Exclusiv
Publicat in: Stiri
Legea Camerelor Agricole ar putea fi adoptată în Parlament în prima parte a acestui an, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru. "După apariţia acestei legi, sperăm ca organizarea serviciilor agricole la nivel local să fie pusă pe alte baze, pe parteneriatul între fermieri şi guvern, între minister şi organizaţiile de fermieri, aşa cum funcţionează peste tot în Europa", a spus Dumitru. Ministrul Agriculturii a precizat că are promisiuni din partea parlamentarilor că actul normativ va fi finalizat.
Camerele Agricole vor fi organizaţii neguvernamentale, de utilitate publică, non-profit, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta şi promova interesele populaţiei care derulează activităţi în agricultură şi producţie alimentară, dezvoltare rurală, pescuit şi acvacultură, silvicultură, îmbunătăţiri funciare, cercetare ştiinţifică de specialitate, fitosanitar, optimizarea exploataţiilor şi conservarea solurilor.

În acest context, Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR) a subliniat faptul că aceste ''Camere Agricole au fost înfiinţate prin legea reorganizării agenţiilor şi practic nu s-a făcut altceva decât o mutare de personal către o altă structură'', a declarat pentru Curierul Naţional, Costel Olteanu. Potrivit preşedintelui UNPCPR, Camerele Agricole ar trebui să fie în general ale producătorilor agricoli, cu reprezentativitate până la nivel de comună pentru a se putea în acest fel să se obţină într-adevăr efecte benefice.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu"   Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...

Oferta Speciala
valabila 48h

”Camerele ar trebui să fie un prim partener între minister şi agricultori”

În acelaşi timp Olteanu a subliniat faptul că ''aceste Camere Agricole ar trebui să fie un prim partener între Ministerul Agricul-turii şi agricultori. Totodată, Camerele ar trebui să fie mai mult decât un organ consultativ, ci mai degrabă unul deliberativ în promovarea politicilor agricole româneşti şi europene în ceea ce priveşte agricultura. În acest fel s-ar produce o mai bună apropiere între decidenţii politici şi adevăraţii producători'', a mai spus Olteanu.
Potrivit acestuia, din Camerele Agricole pot face parte orice producător agricol, persoană rezidentă în România.

Citeste mai mult in Curierul National.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Adrian Radulescu: Camere Agricole vor fi funcţionale din luna iunie
Camerele Agricole vor fi functionale in luna iunie a acestui an, a anuntat secretarul de stat in...
Legea camerelor agricole va fi supusa, astazi, votului final in Camera Deputatilor
Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut pe articole, luni, 13 decembrie, reexaminarea, la cererea...
Deputatul Lucian Bode, preocupat de Legea Camerelor Agricole
Deputatul de PD-L Lucian Bode considera ca Legea Camerelor Agricole, aflata actualmente in...
Proiecte pentru descentralizarea agriculturii:Agentia Nationala de Consultanta Agricola va fi preluata de viitoarele Camere Agricole;ADS se desfiinteaza iar ANARZ urmeaza sa fie restructurata
Mai multe proiecte de acte normative vizând reorganizarea şi descentralizarea MAPDR vor fi...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton