea. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Ioan Simedrea şi Marieta Burcea“ au mai arătat procurorii. Cazul se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News